Am vrut să-nchid o pasăre în colivie
Nebun ce sunt,
Căci pasărea era Adevărul.
Am vrut să închid adevărul într-o colivie.
Am închis pasărea în colivie
Nebun ce sunt,
Pasărea a spart colivia și a zburat
Nu mai aveam nici pasăre nici colivie
Am vrut să-nchid Adevărul într-o colivie.
Și dacă primăvara
A mai uitat un nor
Să-l rupem de pe cer
Și să-l aruncăm
Într-o prăpastie rece
Și acolo să-l uităm,
Să plângă după el
Lumea unui om
Privirea ta îmi plânge
Aripa rănită;
Și primăvara așteaptă
O lacrimă de-a ta
Să îi ridice norul,
Să plece fericită
Ah! Ce mult ar vrea.
***
Cu ce drept sugrumăm idea
Încât să merităm blestemul
De a naște și a ucide în permanență
Cuvintele – necuvintele?
***
Tot ce a mai ramas din iubirea noastră
E un sărut de protocol,
Invidiat de inimile hade
Si pierzând acreala-n vorbe fără rost…
Cu limbile arse de ploaia de soare,
De setea iluziei fostului ieri,
Ne pierdem în gloata ce-adânc se-afundă
În temniți de carne, în carcere slute;
Doar umbre am ramas, pierdute-n răspântii…
Doar două sentințe topite-ntr-un singur cuvânt:
Iubire-venin…
***