text de: Ștefan Duminică

Ce-ar fi de-ar fi sus Catalina? ar incerca Luceafarul sa urce? s-ar mai simti tot rece, muritor? i-ar mai pasa de-a ei privire dulce? s-ar face pentru ea aviator? dar ea? s-ar mai uita ea oare in jos? i s-ar aprinde aripile de foc? l-ar mai vedea ca pe un Fat-Frumos? sau azi Luceafaru-i far de noroc? de-ar fi destepti cei doi s-ar intalni in mezosfera, nu la distanta mare ca unul singur ei s-ar contopi s-ar spulbera intr-o imbratisare dar azi cei doi sunt cam orgoliosi se asteapta unul pe altul sa apara “dragostea fara efort exista”, dar sunt prosti i-a imbatat un sifilitic cu-apa chioara

Continue Reading

„Revolution is the new norm”

redactor: Sophia Tiganas  //  poze: Lucia Hossu-Longin
Revolution is the new norm.” Această sintagmă poate să însemne multe lucruri, depinzând de la o persoană la alta. În schimb, în urma evenimentului organizat de Interact Cișmigiu în seara de 18 ianuarie, multă lume se va mai gândi la un singur lucru când vine vorba de acele cuvinte: prezentarea de modă cu același titlu în cadrul căreia 11 tineri designeri de modă au avut ocazia să își expună creațiile.
Având loc la Hotel Caro București, a treia ediție a prezentării anuale de modă organizate de clubul Interact Cișmigiu a abordat tema futurismului. Alături de tinerii creatori de modă implicați în proiect, echipa Interact a avut ca scop atât încurajarea unei gândiri noi prin abandonarea stereotipurilor, cât și susținerea secției de grafică a Universității Naționale de Arte București.
Am avut ocazia de a discuta puțin cu trei membri ai echipei responsabile de succesul evenimentului. Teodora Bibiri, Elena Cinteacă și Dragoș Ilie. Pentru fiecare dintre ei, „Revolution is the New Norm” avea o altă semnificație, de la reinventarea societății prin artă și modă, până la influențarea acestor arte prin viziunea fiecărui designer asupra temei. În schimb, toți trei ne-au mărturist cât de mândri sunt acum că și-au văzut munca dând roade. Dragoș, care a stat în backstage în timpul prezentării, a spus: „Nu puteam să văd reacțiile publicului, dar când am auzit aplauzele a fost de ajuns să înțeleg că munca noastră a meritat, iar acum ne putem bucura de succesul evenimentului.” Elena a dat dovadă de același sentiment, zicându-ne bucuroasă în timpul discuției noastre că prezentarea a fost un apogeu al evenimentelor Interact și că ea consideră că totul a ieșit exact cum și-ar fi dorit. Teodora, cea de-a treia membră a echipei Interact cu care am vorbit, ne-a spus: „Pentru mine, <<Revolution is the New Norm>> nu a fost numai proiectul la care am muncit timp de 6 luni, a fost o experiență prin care am învățat foarte multe despre mine și am cunoscut tineri designeri care își vor lăsa amprenta în industria modei. Atmosfera este genială, există atâta diversitate aici, toți designerii sunt foarte diferiți.” 
Continue Reading

Sofia Scarlat

redactor: Sophia Tiganas  //  poze:Alexandra Ion
Sofi Scarlat are 16 ani, și dacă m-ar întreba cineva cine este, aș răspunde aproape instant: este o adolescentă prietenoasă, ușor timidă, care face tot ce își propune. Și își propune destul de multe: de la GirlUp România, prima organizație de girl empowerment dedicată adolescenților din România și parte din Fundația Națiunilor Unite, până la podcast-ul ei “Work in Progress Club”, Sofi se bazează în tot ceea face pe a da o voce tuturor, și încearcă să dovedească că oricine poate învață din experiențele altora.
Continue Reading

text anonim

Am vorbit cu luna acum 3 zile pe ceas i-am spus de tine
TU mi-a propus sa NU. mi-a mangaiat gentil palma mi-a citit
Verdictul a fost: “nu”
Ma asteptam la asta.
Nu vreau sa scriu si nu fac arta nu vreau sa creez, sa colorez.
Vreau sa vreau ce nu vreau.
Viscol de creier alergand dupa cuvinte
Cutremur ce-mi alunga gandurile negre
Totusi daca ma vede?
M-am ascuns sub bolta de frunze a unui militar ranit
A zis ca il asteapta nevasta acasa Iar eu am zambit in plin razboi si i-am dat o sansa. in luna sa te vad pe veci
Cum te arati spre soare, tu soare inima mare urla in neant nu am ales si nu am vrut tsunami, omori oameni molecule de oameni
Alearga spre salvare. imi frangi cutite in cuvinte, pare ca nu vei fi
Dar te rog! Mai stii tu,zeita? Mai stii tu,floare de soare?
Mai stii tu, pasi gri catre mine?
Te am scris pe celalalt
Eu si nu am avut un regret ca m am decupat pentru tine.
Oameni care nu si pot uita trecutul
Si voci idioate
Mi am inchis ochii
Pentru ca urla.
Continue Reading

text anonim

O constelatie… Cuvinte scrise pe o foaie, una care e pierduta in vant, mai mult sau mai putin, vibrand odata cu zgomotul serii. Dar de ce al serii? Seara e pura, neatinsa, o ascunzatoare perfecta. Are purul talent sa inveleasca sentimentele, sa le accentueze/sa le estompeze? Sa le faca reale, sincere ca noaptea insasi. Doar atunci nu ne e frica sa ni le aratam sau sa ni le insusim, sa le acceptam ca ceea ce semnifica cu adevarat. Sentimente erau cele pe care le simteam in fiecare noapte pentru tine si nu am stiut, si nu ti-am spus, si ne-am uitat. Am uitat cum sculptezi fiecare cuvant adresat mie in ceva personal, onest si pasional. Dar de ce am fost atat de concentrata pe ce spui, ce sens dai cuvintelor, in loc sa dau eu sens actiunilor necorespunzatoare cuvintelor tale uscate, fara sens si noima in timpurile noastre. Timpurile noastre de azi nu imi permit sa imi inghit in continuare naivitatea copilarasca din trecut.Un trecut intortocheat, da, dar asta nu explica impulsivitatea mea spre o simpla iubire, lunga de o noapte. Una singura si a fost de ajuns sa constientizez sentimente neintalnite in mine. M-a speriat felul in care au iesit din mine, toate deodata, nu treptat, o multitdine de constelatii iesind din mine,traversand viscerele, taind inima cu un colt de stea si iesind afara odata cu sufletul. Ti-l daruisem cadou in acea seara neinstelata. Mi-ai zis ca nu mi-ai luat nimic in schimb. L-ai pus in buzunar si l-ai uitat, cum ai facut si cu mine. O tactica bine calculata, ascunzi obiectul atat de priceput, in asa fel incat nu il mai poti gasi. Cumva nici nu l-ai cautat. Dintr-o data cerul s-a invelit cu o plasa de stele, si am privit in negru si in gol la galaxia din sufletul meu sperand ca intr-o buna seara va putea fi returnata la destinatarul initial.

Continue Reading

„Pastialte”- text anonim

Cearcăne goale și pupile umflate; sunt cu fața inexpresivă întoarsă spre tine. Știu că ești două, dar uitați-vă amândouă la mine. O pastilă două am luat, promit că au fost Nurofen și NoSpa, ho, m-am întors de la un rave aseară și am- am- ………… ok, calm. Am întrebat constant. Două pastile? Trei? Patru? 10? Aia e supradoză, sigur n-am luat atâtea, 10. Am luat 10 împreună? Auzi, dar ia-ți degetele din bretonul meu, că borăsc. Mersi, mersi. OK. De la început, bine, ok, una, doua, trei, auzi? Vezi și tu că mi-au căzut degetele, nu? Alea de la mâna de care m-ai ținut aseară, da.

Continue Reading

text anonim

Last night I walked into the bar we used to go to and your favorite band was playing. I let myself sit on a bar stool and drift away in memories. It felt like a tornado was rushing inside my brain so I closed my eyes and everything I used to love about you appeared. Your warm eyes, your cold hands but still so soft and cozy, your delicate lips, your arms which always used to protect me from the evil, your scent which reminded me of home, your way of making me feel like a princess, your fast heartbeat against my ear. Everything came back to me as the music was still playing in the background, the piano notes making my heart skip a beat. I opened my eyes and I realized how lonely I felt, how slowly time passed by and how quickly everything turned into various shades of grey. And then the music stopped and I heard footsteps. I didn’t want to look, but my eyes drifted away anyway. And there you were, holding hands with someone else, someone I couldn’t quite acknowledge as the girl who took my place. I allowed myself to take a deep glance at you – you’ve changed! You looked happier, yet your eyes didn’t shine as brightly; you were dressed neatly, but you kinda looked messy. Your smile seemed fine, but your slouchy position gave it away. Weren’t you happier? And then our eyes met, and our stares collided, turning into a powder of stars left from our constellation. Your smile faded, my heart ached. But it didn’t seem to make me feel all those things I used to feel. So I stood up, I inhaled deeply and slowly, and made my way out, our arms brushing against each other shortly, making you jump. But not making me feel anything. Why? Because I have moved on.

Continue Reading

text anonim

Am știut să te citesc în mii de feluri, să te ascult în sute, să te simt în zeci. Dar doar o dată să te iubesc.  Nu am știut să fac distincția între te iubesc pentru că vreau sau pot. Am călcat strâmb în valsul pe care îl conduceai și fără să mă prind de semne, te-ai  desprins…. în căutarea altui partener.

Continue Reading

„Scrum”- text anonim

Mă furnică pielea
Pe locurile unde m-ai atins
Mă ard buzele,
Ai luat toata culoarea din ele și acum s-au stins
Mi se tot închid ochii
La care te uitai flămând
Îmi plesnesc timpanele
De la minciunile pe care încă le aud
Mi se sparg venele colcăind de venin
De când mă alimentam în disperare
Cu fiecare “ești tot ce am pe acest pământ”
Spus fără motiv și din senin
Mi s-a golit inima de culoare
Nu mă pot întoarce în timp acum
M-ai găsit întreagă
Și m-ai lăsat scrum.
Continue Reading

Două linii drepte și o pată de culoare. Arta minimalismului. 

redactor: Sophia Tiganas  //  poze: Alexandra Ion
Minimalism. Poate că de la prima vedere a cuvântului deja ți-ai imaginat ceva. O pânză a cărei alb abia se mai vede, pentru că este umplută de sus până jos cu măzgălituri colorate.  Îți poate lua ceva să apreciezi un tabou de felul acesta, dar nu este nici pe departe imposibil. Dacă te uiți mai atent la acele măzgălituri pe care le-ai imaginat, poate iți dai seama că sunt, de fapt, forme. Cercuri, triunghiuri și buline, unele mai mici decât altele, unele colorate, altele doar contururi pierdute în marea de culori. Aproape că totul pare dinamic. Daca ai mai putea să îți imaginezi tabloul câteva secunde și te-ai concentra puțin mai mult, ai începe se înțelegi că acel ceva din centrul pânzei (poate că tu te-ai gândit inițial la un dreptunghi sau un oval, dar nu mai contează prea mult) ar putea fi un om. Și cu cât te vei concentra mai mult pe acea pânză, cu atât vei vedea mai mult.  Partea cea mai buna e că, deși m-aș fi gândit la exact același tablou, eu aș fi văzut altceva. Și persoana care stă lângă tine ar fi văzut și ea altceva.
Continue Reading