redactor: Vladimir Ciobanu // ilustrații: Ilinca Radu
Înaintea apariției virusului COVID-19, vedeam zi de zi cupluri prin fața liceului, în metrouri, chiar și prin cafeneaua mea preferată. Până și în grupul meu de prieteni există persoane care se află într-o relație amoroasă, cum este și normal de altfel. Peste tot pe unde mă uitam, parcă mai vedeam încă 5 cupluri. Însă, de când a început această vacanță forțată, normal că nu am mai văzut sau auzit nimic despre nimeni.
Sau ce ar trebui să vezi până preiau weebii controlul planetei
redactor: Vlad Sabo // ilustrație: Balaban Iorgu
Dacă ai folosit internetul din anul 2014 până azi, șansele sunt că ești familiar cu termenul de “weaboo” (pe scurt “weeb”), sau măcar porți o stigmă pentru conceptul din spatele termenului. Un weeb, la origine, reprezintă acea persoană care dezvoltă o obsesie nesănătoasă pentru cultura japoneză (cel mai probabil din desene animate), considerând-o superioară altor culturi din orice punct de vedere și vorbind într-o japoneză defectă folosind alea 5 cuvinte pe care le-a desucoperit și reținut uitându-se la anime-uri.
redactor: Ioana Negoiță // ilustrație: Radu Ilinca
„Sunteți la curent cu ce se întâmplă în politică românească?” Asta e întrebarea pe care le-am pus-o într-o dimineață mai multor prieteni de-ai mei, de 16, 17 și 18 ani, unii clasa a 11-a, alții a 12-a. N-am fost deloc surprinsă de răspunsuri. Aproape toți au spus, sub o formă sau alta, „nu”.
redactor: Ioana Zamfir // ilustrații: Andreea Bizon
O plimbare prin București este întotdeauna o experiență, umbra trecutului fiind vizibilă la tot pasul. De lângă o fațadă abandonată, odată demnă de La Belle Epoque-ul romanelor, te poți găsi cu usurință, la doi pași, vizavi de un perete sumbru, ciuruit de gloanțele revoluției. Ne plimbăm prin timp, cu pași repezi pe asfaltul prăfuit și mirosul gazelor de eșapament în plămâni, oameni moderni printre giganții istorici de piatră. Ochii ne sunt ațintiți asupra Instagramului și urechile astupate de căști. O singură șoaptă subțire rămâne ignorată în marea de voci fantomatice – cea a anilor 2000, granița dintre millennials și generația Z.
redactor: Andreea Ruxandra Iancu // poze: Bianca Ropotan
Cu gândul la toate poveștile pe care le spun părinții copiilor, despre cum mergeau ei la discotecă și dansau pe Vanilla Ice și Lou Bega și era distracția mileniului, apare întrebarea: va avea generația Z ceva despre care să povestească cu atâta nostalgie în materie de petreceri și viață de noapte?
redactor: Andrada Ionescu
Ce face un film să fie bun? Ce face un film să fie prost?
Wikipedia îți dă trei etape ale realizării unui film: elaborarea scenariului, perioada de pregătire și perioada de producție. Se pare că baza realizării și implicit cea mai importantă parte a unui film este scenariul.
redactor: Ana Savonea // ilustrație: Andreea Bizon
Ne aflăm în România comunistă a anilor ’70. Ești un tânăr student, în floarea vârstei, plin de energie și entuziasm pentru viitor. Vrei să afli, să cunoști mai multe despre viața din afara granițelor între care te simți prizonier. Ce faci? Dacă vrei să îți spun eu, mergi la film!
redactor: Cătălina Perju // foto: Răzvan Adimei
Irina Novac și Răzvan Adimei sunt doi tineri ca oricare alții, unul în anul 1 la Facultatea de Științe Politice, altul în clasa a 12-a, dar pentru fanii Radiera și pentru toți tinerii activiști pentru egalitatea de gen, cei doi sunt importante persoane în schema viitorului.
redactor: Beatrice Baciu // ilustrație: Maria Munteanu // foto: Edward Pușcă
A fost cam cu o săptămână înainte să înceapă școala. Eram la teatru și urcam treptele spre sala de repetiții butonând fără sens telefonul, când mi-a trimis cineva știrea asta: „La o zi după asasinatul în masă din Texas, legi pro-arme mai permisive intră în vigoare în statul american. Texanii pot aduce arme în școli și biserici.”
Nu am apucat să citesc mai departe de titlu, pentru că am izbucnit instant în plâns și simțeam cum nu mai puteam să respir. Nu știam ce mi se întâmplă, nu îmi aminteam să mai fi pățit așa ceva în trecut.
redactor: Sophia Tiganas // ilustrație: Diana Marcu
În ultimii ani a devenit imposibil ca oricine să poată ignora importanța, din ce în ce mai mare, a industriei cinematografice. De exemplu, în 2018, indiferent daca îi interesa în vreun fel sau nu universul Marvel, aproape toată lumea s-a grăbit să prindă bilete la Avengers: Endgame și să fie printre primii spectatori, chiar dacă majoritatea abia știau numele tuturor personajelor. Fenomenul Endgame a adus universului MCU (Marvel Cinematic Universe) mii de noi fani de peste tot din lume, oameni care, prin intermediul filmului, au ajuns să se îndrăgostească de poveste și de cel puțin unul dintre personaje, dacă nu chiar de absolut toate. Complexitatea tuturor caracterelor și a trecutului lor este, în principal, ce a determinat atâta lume să