redactor: Ioana Zamfir  //  ilustrații: Andreea Bizon

O plimbare prin București este întotdeauna o experiență, umbra trecutului fiind vizibilă la tot pasul. De lângă o fațadă abandonată, odată demnă de La Belle Epoque-ul romanelor, te poți găsi cu usurință, la doi pași, vizavi de un perete sumbru, ciuruit de gloanțele revoluției. Ne plimbăm prin timp, cu pași repezi pe asfaltul prăfuit și mirosul gazelor de eșapament în plămâni, oameni moderni printre giganții istorici de piatră. Ochii ne sunt ațintiți asupra Instagramului și urechile astupate de căști. O singură șoaptă subțire rămâne ignorată în marea de voci fantomatice – cea a anilor 2000, granița dintre millennials și generația Z.

redactor: Andreea Ruxandra Iancu   //  poze: Bianca Ropotan

Cu gândul la toate poveștile pe care le spun părinții copiilor, despre cum mergeau ei la discotecă și dansau pe Vanilla Ice și Lou Bega și era distracția mileniului, apare întrebarea: va avea generația Z ceva despre care să povestească cu atâta nostalgie în materie de petreceri și viață de noapte?

redactor: Ana Savonea  //  ilustrație: Andreea Bizon

Ne aflăm în România comunistă a anilor ’70.  Ești un tânăr student, în floarea vârstei, plin de energie și entuziasm pentru viitor. Vrei să afli, să cunoști mai multe despre viața din afara granițelor între care te simți prizonier. Ce faci? Dacă vrei să îți spun eu, mergi la film!

redactor: Beatrice Baciu  //  ilustrație: Maria Munteanu // foto: Edward Pușcă

A fost cam cu o săptămână înainte să înceapă școala. Eram la teatru și urcam treptele spre sala de repetiții butonând fără sens telefonul, când mi-a trimis cineva știrea asta: „La o zi după asasinatul în masă din Texas, legi pro-arme mai permisive intră în vigoare în statul american. Texanii pot aduce arme în școli și biserici.”

Nu am apucat să citesc mai departe de titlu, pentru că am izbucnit instant în plâns și simțeam cum nu mai puteam să respir. Nu știam ce mi se întâmplă, nu îmi aminteam să mai fi pățit așa ceva în trecut.