de Daria Ancuța

astăzi 

zmeul aurit 

a căpătat permanență 

și rezistență la antibiotice

tai un cap cresc trei în loc

mii de linii și puncte care sunt în vid
sunt ca oamenii și poveștile din Gara de Nord care
nu se întâlnesc niciodată.
acolo sunt și eu, în mijlocul lor
stând pe o banca.
–
ele toate se mișcă în jurul meu și nu mă atinge nimic
fiindcă eu stau și privesc, goală pe dinăuntru
la cum se schimbă lucrurile.
m-am pierdut
pe mine sau
pe tine,
nici nu știu,
cred că tot pe bancă am să rămân.

de Dănciulescu C.

Nu poti trai decat aici si acum, in ceea ce se numeste prezent. Chiar si cand te gandesti la trecut sau la viitor, nu o poti face decat in prezent. Trecutul nu reprezinta decat memorii si urme ale unui prezent ce a disparut, iar viitorul nu reprezinta decat o predictie realizata pe baza acelui trecut, despre un prezent ce va sa vina. Un viitor complet predictibil este deja trecut. La ce bun sa alergi dupa un viitor, daca in momentul in care devine prezent vei fi mult prea ocupat alergand dupa un altul, nefiind capabil astfel se te bucuri de ceea ce este aici si acum? Maine nu exista.

inerție între două bucăți de lemn el își trăia viața între raftul din stejar pe care își ținea hainele (sortate după culoare) și barul din alun lucios plin de sticle goale în lumina zilei el simțea moartea zi de zi dând cu aspiratorul curățând zațul de pe căni și ștergând praful dintre cărțile citite cu 20 de ani în urmă când încă putea citi căci pe-atunci n-avea creierul inundat de stafii între două etaje el se plimba în fiecare noapte urca treptele din piatra ca un ponei împiedicat și în loc de aer respira sughițuri se simțea ca un bukowski al vremurilor noastre dar când punea pixul pe foaie îi cădea mina și de obicei n-avea bani să își cumpere alta că era inflație și alcoolul se scumpise și oricum n-ar fi contat prea mult nici dacă avea o mină căci el nu scria între a fi scriitor și a vomita lui ii plăcea mai mult să dea votcă afară, nu sentimente între 4 pereti, 3 albi si unul multicolor dormea de obicei după-amiaza și seara înainte să plece își parfuma puloverul transpirat un puf în stanga si un puf în dreapta un puf de ck si un puf de dior pentru că dintre două femei nu știa ce să aleagă una îi dăduse atenție seara trecută a doua îi dăduse un copil neatent cu mai mult timp în urmă între două greșeli oare care-i mai bună sa trăiești sau să mori? dar de ce n-ai trăi omorându-te încet si trăgând după tine pe alții, discret.

Cum să fiu eu artist, dacă tu ești arta? Cum să fac eu artă când tu ești de neconceput în lumea asta? Deoarece artistul nu e definiția pe care societatea i-o dă, e o trăire, un sentiment, o simțire care vibrează în sufletul tău, controlându-ți toată ființa spre puterea pasiunii și dorinței spirituale. Pierdut în nebunie, el își pune sufletul în ea, îl vinde pentru o cauză mai mare decât el, decât întreaga omenire. Paradoxal va fi renegat și venerat în societate, va vărsa lacrimi și sange, căci corpul lui nu va putea suporta sufletul ce trazneste ca o bomba atomica tot, prin maretia lui, el vrea sa explodeze, sa iasa din lumea asta, exploatandu-si corpul in toate modurile posibile. Duce o lupta cu viata, dar in acelasi timp scoate ce e mai bun din ea. Se lasa pagubas in fata destinului, dand frau liber inimii. Fac arta din cei pe care ii iubesc si cand o fac, o fac inconstient, fara rationalitate. Si realizand astea ma intreb cum sa fiu eu artist, cand tu esti arta vietii? Tu in toata metamorfoza ta, in toata iubirea si veneratia, in simtirea viselor si iubirea cosmarurilor. Cum pot eu, cand deja maximul a fost atins de tine, in tine? Pentru ca asta e tot ceea ce faci tu, emani arta deoarece esti arta, transpiri dragoste deoarece numai asta esti, dragoste. Dar ajungand in absolut trebuie sa stim ca aici, in lumea asta, vom trai cu solitudine, pregatindu-ne cosmarurile, demonii si durerile pentru streangul din cealalta viata, unde infinitul sufletului nostru va fi transformat in ingerul visurilor noastre bine definite. Vom incanta paradisul si ne vom trai sensibilitatea fara pic de resemnare. Macar acolo stiu ca poate din tine voi deveni eu, fiind un artist ambulant si mediocru care leviteaza, dar fara succes pe langa ingeniozitatea macra in forma pura.

Nu pot să-ți mai plâng

Încerc să te infrâng

Însa mereu mă uimești,

Cum de fiecare dată răzbești

Ma atragi in ispită,

Mă vei mentine rapită.