redactor: Ana Ștefănescu  //  ilustrație: Andreea Bizon

Într-o vară ne-am bătut și noi cu apă în curtea școlii. Ne duceam la baie cu sticle de jumate’, le umpleam, ne alergam unii pe alții și ne stropeam pe terenul de baschet. După ce toți eram deja fleașcă, s-a sunat de intrare. Ca o elevă model, m-am dus direct la ora de istorie. Profesorul era deja în clasă, se uita încruntat la noi și ne spunea că nu avem voie să ne batem cu apă în pauze pentru că udăm scaunele și băncile. Într-adevăr eram udă. Și în perioada lunii în care sângeram.

redactor: Irina Tacu   //   ilustrație: Simina Popescu

Acest articol este republicat din DoR.

Adolescenții fac și trimit des poze nud. Cum putem vorbi mai deschis despre ele ca să prevenim abuzul?

Când Cristina și-a făcut o poză de la abdomen în jos într-o noapte de aprilie, simțea că făcea ceva interzis. Era pe Instagram cu băiatul cu care vorbea de câteva săptămâni. El îi spunea că ar vrea să-i vadă corpul, că îi e dor de pozele ei. Cristina era la laptop – terminase de câteva ore școala online –, a luat telefonul, s-a ridicat de la birou și s-a pozat în lenjeria roșie. Fața nu-i apărea.

Tot atunci a lovit din greșeală paharul de vin roșu de pe birou, care s-a vărsat pe perete. A căutat repede niște șervețele, a încercat să șteargă, dar pata a rămas, apoi a deblocat telefonul, a căutat poza și a dat send.

Când am luat decizia cu Vladimir să înființăm revista, nu aveam habar cât de mult aveam să muncim, câte lacrimi vom vărsa de nervi și frustrare, cât de mult mă voi maturiza. Am 18 ani, iar in 2019 am votat pentru prima data, la prezidențiale. De atunci am simțit pe deplin că am în putere asumarea unei decizii. Am scris acest mesaj în urma unei reacții în lanț pe facebook, la poll-ul creat de Mihai Gâdea. Sunt conștientă că nu am lumea la picioare, că validarea, injuriile și reacțiile negative sunt parte din proces, dar dacă vreau ca Versus să aibă o comunitate liberă, transparentă, iar noi să creștem o dată cu revista, trebuie să începem să ne asumăm ceea ce gândim.

Vreau să lucrez într-un mediu jurnalistic liber, iar dacă asta înseamnă să încep de acum, când lumea încă e nesigură de demersul nostru, voi încerca să depun de două ori mai mult efort.

În urma emisiunii de aseară de la Antena 3 am realizat câteva lucruri:

redactor: Maria Blându // ilustrații: Miruna Ciolan

Scrioarea pe care urmează să o citiți aparține Mariei și a fost redactată în ultima săptămână de carantină. Esența ei rămane general valabilă, deoarece unele gânduri și frustrări acumulate în această perioadă se vor reflecta în noua noastră viață “normală”.

redactor: Beatrice Baciu // poză: Daria Stoide

Vreau să încep prin a mă adresa concepției greșite conform căreia vorbitul e singura cale de a comunica pe net. Din fericire, când vrei să continui o conversație cu cineva dar nu știi cum, ai la dispoziție o sumedenie de lucruri pe care vi le puteți trimite, de la melodii, poze, meme-uri, video-uri, gif-uri, stickere, articole pe care să le discutați după (ca ăsta 😉 ), până la tik tok-uri de care să râdeți împreună. 

redactor: Maria Munteanu // ilustrație: Denisa Hruska

Relativ recent a avut loc a 92 a gala de premiere Oscar în cadrul căreia premiul cel mare i-a fost acordat filmului Parasite ceea ce pentru mine a reprezentat o surpriză plăcută. Să văd un film străin câștigând unul dintre cele mai prestigioase premii înseamnă un pas înainte pentru cinematografia internațională (chiar dacă a fost doar o strategie a academiei de a-și arăta „deschiderea” consecințele sunt aceleași, iar premiul este bine meritat) care chiar ar trebui să primească atenția unui public mai larg. Deseori văd cum adolescenți și adulți se împotmolesc în filmele hollywoodiene și nu mai ies din aceasta sferă care, evident, oferă producții foarte bune, însă toate după un timp încep parca sa aibă un punct comun și o rețetă reciclată la nesfârșit (nu e un lucru rău, până la urma toate provin de la oameni care au împărțit același mediu și aceleași surse de inspirație din cotidian). Dacă sunteți mulțumiți cu ele puteți să vă  opriți aici, dar dacă parcă și voi ați sesizat aceste repetări, vă indemn să citiți mai departe. 

redactor: Vladimir Ciobanu // ilustrații: Ilinca Radu

Înaintea apariției virusului COVID-19, vedeam zi de zi cupluri prin fața liceului, în metrouri, chiar și prin cafeneaua mea preferată. Până și în grupul meu de prieteni există persoane care se află într-o relație amoroasă, cum este și normal de altfel. Peste tot pe unde mă uitam, parcă mai vedeam încă 5 cupluri. Însă, de când a început această vacanță forțată, normal că nu am mai văzut sau auzit nimic despre nimeni. 

redactor: Andrada Ionescu  //   colaje: Ruxandra Anghel

Acum ceva timp, am fost la Cinema Elvire Popesco să văd „Climax”, al lui Gaspar Noé. Am văzut un film oarecum interesant, șocant, dar destul de ușor de înghițit, asta pentru mine. Totuși, când am ieșit din sală, nu prea știam ce să cred, adică nu aveam vreo părere formată și tot o dădeam în stânga și-n dreapta că încă nu știu ce să spun despre filmul ăsta.