Ceasul electronic de pe noptieră indică ora 20:26 și stai timp de un minut holbându-te cum numărul se schimbă în 27. Ți se pare ție sau trece în mai puțin de un minut? Te trântești pe canapea și te prelingi pe ea ca un material de satin necălcat. Întinzi mâna după telefonul pe care îl porți după tine prin casă chiar dacă locuiești în 24 metri pătrați. Îl iei peste tot pentru că îți poartă de urât. Te simți incomplet fără el pe blatul de la bucătărie. Dacă blatul se murdărește de făină, să se murdărească și telefonul. Să fie acolo, prezent cât speli vasele. Îl iei în mână cum stai pe canapea și vrei să o suni pe bunica, să îi mulțumești pentru pachet, dar înainte de asta intri pe Instagram 5 minute.
Povestea mea
Redactor: Bianca Pomparău // Editor: Cătălina Perju
S-a lăsat o liniște confuză în sala de consultație a medicului ginecolog. Pentru Bianca, prietenul său Alin și doamna doctor, momentul acesta va rămâne întipărit în memorie. Un consult care trebuia să le dea o veste fericită, a ajuns să fie o lecție de viață pentru noi toți. La doar 20 de ani, Bianca a aflat că are cancer.
La începutul anului 2022, când i-am scris să discutăm despre un proiect, mi-a dat cumplita veste că ceva este în neregulă. Însă atât acea veste cât și celelalte care au venit ulterior, au fost spuse pe un ton hotărât de eu mă fac bine, lupt. Cu o personalitate complexă, energică și puternică, Bianca a reușit să întreacă orice obstacol. La începutul prieteniei, obstacolele au fost falsitatea de la facultate, apoi numărul mare de pași pe care îi făceam să ne plimbăm dintr-un capăt în celălalt al Clujului pe la second hand-uri, lucruri care par acum neînsemnate în comparație cu lupta pentru sănătate pe care a câștigat-o. Caracterul său puternic a ajutat-o să se facă bine, să își înțeleagă boala și gândurile.
Cum ne afectează ficțiunea?
redactor: Ana Corciu // editor: Irina-Adelina Găinușă // ilustrator: Vlad Țurcanu
Vrei să scapi de verile amorțite, când afară e prea cald, iar tu n-ai voie să ieși noaptea afară, singurul moment al zilei când e mai răcoare? De după-amiezi singuratice în care nu găsești ce poate să te facă fericit din nou? Parcă ai vrea să pleci din orașul ăsta, din țara asta, ba chiar de pe planetă? Știi și tu că n-ai cum.
Ei bine sunt aici să îți arăt noul nostru produs, FICȚIUNEA!
Ce? NU îți place să citești? Nu e nicio problemă, descoperă noua gamă de „seriale în care te poți pierde câteva zile bune” sau chiar „serii de filme care o să te facă să uiți cine ești”.
Nu sună rău, nu?
Tulburările mintale nu sunt adjective!
redactor: Ana Corciu // ilustrator: Ștefania Constantinescu // editor: Găinușă Irina-Adelina
Luni dimineața am prostul obicei să întârzii la prima oră. Poate din cauza faptului că e luni și îmi e greu să mă desprind de weekend-ul care tocmai a trecut sau poate pentru că pur și simplu nu vreau să o văd pe profa timp de 50 de minute întregi, așa că fur din ele cât pot. Oricum ar fi, în această luni, cu precădere, întâmplarea a fost că am ajuns la școală devreme, cel puțin destul de devreme încât să surprind o conversație destul de interesantă. Două dintre colegele mele păreau că se ceartă, când una dintre ele a țipat la cealaltă o frază care mi-a atras atenția: „Hai, nu te mai gândi la el, nu vezi că ești ca depresivii ăia?” Oricât de șocată aș fi fost de replica destul de prost gândită și fără prea multă relevanță, n-am putut să nu-mi îndrept privirea către prietena mea cea mai bună, pentru care știam că ultimele luni fuseseră un chin, și care în fiecare zi se confrunta cu depresia. Pe fața ei nu am zărit nicio încrețire a frunții sau arcuire a sprâncenelor, însă n-am putut să nu mă întreb cum a făcut-o să se simtă o astfel de afirmație atât de nepotrivită. Oare colegele mele care se certau în continuare aveau vreo idee despre cum e să suferi așa cum o fac cei pe care ele îi numiseră „depresivi”? Oare și-au pus problema cum este să fii cu adevărat în pantofii cuiva care se luptă cu o tulburare de felul acesta, în fiecare moment al vieții?