Extra-vaganzza: finding shape

redactor: Sophia Tiganas
Extra-vaganzza: Finding Shape. Chiar dacă expoziția a fost botezată mai mult la repezeală decât din vreun exces de creativitate, nimeni nu ar putea spune că, până la urmă, titlul nu s-ar fi potrivit cu lucrările expuse de cei nouă tineri artiști.
Andrei Nițu, Mihai Stanciu, Mircea Cuza, Nichita Herașcu, Tudor Dobrescu, Theodor Niculae, Tom Balloon, Tudor Rădulescu și Vlad Andrușceac sunt toți în clasa a 12-a la „Nicolae Tonitza” și s-au hotărât să organizeze această expoziție pentru a aduce împreună cât mai multe idei și sentimente diferite. Dragomir Matei Vlad, cunoscut mai bine drept Tom Balloon, este cel care s-a ocupat în principal de organizarea expoziției. Pentru el, evenimentul acesta reprezintă o șansă de a se promova, pentru că asta e cel mai important pentru orice artist, mai ales pentru tinerii care nu au avut încă șansa de a avea o audiență mai largă. Pe lângă asta, a adăugat: „Suntem toți in ultimul an la liceul de arte și toți am fost de acord că ar fi cazul să facem o expoziție, fiind ultimul an în care lucrăm împreună.”
Continue Reading

Achim Scarlat

redactor: Cătălina Perju
În luna martie avem plăcerea de a discuta cu Achim Scarlat, un tânăr mereu pregătit să vorbească de educația civică și nu numai. Numele s-ar putea să vi se pară cunoscut. Oare este pentru lungmetrajul la care a lucrat pentru aproape 3 ani, un lungmetraj primit cu căldură de publicul tânăr, sau pentru cel mai nou și ambițios proiect al său de până acum, Dezaburit?
Continue Reading

Renaștem prin artă — Vernisaj caritabil

redactor: Vladimir Ciobanu  //  poze: Alexandra Ion

“Când vorbim despre România, suntem deseori obișnuiți cu celebra vorbă «Fiecare pe cont propriu». Știm că uneori lucrurile nu merg în sensul potrivit, însă nu apar încă oameni care să își folosească eficient puterea luptând pentru alții”. Cam așa sună începutul descrierii evenimentului de marți, 5 martie, care a avut loc la Clubul Țăranului.

Este vorba de un vernisaj în scop caritabil pregătit de către Cinehub Tonitza. Un club unde tinerii  Liceului de Arte Plastice Tonitza proiectează și discută despre filme sau scurtmetraje și sunt  mereu pregătiți să ajute prin artă sau cum ne-a spus Valentina Ivorciuc, una dintre organizatoarele evenimentului,  prin ceea ce știm noi să facem cel mai bine.
Când Silvia Niculae, președinta Cinehub Tonitza, a aflat de necazul doamnei Paraschiv Chița, nu a stat pe gânduri și a căutat un mod prin care femeia care tocmai și-a pierdut casa și liniștea, să reușească să înceapă un nou drum. Aceasta spune de eveniment că nu este unul creat pentru estetic, ci este creat pentru a ajuta o persoana egală nouă la acest vernisaj. Toți elevii sau studenții de la arte au vrut să o ajute pe doamna de serviciu a liceului Tonitza, prin trimiterea uneia sau mai multor picturi. Noi, echipa Cinehub am aflat și imediat ne-am gândit cum putem ajuta. Voiam ceva inovator, care să ne reprezinte atât interesul cât și filiera liceului din care facem parte, și după 3 săptămâni am ajuns aici, la Clubul Țăranului, cu o expoziție în scop caritabil.  Ajutorul a venit și din partea profesorilor, care au găsit această minunată locație și au discutat și cu alți elevi, mai mici, să aducă și ei lucrări.
Continue Reading

Diferența dintre film și experiența cinematografică

redactor: Andrada Ionescu  //   colaje: Ruxandra Anghel

Acum ceva timp, am fost la Cinema Elvire Popesco să văd „Climax”, al lui Gaspar Noé. Am văzut un film oarecum interesant, șocant, dar destul de ușor de înghițit, asta pentru mine. Totuși, când am ieșit din sală, nu prea știam ce să cred, adică nu aveam vreo părere formată și tot o dădeam în stânga și-n dreapta că încă nu știu ce să spun despre filmul ăsta.

În timp ce vorbesc, cineva mă întrerupe și îmi spune că „nu trebuie să vezi „Climax” ca pe un film, ci ca pe o experiență cinematografică”. Tare aș vrea să-mi amintesc cine m-a lovit cu aceste cuvinte, pentru că citez și acum spusele lui/ei.
Continue Reading

Trendul de a fi aesthetic: partea III

redactor: Sophia Tiganas   //  poze: David Galati
După ce v-am povestit mult și bine despre trendul aesthetic și m-am agățat cât am putut de haine și stilul vestimentar, am ajuns aproape de concluzia articolului. Totuși nu am putea să tragem o concluzie corectă dacă nu ne-am uita mai atent (adică ne-am mai holba puțin) la un cont de Instagram care abordează acest trend din cu totul alt unghi.
@teodorapetre, studenta în clasa a 12-a la liceul Lauder-Reut din București, are o pasiune pentru visual storytelling (narațiune prin vizual) și tot ce înseamnă partea artistică a lucrurilor, chiar dacă este la mate-info. În legătură cu asta a recunoscut încă din primele câteva minute ale interviului că este indecisă când vine vorba de multe lucruri, inclusiv ceea ce vrea să studieze la facultate. Însă indecizia ei pare că se arată cel mai mult prin stilul ei vestimentar.
„Cred că stilul meu e puțin bipolar, sincer. Îmi place să mă îmbrac foarte feminin, uneori poate puțin mai elegant decât ar fi strict necesar, dar alteori prefer un stil mai confortabil, ceva mai de zi-cu-zi. De orice aș avea chef în ziua respectiva, la bază stă tot stilul vintage. Îmi iau haine din magazine second hand, pentru că mi se pare că în momentul în care îți cumperi ceva vintage, știi că e ceva doar al tău, e unic. Mi se pare că are oarecum o valoare sentimentală.”
Continue Reading

Artă militantă la un suc cu prietenii: despre „Tête-à-tête III”

redactor: Andrada Ionescu   //   poze:Iustina Drăghici, Ana Trif, Andrada Ionescu
Sâmbătă seara — seara din săptămână care e și cea mai plină, dar și cea mai liberă. Ești permisiv cu tine însuți, poți să ieși la câte sucuri vrei și să dansezi pe câte melodii ai chef, nu e nevoie de o oră anume la care să te oprești din a face ce-ți dorești.
Bineînțeles, o zi atât de permisivă a fost și 23 februarie, când ne-am strâns mulți adolescenți în față la Galeriile Artmark, pentru „Tête-à-tête“. Pe lângă o sâmbătă liberă și un prilej de a mai da un salut cuiva pe care nu l-ai mai văzut de ceva timp, pe 23 februarie ai putut să vezi cum aleg să se exprime prieteni de ai tăi, prieteni de ai prietenilor tăi și oamenii pe care, cel mult, i-ai mai văzut pe vreo rețea de socializare.
Continue Reading

Trendul de a fi aesthetic: partea II

redactor: Sophia Tiganas  //   poze: Lucia Hossu-Longin, Mara Calli

După cum am spus în ultimele câteva propoziții din prima parte a articolului, trendul de “aesthetics” nu se referă la un singur stil vestimentar sau la o singură paletă de culori predominantă în profilul cuiva de Instagram. Acest trend înghite, am putea spune, atâtea categorii de oameni și de stiluri, încât există ceva pentru toată lumea.

Acesta este, de fapt, chiar scopul trend-ului: ca fiecare să aibă propriul lui “aesthetic”, fie că este vorba de ce culori porți sau de cum te îmbraci.
Mara Calli, cunoscută pe Instagram sub username-ul @maracalli, este, de exemplu, la polul opus al acestui trend în comparație cu Tudor Vascocenco (@somehowhigh), adolescentul îndrăgostit de stilul minimalist.
Am impresia că stilul meu este într-o continuă schimbare. Nu știu dacă se mai uită cineva la pozele mele de pe Instagram de acum un an, doi. Atunci mă îmbrăcăm 100% grunge, puțin emo, purtam foarte mult negru și din când în când puțin roz. Acum aș spune că e mai mult o combinație între vintage și retro, deși nu pot să spun că mă încadrez perfect în vreo categorie. Și totuși, aș spune: portocaliu. Am un stil portocaliu,” a spus Mara.
Stilul oricui se poate schimba de-a lungul timpului, după cum ne-au povestit atât Mara cât și Tudor. În schimb, Mara a avut dintotdeauna curaj să se îmbrace exact așa cum voia, chiar dacă unele persoane nu îi „gustau” mereu stilul: „Mereu m-am îmbrăcat cum am vrut eu și am primit câteva comentarii ciudate legate de asta, dar nu îmi prea păsa pentru că mereu conta mai mult sentimentul de a fi îmbrăcată exact cum îmi place.”
Continue Reading

Festivalul „Super”

redactor: Maria Munteanu   //   poze: Alexandra Ion

Super, festivalul de film pentru adolescenți, a luat nastere în anul 2013 din dorința unor puști de clasa a 10-a de a-și expune creațiile cinematografice proprii și ale prietenilor.

Teona Galgoțiusi Luca Istodor, doi tineri plini de inițiativă, ne-au povestit cum inițial, au prezentat ideea creării unui spațiu de vizionare a filmelor pentru liceeni, profesorilor, însă această alegere i-a descurajat. Un eveniment de acest fel ar fi trebuit verificat de către liceu și ulterior cenzurat, iar asta nu era intenția tinerilor, așa ca au luat problema în propriile mâini și astfel a avut loc prima ediție Super. La Cinema Studio a avut loc o proiecție ce cuprindea 7 filme și 5 regizori adolescenți, finanțată din “banii bunicii”.

Continue Reading

Trendul de a fi aesthetic: partea I

redactor: Sophia Tiganas

A fost odată ca niciodată o rețea de socializare numită Instagram, pe care oamenii din toată lumea postau ce le făcea lor plăcere. Într-o bună zi s-a născut în regatul Instagram-ului un nou trend ce urma să acapareze o mare parte din această rețea de socializare.

Se prea poate să fi auzit deja de acest trend despre care urmează să vă povestesc (sau poate v-a trecut prin cap să citiți titlul articolului) : este vorba de niciun alt trend decât cel de a fi „aesthetic”.
Pentru cele 3 articole care țin de acest nou trend, am călătorit în lungul și-n latul Instagramului și am vorbit cu 3 persoane a căror profil s-a bucurat, într-un fel sau altul, de atenția căpătată de trendul #aesthetic.​

Continue Reading

Moda Do-it-yourself

redactor: Cătălina Perju  //  poze: Lucia Hossu-Longin, David Galati
Ce au în comun moda “Do-it-yourself” ( pe scurt Diy) și platforma Instagram?  În acest articol, 5 tineri care creează pentru ei sau destinat vânzării, articole vestimentare modificate. Fiecare are un stil diferit și un mod unic de a modifica hainele pentru uz personal sau vânzare către alți tineri în căutare de autenticitate.
Continue Reading