redactor: Daria Ancuța // ilustrații: Sabrina Dâscă
Coordonatele spațiale: Pavilionul Expozițional din Constanța, cel mai mare centru de vaccinare din județ
Coordonatele temporale: ora 8:00 dimineața (aprilie 2021)
Personajele: eu și o coadă interminabilă de oameni, toți pregătiți să ni se administreze vaccinul
redactor: Rebecca Popescu // ilustrator: Alexandra Stroia
Societatea românească nu răspunde la mișcările antirasiste, deși privește atent cum, peste ocean, americanii se confruntă de secole cu problema discriminării. Uităm totuși că și în România există foarte mulți oameni care trec zilnic prin situații mult mai delicate, unele chiar foarte grave. Secțiile de poliție sunt pline de plângeri, de denunțuri, de sesizări sau de cazuri uitate, nerezolvate ale unor victime reale care suferă și se luptă singure pentru dreptate, în cazul în care mai pot sau în care mai au resursele necesare și nu se lasă bătuți de sistem, de birocrație, de protocoale.
text și ilustrații: Daria Stanciu
După o zi obositoare la școală, ce ar putea fi mai frumos decât somnul de prânz? Bineînțeles, aceasta era o rutină înainte de ziua de 9 martie 2020. Neștiutori, am sărit cu capul înainte într-un eveniment ce avea să marcheze întreaga lume și, inevitabil, istoria.
Ora 14:00. Liniștea de dinaintea furtunii. Așteptam începerea știrilor, sperând (doamne ajută) că ceea ce ne-au spus profesorii astăzi se va adeveri: o săptămână de vacanță chiar înaintea simulării Evaluării Naționale!
redactor: Sophia Tiganas // ilustrație: Sabrina Dâscă
Am făcut tot ce se putea face, doar nu ieșit în stradă. Am scris, am urlat pe internet, am vorbit cu miniștrii la telefon și munca noastră a fost aclamată de adulți influenți din aproape orice domeniu.
„Bravo vouă!”, ne-au zis, „Ce ne bucurăm să vedem tineri implicați!”.
Atât de tare v-ați bucurat că iată-ne un an mai târziu, o generație care zici că are flashback-uri de PTSD și prea multe momente de deja-vu care ne trimit direct în primăvara lui 2020.
redactor: Cătălina Perju // ilustrator: Silvia Niculae
Internetul nu mai este un hobby în 2021. Este o societate paralelă unde poți da sfaturi, poți cunoaște persoane și poți călători în orice loc din lume, totul în sub 10 secunde. Pentru mulți, rețelele de socializare sunt o afacere, pentru alții un mijloc de a-și lua informațiile, de a se relaxa. Cu toate acestea, de multe ori nu facem diferența, pe net, între informațiile pe care le preluăm sau le oferim ca fiind ori filtrate și corecte, ori jignitoare, dar îmbrăcate frumos.
De câțiva ani buni, oricine deține un cont de social media a putut urmări cum mai mulți formatori de opinie sau vedete au fost cancelled din cauza unor jigniri grave făcute din lipsă de educație sau, mai rău, în urma unor acuzații grave- cum ar fi cazul lui Harvey Weinstein.
“Slavă glorioasei femei comuniste!”
redactor: Ioana Burcea
Feminismul socialist este un subiect pe cât de controversat, pe atât de puțin discutat. Deşi a avut un impact major în țările fostului bloc sovietic, restul lumii nu a luat contact cu el decât mult după încheierea perioadei comuniste. Trăind într-o țară care încă luptă cu moştenirea socio-culturală a secerii si ciocanului, modul în care femeia era văzută în perioada comunistă încă e relevant, atât pentru mine ca individ cât şi pentru experiența generală a fetei şi femeii într-o societate care a păstrat multe aspecte, mai mult sau mai puțin benefice, din secolul trecut.
redactor: Ioana Burcea // ilustrație: Andrei Ivegheş
Oricât de rău ar fi în sistemul de învățământ, probabil când ieși din el o să fie mai rău. Mai stresant, mai frustrant, mai absurd. Ce te-ai face, dacă nu ai fi deja obișnuit cu toate astea?
Hibele sistemului de învățământ românesc sunt arhicunoscute și discutate de aproape 3 decenii, însă nimic nu pare să se schimbe. Și elevii, dar și o mare dintre profesori, recunosc multele lucruri de îmbunătățit. Însă, în ciuda a cât de frustrant poate fi uneori să navighezi prin absurditățile lui, acest sistem te pregătește pentru și mai absurda viață de adult.
redactor: Vladimir Ciobanu // poze: Lightray films
PARTEA II
Chiar dacă toți actorii sunt români, Luca preferă să folosească limba engleza în filmele sale, ca acestea să ajungă cât mai ușor în toate colțurile lumii. „Mi se pare că dacă ai plasa unele povești în România, nu ar mai fi aceeași poveste. Filmele pe care le-am făcut până acum, se învârt în jurul unei idei, unui stereotip care este ironizat sau aflat într-o situație interesantă. Atunci, dacă plasezi tot scenariul în România, n-ai cum să nu bagi ‹‹românisme››, fapt ce l-ar putea limita. Prefer să las povestea generală în limba engleză pentru că este o limbă știută de tot globul și atunci cu siguranță nu sunt limitat de un loc anume”.
redactor: Vladimir Ciobanu // poze: Lightray films
PARTEA I
Virus. Pandemie. Vaccin. Mască. Dezinfectant. Acestea sunt principalele cuvinte de care dau când deschid orice platformă de socializare. Sunt sigur că vorbesc în numele tuturor când spun că m-am săturat de asemenea subiecte, așa că am ales să abordez unul mai îndrăgit: filmele. (Din păcate) prin intermediul aplicației Zoom, am avut ocazia de a discuta cu o persoană pasionată de acest domeniu: Vasile Berde Luca Ștefan.
redactor: Cătălina Perju // illustrator: Sabrina Dâscă
Pentru mulți ani, Marea Britanie, în special Anglia, a fost destinația proaspeților absolvenți de liceu din România, care aspirau la o educație de top. Însă de la 1 ianuarie, această opțiune a devenit pentru mulți un impediment în traseul lor academic. Sophie și Christie sunt două eleve de clasa a 12-a care și-au dorit experiența englezeacă la una dintre cele mai cunoscute facultăți din lume, Oxford. Cu toate acestea, odată cu noile reguli impuse de guvernul britanic studenților din Europa și nu numai, au trebuit, ca mulți alții, să-și regândească traseul.