Și dacă primăvara
A mai uitat un nor
Să-l rupem de pe cer
Și să-l aruncăm
Într-o prăpastie rece
Și acolo să-l uităm,
Să plângă după el
Lumea unui om
Privirea ta îmi plânge
Aripa rănită;
Și primăvara așteaptă
O lacrimă de-a ta
Să îi ridice norul,
Să plece fericită
Ah! Ce mult ar vrea.
„Vis”- text anonim
Am avut un vis
În care alergam după tine
Prin noroaie și prin nori
Și tu fugeai,
Fugeai de mine.
Am strigat
Cât am putut
Și tu nici nu te-ai întors
Să mă auzi
Sau să mă vezi
Când din ochi-mi
Lacrimi
În care alergam după tine
Prin noroaie și prin nori
Și tu fugeai,
Fugeai de mine.
Am strigat
Cât am putut
Și tu nici nu te-ai întors
Să mă auzi
Sau să mă vezi
Când din ochi-mi
Lacrimi
S-au stors.
„Tatei / Înfrângerea”- de Smaranda Cărare
***
Vreau lângă mine
Nu o icoană,
Nu un Crist de piatră
Izbăvit prin chinuri,
Spălat de sânge
Și-nviat prin moarte.
Îl vreau pe el
Care greșeste,
Dar știe să-și alunge rătăcirea;
Vreau ochi senini
Să-mi vindece furtuna
Un zâmbet să-mi alunge întristarea;
Vreau inima să-mi ierte stângăcia
Și să-mi primească inima în schimb.
Te vreau așa cum esti.
***
Cea mai mare înfrângere
Mi-a fost indiferența.
Cuvintele tale au fost
Cuțite de gheață în trup,
Privirea – lavă fierbinte
Respirația – vânt năpraznic
Ce-anunță furtuna,
Ca Ana lui Manole,
Cumplita înfrângere.
***
„Cum mă arde iarna”
Am pielea foarte sensibilă aşa că mă dau cu cremă în fiecare zi. Mai ales iarna. Când mi-e frig.. şi pe interior, şi pe exterior. Devin elastică într-un fel sau altul. De dragul propriului confort sau de dragul unor aparenţe. De dragul unor oglinzi sau ochi. Sau de dragul amândurora.
Am sufletul foarte sensibil… mai ales iarna. Aşa că uneori nu mă mai dau cu cremă. De lene. De dor. De vară. Când toate grijile mi se usucă pe nisipul mult mai fierbinte decât ultima aventură amoroasă, în apa mai sărată decât gustul examenelor şi la răsăritul la fel de temporar ca viziunile naive asupra propriului viitor.
Am pielea foarte sensibilă şi uneori prefer să o las aşa. Mai ales iarna, pe un drum abătut, rece şi noroios. Pentru că roşeaţa pielii mele îmi aminteşte de cum mă arde Soarele vara.
Cinemateca, o amprentă a trecutului în prezent
redactor: Cătălina Perju // poze: David Galati
Tinerii secolului tehnologiei sunt sătui de prezent. O arată prin reinventarea purtării hainelor din moda anilor ‘70-’80 sau prin pozele pe film – care imortalizează imaginea trecutului. O altă parte a acestuia, încă prezentă, sunt filmele rulate, cu sala plină, în cinematecile Eforie și Union.
Selfie-ul din oglindă
redactor: Vladimir Ciobanu // colaj: Ruxandra Anghel
În ziua de astăzi, aproape toată lumea știe ce este acela un selfie, însă nimeni nu știe de unde a devenit acesta un trend sau ce înseamnă cu adevărat.
În caz că faci parte din acei 1% care nu știu ce este acela un selfie, “Selfie este o fotografie autoportret, realizată digital, cel mai des pentru a fi postată pe rețele de socializare”- conform Wikipedia. Deși conform anumitor persoane, selfie-ul este un autoportret al aparențelor.
„Cu ce drept sugrumăm ideea/Un sărut de protocol”- de Smaranda Cărare
***
Cu ce drept sugrumăm idea
Încât să merităm blestemul
De a naște și a ucide în permanență
Cuvintele – necuvintele?
***
Tot ce a mai ramas din iubirea noastră
E un sărut de protocol,
Invidiat de inimile hade
Si pierzând acreala-n vorbe fără rost…
Cu limbile arse de ploaia de soare,
De setea iluziei fostului ieri,
Ne pierdem în gloata ce-adânc se-afundă
În temniți de carne, în carcere slute;
Doar umbre am ramas, pierdute-n răspântii…
Doar două sentințe topite-ntr-un singur cuvânt:
Iubire-venin…
***
Ce este rubrica „În memoria”?
Smaranda, prietenă, colegă, fiică, soră, luptătoare, simbolul unei mișcări, înger păzitor. Smaranda a fost, este și va rămâne un exemplu pentru noi toți.
Era pata de culoare când totul era gri, era zâmbetul de care aveai nevoie. O fire creativă ieșită din comun a cărui talent vrem noi, redacția, să fie cunoscut de cât mai mulți. În această rubrică puteți citi poeziile scrise de către ea în ultimele luni. Smaranda, odihnește-te în pace, suflet pur!