Sofia Scarlat

redactor: Sophia Tiganas  //  poze:Alexandra Ion
Sofi Scarlat are 16 ani, și dacă m-ar întreba cineva cine este, aș răspunde aproape instant: este o adolescentă prietenoasă, ușor timidă, care face tot ce își propune. Și își propune destul de multe: de la GirlUp România, prima organizație de girl empowerment dedicată adolescenților din România și parte din Fundația Națiunilor Unite, până la podcast-ul ei “Work in Progress Club”, Sofi se bazează în tot ceea face pe a da o voce tuturor, și încearcă să dovedească că oricine poate învață din experiențele altora.
Continue Reading

text anonim

Am vorbit cu luna acum 3 zile pe ceas i-am spus de tine
TU mi-a propus sa NU. mi-a mangaiat gentil palma mi-a citit
Verdictul a fost: “nu”
Ma asteptam la asta.
Nu vreau sa scriu si nu fac arta nu vreau sa creez, sa colorez.
Vreau sa vreau ce nu vreau.
Viscol de creier alergand dupa cuvinte
Cutremur ce-mi alunga gandurile negre
Totusi daca ma vede?
M-am ascuns sub bolta de frunze a unui militar ranit
A zis ca il asteapta nevasta acasa Iar eu am zambit in plin razboi si i-am dat o sansa. in luna sa te vad pe veci
Cum te arati spre soare, tu soare inima mare urla in neant nu am ales si nu am vrut tsunami, omori oameni molecule de oameni
Alearga spre salvare. imi frangi cutite in cuvinte, pare ca nu vei fi
Dar te rog! Mai stii tu,zeita? Mai stii tu,floare de soare?
Mai stii tu, pasi gri catre mine?
Te am scris pe celalalt
Eu si nu am avut un regret ca m am decupat pentru tine.
Oameni care nu si pot uita trecutul
Si voci idioate
Mi am inchis ochii
Pentru ca urla.
Continue Reading

text anonim

O constelatie… Cuvinte scrise pe o foaie, una care e pierduta in vant, mai mult sau mai putin, vibrand odata cu zgomotul serii. Dar de ce al serii? Seara e pura, neatinsa, o ascunzatoare perfecta. Are purul talent sa inveleasca sentimentele, sa le accentueze/sa le estompeze? Sa le faca reale, sincere ca noaptea insasi. Doar atunci nu ne e frica sa ni le aratam sau sa ni le insusim, sa le acceptam ca ceea ce semnifica cu adevarat. Sentimente erau cele pe care le simteam in fiecare noapte pentru tine si nu am stiut, si nu ti-am spus, si ne-am uitat. Am uitat cum sculptezi fiecare cuvant adresat mie in ceva personal, onest si pasional. Dar de ce am fost atat de concentrata pe ce spui, ce sens dai cuvintelor, in loc sa dau eu sens actiunilor necorespunzatoare cuvintelor tale uscate, fara sens si noima in timpurile noastre. Timpurile noastre de azi nu imi permit sa imi inghit in continuare naivitatea copilarasca din trecut.Un trecut intortocheat, da, dar asta nu explica impulsivitatea mea spre o simpla iubire, lunga de o noapte. Una singura si a fost de ajuns sa constientizez sentimente neintalnite in mine. M-a speriat felul in care au iesit din mine, toate deodata, nu treptat, o multitdine de constelatii iesind din mine,traversand viscerele, taind inima cu un colt de stea si iesind afara odata cu sufletul. Ti-l daruisem cadou in acea seara neinstelata. Mi-ai zis ca nu mi-ai luat nimic in schimb. L-ai pus in buzunar si l-ai uitat, cum ai facut si cu mine. O tactica bine calculata, ascunzi obiectul atat de priceput, in asa fel incat nu il mai poti gasi. Cumva nici nu l-ai cautat. Dintr-o data cerul s-a invelit cu o plasa de stele, si am privit in negru si in gol la galaxia din sufletul meu sperand ca intr-o buna seara va putea fi returnata la destinatarul initial.

Continue Reading

„Pastialte”- text anonim

Cearcăne goale și pupile umflate; sunt cu fața inexpresivă întoarsă spre tine. Știu că ești două, dar uitați-vă amândouă la mine. O pastilă două am luat, promit că au fost Nurofen și NoSpa, ho, m-am întors de la un rave aseară și am- am- ………… ok, calm. Am întrebat constant. Două pastile? Trei? Patru? 10? Aia e supradoză, sigur n-am luat atâtea, 10. Am luat 10 împreună? Auzi, dar ia-ți degetele din bretonul meu, că borăsc. Mersi, mersi. OK. De la început, bine, ok, una, doua, trei, auzi? Vezi și tu că mi-au căzut degetele, nu? Alea de la mâna de care m-ai ținut aseară, da.

Continue Reading

text anonim

Last night I walked into the bar we used to go to and your favorite band was playing. I let myself sit on a bar stool and drift away in memories. It felt like a tornado was rushing inside my brain so I closed my eyes and everything I used to love about you appeared. Your warm eyes, your cold hands but still so soft and cozy, your delicate lips, your arms which always used to protect me from the evil, your scent which reminded me of home, your way of making me feel like a princess, your fast heartbeat against my ear. Everything came back to me as the music was still playing in the background, the piano notes making my heart skip a beat. I opened my eyes and I realized how lonely I felt, how slowly time passed by and how quickly everything turned into various shades of grey. And then the music stopped and I heard footsteps. I didn’t want to look, but my eyes drifted away anyway. And there you were, holding hands with someone else, someone I couldn’t quite acknowledge as the girl who took my place. I allowed myself to take a deep glance at you – you’ve changed! You looked happier, yet your eyes didn’t shine as brightly; you were dressed neatly, but you kinda looked messy. Your smile seemed fine, but your slouchy position gave it away. Weren’t you happier? And then our eyes met, and our stares collided, turning into a powder of stars left from our constellation. Your smile faded, my heart ached. But it didn’t seem to make me feel all those things I used to feel. So I stood up, I inhaled deeply and slowly, and made my way out, our arms brushing against each other shortly, making you jump. But not making me feel anything. Why? Because I have moved on.

Continue Reading

text anonim

Am știut să te citesc în mii de feluri, să te ascult în sute, să te simt în zeci. Dar doar o dată să te iubesc.  Nu am știut să fac distincția între te iubesc pentru că vreau sau pot. Am călcat strâmb în valsul pe care îl conduceai și fără să mă prind de semne, te-ai  desprins…. în căutarea altui partener.

Continue Reading

„Scrum”- text anonim

Mă furnică pielea
Pe locurile unde m-ai atins
Mă ard buzele,
Ai luat toata culoarea din ele și acum s-au stins
Mi se tot închid ochii
La care te uitai flămând
Îmi plesnesc timpanele
De la minciunile pe care încă le aud
Mi se sparg venele colcăind de venin
De când mă alimentam în disperare
Cu fiecare “ești tot ce am pe acest pământ”
Spus fără motiv și din senin
Mi s-a golit inima de culoare
Nu mă pot întoarce în timp acum
M-ai găsit întreagă
Și m-ai lăsat scrum.
Continue Reading

Două linii drepte și o pată de culoare. Arta minimalismului. 

redactor: Sophia Tiganas  //  poze: Alexandra Ion
Minimalism. Poate că de la prima vedere a cuvântului deja ți-ai imaginat ceva. O pânză a cărei alb abia se mai vede, pentru că este umplută de sus până jos cu măzgălituri colorate.  Îți poate lua ceva să apreciezi un tabou de felul acesta, dar nu este nici pe departe imposibil. Dacă te uiți mai atent la acele măzgălituri pe care le-ai imaginat, poate iți dai seama că sunt, de fapt, forme. Cercuri, triunghiuri și buline, unele mai mici decât altele, unele colorate, altele doar contururi pierdute în marea de culori. Aproape că totul pare dinamic. Daca ai mai putea să îți imaginezi tabloul câteva secunde și te-ai concentra puțin mai mult, ai începe se înțelegi că acel ceva din centrul pânzei (poate că tu te-ai gândit inițial la un dreptunghi sau un oval, dar nu mai contează prea mult) ar putea fi un om. Și cu cât te vei concentra mai mult pe acea pânză, cu atât vei vedea mai mult.  Partea cea mai buna e că, deși m-aș fi gândit la exact același tablou, eu aș fi văzut altceva. Și persoana care stă lângă tine ar fi văzut și ea altceva.
Continue Reading

„Solilocviu I”- de Smaranda Cărare

SOLILÓCVIU (< it., fr.; lat. solus „singur” + loqui „a vorbi”) s. n. 1. Conversație a unei persoane cu sine însăși; monolog. 2. Titlu dat unor scrieri cu caracter de monolog.
Sursa:dexonline.ro
Nu încerc să te înțeleg,
Și să caut răspunsuri.
Nici măcar nu mai ascult ce spune lumea
Oricum, e mult prea târziu,
Iar destinul meu e fără cale de întoarcere.
Te văd uneori pierdut în ceasuri târzii.
Atunci îșî întind mâna și e bine,
Dar și asta se întâmplă  destul de rar,
Încât am uitat ce gust mai aveau serile alea.
Azi ne certăm, a câta oară!
Am pierdut șirul, nu mai contează.
Mă dor cuvintele tale,
Mă arde privirea ta disprețuitoare,
Amicală într-o doară,
Și mă mai doare și încheietura mâinii
Că ai sucit-o într-un acces de mânie.
– Vreau să mor!
Îți strig cu glasul sugrumat.
Iar tu nu știi ce-i moartea!
Nu știi decât să iubești
Cu inima unei prostituate de stradă
Care, în mizeria eternului mâine,
Mai poate iubi dincolo de durere
Și care se agață cu egală speranță
De frânturi de normalitate.
Chiar dacă în lumea mea
Înseamnă ură, și lacrimi și sânge.
Chiar dacă “tot” înseamnă răni
Ce n-au vindecare.
Dar nu-i nimic.
În lumea mea și iubirea e moarte.
Iar tu cu mine, de mine n-ai să mori!
– Ai dreptate! Întodeauna ai dreptate.
Dar vezi tu, nimic nu mai contează,
Nici ura, nici lacrimile, nici sângele, și nici vânătaile
Când atingi spărtura cerului cu mâna,
Când strângi cioburi de iluzii,
Încercând să reclădești fericirea.
Mă bucur când adun înfrigurată
Frânturi de “tine-mine”.
Tu-mă intelegi sau nu vrei să înțelegi
Că te-am cuprins deja în ființă?
Nu-mi poți cere
Să mă despart de ceea ce sunt;
Asta nu se poate decât murind
… sau iubind.
Continue Reading

Viața imită mema sau mema imită viața?  

redactor: Vlad Ghinescu

Cuvântul “memă” (pronunţat “mim” în limba engleză) se referă la o activitate, idee sau comportament care se transmite de la om la om în cadrul unei civilizații, cu scopul de a duce mai departe o anumită temă. Astfel, memele sunt mijloace de transfer ale anumitor concepte și simboluri culturale, fiind comparate de către unii antropologi cu genele umane, deoarece se multiplică, au parte de “mutaţii” și urmează un anumit tipar, asemenea selecției naturale.

Continue Reading