Vineri seara, pe data de 9 iunie, la ora 20:45, peste 3.000 mii de spectatori s-au strâns în Piața Unirii din Cluj-Napoca pentru marea deschidere a celei de-a 22 ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF). În cadrul acestuia, la Cluj-Napoca vor fi în acest an 200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați.
Am decolat în aventura TIFF (9-18 iunie) cu filmul Confort Nordic care a deschis festivalul. Acesta este un film regizat de cineastul islandez Hafsteinn Gunnar Sigurðsson și face parte din Focus Nordic, un program complex al acestei ediții care va aduce în fața spectatorilor din Cluj-Napoca peste 40 de filme, concerte și cine-concerte din Norvegia, Islanda, Danemarca, Finlanda și Suedia. Am sărbătorit startul noi ediții alături de echipa filmului și de alți invitați speciali.