redactor: Catalina Perju// editor: Rebecca Popescu / ilustrator: Nagy Iby
Când am făcut numărătoarea inversă pentru anul 2022, am avut un sentiment că ceva nu va fi bine. Nu am putut să mi-l scot din minte nicicum. Am primit avertizarea și am zis că o fi fost de la alcool, însă lucrurile au stat exact așa cum am simțit.
Sunt o persoană care pune accent, într-un mod exagerat, pe acel gut feeling. Uneori el a fost deghizat în anxietate și eu i-am dat crezare, iar alteori acesta m-a ajutat să știu pe cine să strâng mai tare la piept.
Cu toate că acum știu diferența dintre realitate și imaginație, care în mintea ta, par același lucru, îni rămâne doar să mă tem de… aproape totul. Îmi este mai mult teamă să nu revină temerile nefondate, pentru că nu am idee ce m-a mai deranjat în trecut și acum că sunt o altă persoană, pot reveni sub forma unor versiuni care îmi vor face rău.
Cred cu tărie că fiecare are dreptul să se schimbe, să învețe, să repete unele greșeli, să nu mai fie cine a fost acum 6 luni. Cred într-adevăr și că trebuie să acceptăm că trecutul este trecut și că la viitor să nu ne gândim atât de profund… asta până îngheț de frică dimineața că știu eu sigur că într-un an dispar.
La terapie am înțeles că nu pot să mă înțeleg, să mă iert și să-mi dau pace. Nicidecum din cauza părinților sau a celui apropiat, ci dintr-o cauză încă neștiută, asta pentru că nu am mai putut ajunge de mult la terapeut. Am tot ce mi-am dorit și cu toate astea îmi este teamă că va trebui să le dau tuturor cu piciorul. Când mă opresc din introspecții nefondate, realizez că nu eu am gândit asta, nici eu aia din trecut sau cea din viitor. Și mă țin legată de acest fapt pentru a nu o lua razna.
Orice gând de genul începe așa: Oare ce-o mai face X? Of, dacă nu sunt și eu destul? Dacă ar trebui să-mi strâng lucrurile și să rămân singură în dormitorul alor mei? Dacă voi răni, dacă voi strica? De ce gândesc așa? Cine sunt eu? – respir de 2-3 ori și dispar gândurile, dar rămân cu greutatea în piept.
Orice gând se poate potoli, asta doar dacă îmi doresc. Am o imaginație tare bogată pe care din cauza negativității și a stresului, o pierd. De obicei speranța că voi fi mai bine vine la 11-12 noaptea…cine are chef să se apuce de sport, să gândească o campanie sau să își îmbunătățească viața la ora aia? Cred că notițele din telefon sunt pline de afirmații, to do list-uri și poeme… iar asta înseamnă că încă sunt aici. Eu, eu sunt aici. Iar dacă eu sunt aici acum, probabil nu voi dispărea într-un an, ci doar va trebui să las de la mine și să continui cu ce făceam.