Cearcăne goale și pupile umflate; sunt cu fața inexpresivă întoarsă spre tine. Știu că ești două, dar uitați-vă amândouă la mine. O pastilă două am luat, promit că au fost Nurofen și NoSpa, ho, m-am întors de la un rave aseară și am- am- ………… ok, calm. Am întrebat constant. Două pastile? Trei? Patru? 10? Aia e supradoză, sigur n-am luat atâtea, 10. Am luat 10 împreună? Auzi, dar ia-ți degetele din bretonul meu, că borăsc. Mersi, mersi. OK. De la început, bine, ok, una, doua, trei, auzi? Vezi și tu că mi-au căzut degetele, nu? Alea de la mâna de care m-ai ținut aseară, da.

Last night I walked into the bar we used to go to and your favorite band was playing. I let myself sit on a bar stool and drift away in memories. It felt like a tornado was rushing inside my brain so I closed my eyes and everything I used to love about you appeared. Your warm eyes, your cold hands but still so soft and cozy, your delicate lips, your arms which always used to protect me from the evil, your scent which reminded me of home, your way of making me feel like a princess, your fast heartbeat against my ear. Everything came back to me as the music was still playing in the background, the piano notes making my heart skip a beat. I opened my eyes and I realized how lonely I felt, how slowly time passed by and how quickly everything turned into various shades of grey. And then the music stopped and I heard footsteps. I didn’t want to look, but my eyes drifted away anyway. And there you were, holding hands with someone else, someone I couldn’t quite acknowledge as the girl who took my place. I allowed myself to take a deep glance at you – you’ve changed! You looked happier, yet your eyes didn’t shine as brightly; you were dressed neatly, but you kinda looked messy. Your smile seemed fine, but your slouchy position gave it away. Weren’t you happier? And then our eyes met, and our stares collided, turning into a powder of stars left from our constellation. Your smile faded, my heart ached. But it didn’t seem to make me feel all those things I used to feel. So I stood up, I inhaled deeply and slowly, and made my way out, our arms brushing against each other shortly, making you jump. But not making me feel anything. Why? Because I have moved on.

Am știut să te citesc în mii de feluri, să te ascult în sute, să te simt în zeci. Dar doar o dată să te iubesc.  Nu am știut să fac distincția între te iubesc pentru că vreau sau pot. Am călcat strâmb în valsul pe care îl conduceai și fără să mă prind de semne, te-ai  desprins…. în căutarea altui partener.

Privesc arta diferit datorită ție. O asociez cu tine, iar arta-i peste tot. Nu mi te pot scoate din cap. Creierul meu iți tot repetă numele, inima ți-I strigă și bate… bate foarte tare. Pentru tine. Mă lupt cu dorința arzătoare de a te suna, de a iți spune ca îmi e dor, de a recunoaște ca nu ne-am făcut bine unul celuilalt si totuși, vrem mai mult. Mai multă agonie rezultată din nepotrivirea noastră. Atât de diferiți si totuși atât de similari. Fiecare are un drum atât de diferit față de celălalt dar, cuvintele ne unesc. “Îmi inspiri artă” iți ziceam, iar tu îmi spuneai că eu sunt toată arta de care ai nevoie. Sunt o visătoare, nu o artistă, mă gândesc la un milion de lucruri pe zi, îmi imaginez cele mai abstracte sau stupide lucruri dar, cel mai des, visezi cu ochii