redactor: Beatrice Baciu // ilustrator: Dariana Ilie
O fată „pick-me” este o fată care adoptă un gen de comportament având ca scop primirea aprobării din partea genului masculin. Comportamentul ei include: practicarea glumelor misogine pe seama ei înseși, a nu se îmbrăca cu haine ce-i dezvăluie pielea, dar a fi totuși senzuală, fără a putea fi considerată „ușuratică”, a fi singura care gătește și curăță prin casă și, cel mai important, lăudatul pe internet că face toate astea, însoțit de criticatul indirect al altor femei care nu fac același lucru, plasându-se pe un plan superior față de ele. Iar în caz că nu v-ați dat încă seama despre cine vorbesc, catchphrase-ul lor este „I’m not like other girls” (Ro: „Nu sunt la fel ca celelalte fete”)
„Pick-me girls” au ca scop diferențierea de ceea ce ele consideră „norma” societății moderne depravate, în care femei precum ele sunt „rar întâlnite”. Acesta reprezintă, în ochii lor, cel mai de valoare atribut pe care îl pot deține și totodată motivul care le face pe ele să merite atenția bărbaților, mai exact pentru că ele au muncit pentru asta.
De cealaltă parte a spectrului, încă o tipologie care s-ar putea încadra sub umbrela de fată “pick-me”, este categoria acelor fete care se laudă că lor le plac jocurile video, că nu suportă să meargă la shopping, că poartă hanorace largi și nu crop top-uri strâmte, că nu le e rușine să râgâie în fața ta. Și că le place să mănânce junk food.
Se află la polul opus, dar intenția e aceeași: de a comunica faptul că ele nu sunt la fel ca „turma”, că sunt speciale și că merită mai mult atenția masculină decât fetele prețioase și feminine.
Toate aceste fete și-au însușit o viziune despre lume în care percep o competiție imaginară constantă între ele și alte femei, premiul fiind, evident, bărbații. Iar competiția nu se sfârșește nici măcar când o câștigi – o altă femeie e întotdeauna gata să îți fure partenerul, așa că tu trebuie să te dai peste cap ca să îl păstrezi. De fapt, ca tu să meriți să fii în compania lui. Spun asta pentru că, în această viziune despre lume, întraga ta valoare ca femeie este pusă sub semnul întrebării, pe baza a dacă poți sau nu să-ți satisfaci partenerul. Dar în toată cursa asta a „cine își poate mulțumi cel mai mult bărbatul”, mi se pare curios că nu se menționează nicăieri care este bărbatul pentru care trebuie să lupți așa avid, lăsându-se impresia că nici nu ar conta despre ce bărbat e vorba – oricare e okay, dar trebuie neapărat să ai unul pentru a fi femeie, ceea ce un mod foarte eronat de a vedea lucrurile.
Această imagine a femeii este în mentalul colectiv de atât de mult timp încât aceste standarde sunt fie moștenite, transmise din mamă în fiică, fie perpetuate de bărbați care le pretind partenerelor lor să se comporte la fel cum au văzut în familia lor că se procedează. Adică să respecte aceste reguli nescrise. complet arbitrare, dar pe care ele le consideră literă de lege. Câteva exemple includ: să nu vorbești prea mult, să nu râzi prea tare, să mănânci delicat, cu îmbucături minuscule, să zâmbești amabil, dar să nu cumva să lași impresia că flirtezi, să nu faci pe șefa sau „să te dai deșteaptă”, să nu care cumva să-ți treacă prin cap să înjuri, să nu te afișezi prea des pe social media (pentru că din ce alt motiv ai face-o dacă nu ca să atragi atenția altor bărbați?), dacă vrei să te machiezi, bine, fie, ai voie – dar nu prea exagerat și sub nicio formă în public, să nu faci sex la prima întâlnire, să nu te îmbraci indecent ca să „mai lași loc și pentru imaginație”. Aș putea continua până mâine. Dar deși aceste standarde sunt asimilate de „pick-me girls” din surse externe, ele însele sunt cele care și le aplică sieși, cu o religiozitate nemaipomenită.
Iar întocmai această religiozitate mă îngrijorează, pentru că implică un raport foarte strâns de identitate – ele nu au în minte că trebuie să facă anumite lucruri, ci mai degrabă să fie într-un anume fel, să întruchipeze până la ultima picătură această imagine. Mi se pare complet extenuant să trebuiască să te pui mereu în pantofii sexului masculin, să vezi prin ochii lor și să speculezi ceea ce e dezirabil pentru ei, iar apoi să te reîntorci în propriul corp ca să întruchipezi asta.
E problematic din foarte multe motive, pentru că pune o presiune enormă asupra lor să livreze aceste lucruri, care le „fac” să fie femei demne de respect. Ele trebuie să fie mereu vigilente și să anticipeze orice dorință pe care partenerul lor ar avea-o. Nu-mi doresc ca ce spun acum să pară că vine dintr-o poziție de superioritate față de ele, pentru că nu e deloc așa. Doar mi-aș dori ca aceste fete să nu mai aibă impresia că trebuie să ofere constant dovezi și motive pentru care merită atenție, respect și afecțiune din partea tipilor. Pentru că e un proces neîntrerupt: ele trebuie să mențină acest comportament cu care și-au obișnuit partenerii, în care sunt întotdeauna pregătite să pună nevoile lor înaintea nevoilor proprii, pentru că, în caz contrar, problema nu e numai că și-ar supăra partenerii, dar că și-ar pierde însăși „validitatea” lor ca femei.
Nu vreau să fiu înțeleasă greșit, eu nu spun că e ceva inerent greșit cu a-ți dori să fii singura care gătește în casă – însă când faci asta doar pentru că „așa se cuvine”, apar niște probleme. În principal, crezând că modul în care procedează ele e unicul corect și demn, asta vine la pachet cu criticarea femeilor care nu se comportă ca ele. Ceea ce e ironic, pentru că dacă nu ar exista acele fete, ele nu ar putea ieși în evidență prin contrast, adică întocmai lucrul pe care ele și-l doresc atât de tare.
Nu cred că trebuie să detaliez cum dacă toată lumea ar gândi ca ele am regresa ca societate cu minim vreo 80 de ani și cum aservirea femeii nu e un lucru tocmai bun, dar vreau să punctez cum fenomenul ăsta creează nu numai o competitivitate ce nu-și are rostul (în care etalonul e capacitatea lor de a cuceri un bărbat și a-l păstra), dar și o binaritate între ce reprezintă femei „vrednice” și „dezirabile” și ce nu, generând o prăpastie între ele, în loc să le unească.
Pot spune asta cu certitudine, pentru că și eu obișnuiam să fac lucruri doar pentru a impresiona băieți. Pentru că știu cum e să crești fată. Dar să porți acest comportament cu tine până la maturitate și să îți poți vedea valoarea doar prin prisma altcuiva, deseori sacrificâdu-te pe tine și deopotrivă denigrând alte fete în acest proces, e un comportament care nu poate să facă decât rău – tuturor părților implicate.
