text anonim

Privesc arta diferit datorită ție. O asociez cu tine, iar arta-i peste tot. Nu mi te pot scoate din cap. Creierul meu iți tot repetă numele, inima ți-I strigă și bate… bate foarte tare. Pentru tine. Mă lupt cu dorința arzătoare de a te suna, de a iți spune ca îmi e dor, de a recunoaște ca nu ne-am făcut bine unul celuilalt si totuși, vrem mai mult. Mai multă agonie rezultată din nepotrivirea noastră. Atât de diferiți si totuși atât de similari. Fiecare are un drum atât de diferit față de celălalt dar, cuvintele ne unesc. “Îmi inspiri artă” iți ziceam, iar tu îmi spuneai că eu sunt toată arta de care ai nevoie. Sunt o visătoare, nu o artistă, mă gândesc la un milion de lucruri pe zi, îmi imaginez cele mai abstracte sau stupide lucruri dar, cel mai des, visezi cu ochii

deschiși… la noi. Arta pe care o creăm amândoi, unul lângă celălalt.
Continue Reading

text anonim

Nu mai ești. Sunt tristă. Știu că ai fost și nu mai ești. Știu că te iubeam și acum nu te mai pot iubi. Sunt tristă. Ești în mintea mea constant, când mănânc, când beau, când dorm. Te aud râzând cu mine când râd, și te aud plângând cu mine când plâng. Ești peste tot, dar nicăieri. Te simt strângându-mă în brațe și îți simt căldura. Te văd peste tot, în umbră sau în soare, la munte sau la mare. Tu nu mai ești, dar eu te văd, te aud, te simt. Tu nu mai ești, dar încă mă gândesc la tine Ia prezent și viitor. Tu nu mai ești, și-mi este dor.
În memoria Smarandei, o fată care și-a trăit viată din plin, chiar dacă nu a avut destul timp Ia dispoziție. Ne-ai părăsit, dar noi nu te vom lăsa in urmă.
Continue Reading

„Și dacă”- de Smaranda Cărare

Și dacă primăvara
A mai uitat un nor
Să-l rupem de pe cer
Și să-l aruncăm
Într-o prăpastie rece
Și acolo să-l uităm,
Să plângă după el
Lumea unui om
Privirea ta îmi plânge
Aripa rănită;
Și primăvara așteaptă
O lacrimă de-a ta
Să îi ridice norul,
Să plece fericită
Ah! Ce mult ar vrea.

Continue Reading

„Tatei / Înfrângerea”- de Smaranda Cărare

***
Vreau lângă mine
Nu o icoană,
Nu un Crist de piatră
Izbăvit prin chinuri,
Spălat de sânge
Și-nviat prin moarte.
Îl vreau pe el
Care greșeste,
Dar știe să-și alunge rătăcirea;
Vreau ochi senini
Să-mi vindece furtuna
Un zâmbet să-mi alunge întristarea;
Vreau inima să-mi ierte stângăcia
Și să-mi primească inima în schimb.
Te vreau așa cum esti.
***
Cea mai mare înfrângere
Mi-a fost indiferența.
Cuvintele tale au fost
Cuțite de gheață în trup,
Privirea – lavă fierbinte
Respirația – vânt năpraznic
Ce-anunță furtuna,
Ca Ana lui Manole,
Cumplita înfrângere.
***
Continue Reading

„Cum mă arde iarna”

Am pielea foarte sensibilă aşa că mă dau cu cremă în fiecare zi. Mai ales iarna. Când mi-e frig.. şi pe interior, şi pe exterior. Devin elastică într-un fel sau altul. De dragul propriului confort sau de dragul unor aparenţe. De dragul unor oglinzi sau ochi. Sau de dragul amândurora.
Am sufletul foarte sensibil… mai ales iarna. Aşa că uneori nu mă mai dau cu cremă. De lene. De dor. De vară. Când toate grijile mi se usucă pe nisipul mult mai fierbinte decât ultima aventură amoroasă, în apa mai sărată decât gustul examenelor şi la răsăritul la fel de temporar ca viziunile naive asupra propriului viitor.
Am pielea foarte sensibilă şi uneori prefer să o las aşa. Mai ales iarna, pe un drum abătut, rece şi noroios. Pentru că roşeaţa pielii mele îmi aminteşte de cum mă arde Soarele vara.
Continue Reading

Selfie-ul din oglindă

redactor: Vladimir Ciobanu  //  colaj: Ruxandra Anghel

În ziua de astăzi, aproape  toată lumea știe ce este acela un selfie, însă nimeni nu știe de unde a devenit acesta un trend sau ce înseamnă cu adevărat.

În caz că faci parte din acei 1% care nu știu ce este acela un selfie, “Selfie este o fotografie autoportret, realizată digital, cel mai des pentru a fi postată pe rețele de socializare”- conform Wikipedia. Deși conform anumitor persoane, selfie-ul este un autoportret al aparențelor.

Continue Reading

„Cu ce drept sugrumăm ideea/Un sărut de protocol”- de Smaranda Cărare

***
Cu ce drept sugrumăm idea
Încât să merităm blestemul
De a naște și a ucide în permanență
Cuvintele – necuvintele?

***
Tot ce a mai ramas din iubirea noastră
E un sărut de protocol,
Invidiat de inimile hade
Si pierzând acreala-n vorbe fără rost…
Cu limbile arse de ploaia de soare,
De setea iluziei fostului ieri,
Ne pierdem în gloata ce-adânc se-afundă
În temniți de carne, în carcere slute;
Doar umbre am ramas, pierdute-n răspântii…
Doar două sentințe topite-ntr-un singur cuvânt:
Iubire-venin…

***

Continue Reading