redactor: Bianca Pomparău // editor: Cătălina Perju

Învățământul online a lăsat de dorit în România, însă în zonele rurale a fost aproape imposibil de susținut. Mihaela, cadru didactic la Școala Primară Cosițeni, județul Iași, a hotărât că trebuie să facă ceva pentru elevii ei, niciunul dintre aceștia neavând posibilitatea să participe la orele online. Aceasta le-a oferit smartphone-uri cu ajutorul unei campanii online, făcându-i fericiți pe micuți.

Pandemia cu care s-a confruntat și țara noastră în anii 2020-2021  nu ne-a întreabat dacă ne este bine, dacă ne este rău, sau dacă ne descurcăm… Cu atât mai mult, profesorii au fost puși în fața unor abordări complet diferite. Să fii cadru didactic nu este ușor… Însă, să fii cadru didactic pe timp de pandemie a fost extrem de dificil.

redactor: Mara-Cătălina Bălăiță // editor: Cătălina Perju

Tocmai ați ascultat un fragment din partea a doua a Concertului nr.2 pentru corn de Richard Strauss, cântată de Doris Iorga la oboi. Această secvență  face parte din solourile ei preferate și povestea pe care o aduce pe scenă este de un deosebit rafinament. Richard Strauss este considerat unul dintre cei mai mari compozitori ai secolului XX. A compus acest concert în timp ce locuia la Viena și a dedicat oboiului unele dintre cele mai frumoase melodii, fiind unul dintre compozitorii preferați ai lui Doris.

Am ținut neapărat să vă spun povestea din spatele acestei lucrări, deoarece împreună cu Doris am ajuns la concluzia că muzica clasică, la fel ca și arta în sine, are nevoie întotdeauna de un context. Acesta te ajută să înțelegi parcursul, dar și rolul lucrării, transpunându-te în locul autorului, înțelegându-i ideile. Astfel, totul prinde mai mult sens și vezi lucrarea cu alți ochi, sau mai bine spus, o asculți cu alte urechi.

Redactor: Mara Bălăiță // Editor: Cătălina Perju

Ajung într-un cartier liniștit pe strada Andrei Mureșan din Cluj-Napoca, înconjurat de case impunătoare ce aparțineau profesorilor universitari de pe vremea comunismului, cu copaci înfloriți la fiecare poartă, așa ca de început de aprilie. Sun la interfon la nr.1 și urc în grabă scările, șii nu am putut să nu remarc mirosul de legume la cuptor și levănțică. Doamna profesoară de balet, Angela Tecaru, îmi deschide ușa și mă îmbrățișează strâns, după care văd o siluetă dreaptă și zâmbitoare. O recunosc imediat, este Anays care stă așezată la masă, în spatele ei tronând tablouri pictate în ulei și diplome de balet înrămate, care cu siguranță au făcut înconjurul lumii. Este a doua oară când ne vedem, de data aceasta într-un mediu mai informal, în afara mediului reliefat de arta pe care o practică. Ne așezăm la masă, mâncăm și începem să povestim de-ale lumii baletului. Revederea dintre noi a fost mult așteptată, dată fiind atracția pe care o avem toate trei spre arta baletului. Începem să povestim pe nerăsuflate, înșirând nume de artiști în devenire. Aflăm repede care la ce teatru a mai intrat, cine s-a mai accidentat, ce repertoriu s-a mai adăugat la fiecare operă, după care se servește desertul.