text anonim

O constelatie… Cuvinte scrise pe o foaie, una care e pierduta in vant, mai mult sau mai putin, vibrand odata cu zgomotul serii. Dar de ce al serii? Seara e pura, neatinsa, o ascunzatoare perfecta. Are purul talent sa inveleasca sentimentele, sa le accentueze/sa le estompeze? Sa le faca reale, sincere ca noaptea insasi. Doar atunci nu ne e frica sa ni le aratam sau sa ni le insusim, sa le acceptam ca ceea ce semnifica cu adevarat. Sentimente erau cele pe care le simteam in fiecare noapte pentru tine si nu am stiut, si nu ti-am spus, si ne-am uitat. Am uitat cum sculptezi fiecare cuvant adresat mie in ceva personal, onest si pasional. Dar de ce am fost atat de concentrata pe ce spui, ce sens dai cuvintelor, in loc sa dau eu sens actiunilor necorespunzatoare cuvintelor tale uscate, fara sens si noima in timpurile noastre. Timpurile noastre de azi nu imi permit sa imi inghit in continuare naivitatea copilarasca din trecut.Un trecut intortocheat, da, dar asta nu explica impulsivitatea mea spre o simpla iubire, lunga de o noapte. Una singura si a fost de ajuns sa constientizez sentimente neintalnite in mine. M-a speriat felul in care au iesit din mine, toate deodata, nu treptat, o multitdine de constelatii iesind din mine,traversand viscerele, taind inima cu un colt de stea si iesind afara odata cu sufletul. Ti-l daruisem cadou in acea seara neinstelata. Mi-ai zis ca nu mi-ai luat nimic in schimb. L-ai pus in buzunar si l-ai uitat, cum ai facut si cu mine. O tactica bine calculata, ascunzi obiectul atat de priceput, in asa fel incat nu il mai poti gasi. Cumva nici nu l-ai cautat. Dintr-o data cerul s-a invelit cu o plasa de stele, si am privit in negru si in gol la galaxia din sufletul meu sperand ca intr-o buna seara va putea fi returnata la destinatarul initial.

Continue Reading

„Pastialte”- text anonim

Cearcăne goale și pupile umflate; sunt cu fața inexpresivă întoarsă spre tine. Știu că ești două, dar uitați-vă amândouă la mine. O pastilă două am luat, promit că au fost Nurofen și NoSpa, ho, m-am întors de la un rave aseară și am- am- ………… ok, calm. Am întrebat constant. Două pastile? Trei? Patru? 10? Aia e supradoză, sigur n-am luat atâtea, 10. Am luat 10 împreună? Auzi, dar ia-ți degetele din bretonul meu, că borăsc. Mersi, mersi. OK. De la început, bine, ok, una, doua, trei, auzi? Vezi și tu că mi-au căzut degetele, nu? Alea de la mâna de care m-ai ținut aseară, da.

Continue Reading

text anonim

Last night I walked into the bar we used to go to and your favorite band was playing. I let myself sit on a bar stool and drift away in memories. It felt like a tornado was rushing inside my brain so I closed my eyes and everything I used to love about you appeared. Your warm eyes, your cold hands but still so soft and cozy, your delicate lips, your arms which always used to protect me from the evil, your scent which reminded me of home, your way of making me feel like a princess, your fast heartbeat against my ear. Everything came back to me as the music was still playing in the background, the piano notes making my heart skip a beat. I opened my eyes and I realized how lonely I felt, how slowly time passed by and how quickly everything turned into various shades of grey. And then the music stopped and I heard footsteps. I didn’t want to look, but my eyes drifted away anyway. And there you were, holding hands with someone else, someone I couldn’t quite acknowledge as the girl who took my place. I allowed myself to take a deep glance at you – you’ve changed! You looked happier, yet your eyes didn’t shine as brightly; you were dressed neatly, but you kinda looked messy. Your smile seemed fine, but your slouchy position gave it away. Weren’t you happier? And then our eyes met, and our stares collided, turning into a powder of stars left from our constellation. Your smile faded, my heart ached. But it didn’t seem to make me feel all those things I used to feel. So I stood up, I inhaled deeply and slowly, and made my way out, our arms brushing against each other shortly, making you jump. But not making me feel anything. Why? Because I have moved on.

Continue Reading

text anonim

Am știut să te citesc în mii de feluri, să te ascult în sute, să te simt în zeci. Dar doar o dată să te iubesc.  Nu am știut să fac distincția între te iubesc pentru că vreau sau pot. Am călcat strâmb în valsul pe care îl conduceai și fără să mă prind de semne, te-ai  desprins…. în căutarea altui partener.

Continue Reading

„Scrum”- text anonim

Mă furnică pielea
Pe locurile unde m-ai atins
Mă ard buzele,
Ai luat toata culoarea din ele și acum s-au stins
Mi se tot închid ochii
La care te uitai flămând
Îmi plesnesc timpanele
De la minciunile pe care încă le aud
Mi se sparg venele colcăind de venin
De când mă alimentam în disperare
Cu fiecare “ești tot ce am pe acest pământ”
Spus fără motiv și din senin
Mi s-a golit inima de culoare
Nu mă pot întoarce în timp acum
M-ai găsit întreagă
Și m-ai lăsat scrum.
Continue Reading

„Solilocviu I”- de Smaranda Cărare

SOLILÓCVIU (< it., fr.; lat. solus „singur” + loqui „a vorbi”) s. n. 1. Conversație a unei persoane cu sine însăși; monolog. 2. Titlu dat unor scrieri cu caracter de monolog.
Sursa:dexonline.ro
Nu încerc să te înțeleg,
Și să caut răspunsuri.
Nici măcar nu mai ascult ce spune lumea
Oricum, e mult prea târziu,
Iar destinul meu e fără cale de întoarcere.
Te văd uneori pierdut în ceasuri târzii.
Atunci îșî întind mâna și e bine,
Dar și asta se întâmplă  destul de rar,
Încât am uitat ce gust mai aveau serile alea.
Azi ne certăm, a câta oară!
Am pierdut șirul, nu mai contează.
Mă dor cuvintele tale,
Mă arde privirea ta disprețuitoare,
Amicală într-o doară,
Și mă mai doare și încheietura mâinii
Că ai sucit-o într-un acces de mânie.
– Vreau să mor!
Îți strig cu glasul sugrumat.
Iar tu nu știi ce-i moartea!
Nu știi decât să iubești
Cu inima unei prostituate de stradă
Care, în mizeria eternului mâine,
Mai poate iubi dincolo de durere
Și care se agață cu egală speranță
De frânturi de normalitate.
Chiar dacă în lumea mea
Înseamnă ură, și lacrimi și sânge.
Chiar dacă “tot” înseamnă răni
Ce n-au vindecare.
Dar nu-i nimic.
În lumea mea și iubirea e moarte.
Iar tu cu mine, de mine n-ai să mori!
– Ai dreptate! Întodeauna ai dreptate.
Dar vezi tu, nimic nu mai contează,
Nici ura, nici lacrimile, nici sângele, și nici vânătaile
Când atingi spărtura cerului cu mâna,
Când strângi cioburi de iluzii,
Încercând să reclădești fericirea.
Mă bucur când adun înfrigurată
Frânturi de “tine-mine”.
Tu-mă intelegi sau nu vrei să înțelegi
Că te-am cuprins deja în ființă?
Nu-mi poți cere
Să mă despart de ceea ce sunt;
Asta nu se poate decât murind
… sau iubind.
Continue Reading

text anonim

Privesc arta diferit datorită ție. O asociez cu tine, iar arta-i peste tot. Nu mi te pot scoate din cap. Creierul meu iți tot repetă numele, inima ți-I strigă și bate… bate foarte tare. Pentru tine. Mă lupt cu dorința arzătoare de a te suna, de a iți spune ca îmi e dor, de a recunoaște ca nu ne-am făcut bine unul celuilalt si totuși, vrem mai mult. Mai multă agonie rezultată din nepotrivirea noastră. Atât de diferiți si totuși atât de similari. Fiecare are un drum atât de diferit față de celălalt dar, cuvintele ne unesc. “Îmi inspiri artă” iți ziceam, iar tu îmi spuneai că eu sunt toată arta de care ai nevoie. Sunt o visătoare, nu o artistă, mă gândesc la un milion de lucruri pe zi, îmi imaginez cele mai abstracte sau stupide lucruri dar, cel mai des, visezi cu ochii

deschiși… la noi. Arta pe care o creăm amândoi, unul lângă celălalt.
Continue Reading

text anonim

Nu mai ești. Sunt tristă. Știu că ai fost și nu mai ești. Știu că te iubeam și acum nu te mai pot iubi. Sunt tristă. Ești în mintea mea constant, când mănânc, când beau, când dorm. Te aud râzând cu mine când râd, și te aud plângând cu mine când plâng. Ești peste tot, dar nicăieri. Te simt strângându-mă în brațe și îți simt căldura. Te văd peste tot, în umbră sau în soare, la munte sau la mare. Tu nu mai ești, dar eu te văd, te aud, te simt. Tu nu mai ești, dar încă mă gândesc la tine Ia prezent și viitor. Tu nu mai ești, și-mi este dor.
În memoria Smarandei, o fată care și-a trăit viată din plin, chiar dacă nu a avut destul timp Ia dispoziție. Ne-ai părăsit, dar noi nu te vom lăsa in urmă.
Continue Reading

„Și dacă”- de Smaranda Cărare

Și dacă primăvara
A mai uitat un nor
Să-l rupem de pe cer
Și să-l aruncăm
Într-o prăpastie rece
Și acolo să-l uităm,
Să plângă după el
Lumea unui om
Privirea ta îmi plânge
Aripa rănită;
Și primăvara așteaptă
O lacrimă de-a ta
Să îi ridice norul,
Să plece fericită
Ah! Ce mult ar vrea.

Continue Reading