În România e încă liniște

redactor: Rebecca Popescu // ilustrator: Alexandra Stroia

Societatea românească nu răspunde la mișcările antirasiste, deși privește atent cum, peste ocean, americanii se confruntă de secole cu problema discriminării. Uităm totuși că și în România există foarte mulți oameni care trec zilnic prin situații mult mai delicate, unele chiar foarte grave. Secțiile de poliție sunt pline de plângeri, de denunțuri, de sesizări sau de cazuri uitate, nerezolvate ale unor victime reale care suferă și se luptă singure pentru dreptate, în cazul în care mai pot sau în care mai au resursele necesare și nu se lasă bătuți de sistem, de birocrație, de protocoale.

Aici nu există proteste antirasism. De ce? Pentru că protestul înseamnă, în primă fază, recunoașterea existenței problemei. Și românii, printre alții, au încercat să răspundă rasismului american, uitând de cel autohton. Am încercat să ne imaginăm că la noi e totul bine, că nu există cetățeni discriminați, marginalizați, jigniți sau chiar vătămați în cele mai crude moduri. Pentru că nu-i așa, noi avem probleme mult mai importante decât cum se simt romii, femeile, membrii comunității LGBTQ sau persoanele de naționalitate maghiară atunci când cineva „vorbește urât cu ei”. Cu o floare nu se face primăvară, nici cu o postare nu se poate face dreptate, iar pentru o reformă e nevoie de ceva mai mult decât un cont de Facebook. E foarte ușor să îți strigi of-urile pe social media ori să pui un story pe Instagram sau o postare pe Twitter și ceva mai greu să ieși în stradă, să inițiezi o petiție, să semnezi una, să încerci să îți împărtășești opiniile cu cei din jurul tău.

La Pitești, pe 16 Aprilie, un bărbat a murit după ce a fost trântit la pământ de polițiști și imobilizat. Bărbatul ar fi fost în stare de ebrietate și ar fi refuzat să părăsească zona în care se afla, unde izbucnise un incendiu. A intrat în stop cardio-respirator imediat ce a fost pus la pământ și nu a mai răspuns resuscitării. A fost deschis un dosar de purtare abuzivă și ucidere din culpă, iar ministrul de Interne spune că vinovații trebuie să plătească.

Tribunalul Argeș a decis arestarea preventivă a celor doi polițiști, cercetați pentru lovituri cauzatoare de moarte și purtare abuzivă. Curtea de Apel a luat decizia ca polițiștii să fie plasați în arest la domiciliu.

Deși cazul este foarte asemănător cu cel al lui George Floyd, la noi nu a avut loc nicio mișcare de amploare, niciun protest, niciun manifest. În luna Iunie a anului trecut, toate rețelele de socializare au devenit un mediu ostil și plin defulări nervoase la adresa celor doi polițiști vinovați de moartea lui Floyd. Mulți utilizatori români ai Instagramului au adăugat feed-ului lor o poză neagră de BlackOut Tuesday, o mișcare colectivă împotriva rasismului și violenței poliției. Astfel, ajungem încă o dată la ideea “protestul înseamnă recunoașterea problemei”. Suntem  mereu la curent cu tot ce se întâmplă peste hotare și uităm situația din țară/de noi, de ceea ce putem face pentru noi. În România reală, în România de la firul ierbii, nu e bine, lucrurile nu sunt roz, iar micro-agresiunile față de minorități pot fi oprite prin multe modalități, cea mai vizibilă și mai rapidă fiind protestul. Educația în acest caz devine un sine qua non, dar ajungem să ne învârtim într-un cerc vicios- nu se poate protest fără educație, dar nu am putea primi educația necesară fără să ne facem văzuți. Chiar dacă nu ne învață nimeni la școală despre asta, putem să devenim singuri mai buni, eliminând sămânța rasistă, homofobă, xenofobă, sexistă pe care o avem cu toții. Întrebarea care se pune este cum, cum putem să scăpăm de prejudecăți și cum putem să tăiem răul de la rădăcină? În primul rând, trebuie sa ne informăm din surse de încredere și să ne implicăm semnând petiții, participând la proteste, devenind membri sau voluntari într-o organizație locală, putem dona către ONG-uri, pentru că, vrem- nu vrem, banii reprezintă o componentă fundamentală pentru schimbare.

În România nu avem cetățeni de culoare, de aia nu se întâmplă nimic, așa-i? În realitate, românii au multe răbufniri rasiste, începând de la discursurile politicienilor până la agresiunile de pe stradă. Cel mai elocvent exemplu este chiar modul în care este tratată minoritatea romilor. De câte ori nu ni s-a spus când eram copii „dacă nu ești cuminte, te dau la țigani”?

Am vorbit cu Mario, un adolescent de 15 ani, proaspăt intrat la liceu, despre cum a reușit să rămână mândru și deschis cu privire la etnia sa. El este un tânăr care visează să studieze la Oxford și să devină actor sau medic sau avocat sau antreprenor. Unii ar zice ca e foarte greu, chiar imposibil și că să ai interese atât de diverse poate fi riscant. El le spune tuturor că orice e posibil și că toată lumea poate face ce își dorește, că orizontul viselor e larg și ușor de atins. Părinții lui au o mentalitate deschisă, modernă și i-au învățat pe el și pe frații lui că nu sunt deloc mai prejos față de ceilalți. Mario nu se simte diferit, chiar spune că are momente când se simte cel mai bun, dar niciodată inferior.

L-am rugat să îmi povestească despre cum a rămas atât de deschis vis-à-vis de etnia lui, mi-a spus că nu poate spune prea multe despre etnia lui, că nu îl deranjează, că nu cunoaște limba și că se simte, practic, ca un american care nu a văzut New York-ul. Mi-a mărturisit că anul trecut, când a intrat la liceu, a cunoscut niște profesori minunați care vor să îl ajute să ajungă unde își dorește. Cel mai bine l-a făcut să se simtă faptul că nu l-au tratat diferit, că nu s-au uitat niciodată la el cu îndoială, milă sau condescendență.

Când vine vorba de colegi spune că l-au făcut mereu să se simtă inclus și povestește că în ziua în care le-a spus „Colegi, știți că sunt rom, da?” au răspuns cu „wow” sau „Pe bune?! Nu pari.”.

 

“Cele mai ciudate mi se par momentele când oamenii află și nu au nicio reacție. Din nefericire, sunt obișnuit cu tot felul de grimase, unele ca cele precizate mai sus, altele sunt niște încercări nefericite de a ascunde gândurile reale.”

 

Se simte norocos din acest punct de vedere, n-a experimentat niciodată, nici el, nici familia lui comportamente urâte venite din jurul lui, deși știe că există multe persoane de etnie rromă care sunt foarte des discriminate sau jignite. Se bucură să vadă că oamenii sunt mai buni, consideră că cel mai mult contează ceea ce dai, nu poți doar să primești și crede că ăsta e punctul în care a ajuns societatea românească- se uită mai puțin la exterior și mai mult la ce are o persoană de oferit. Micro-agresiunile încă există, bineînțeles, ca oriunde altundeva. El nu judecă oamenii după etnie și crede că vibe-ul de om deschis și degajat pe care îl are vine de la sine când gândești pozitiv.

Spune că nu are nicio soluție pentru a tranșa micro-agresiunile menționate anterior, dar că dacă i-ar veni o idee nu ar ezita să o prezinte în fața directorului pentru că știe că, fiind un om tânăr și implicat sigur ar încerca să pună în aplicare planuri pentru combaterea discriminării, care, automat, ar contribui la bunăstarea elevilor lui.

Crede totuși că ar trebui ca unii profesori să vadă dincolo de etnia cuiva.

 

“Ei sunt puși acolo pentru a ne învăța, nu numai o anumită materie, ci și despre arta de a fi om. Nu sunt plătiți ca să rămână indiferenți sau chiar să jignească elevii.” 

 

Chiar dacă lui nu i s-a întâmplat să fie tratat urât de un profesor, un prieten de-ai lui a avut nenorocul să intre într-un colectiv nu foarte prietenos, chiar ostil si a rămas foarte dezamăgit de să vadă că profesorii nu iau atitudine. Mario crede cu tărie că cel mai bun lucru pe care poți să îl faci pentru a combate discriminarea este să scoți la iveală frumosul din oameni, ceea ce cadrele didactice nu au făcut, au ales să îi lase pe elevi să se scalde în mediocritate și pe prietenul lui să se lupte singur, nu i-au oferit nici măcar o vorbă bună.

Într-un interviu acordat Mediafax, psihologul Daniel David explică proveniența acestui fenomen- lipsa de încredere față de ceilalți, pe care o generalizăm și față de străini. Individul în sine, chiar dacă nu are nicio vină, este considerat responsabil de stereotipul atribuit.

Avem, ce-i drept, și femei pe plaiurile mioritice, femei care sunt prea des agresate. Potrivit Deutsche Welle, Poliția Română a făcut publice date din primele șapte luni ale anului 2020, din care reiese că 4882 de bărbați și 147 de femei au avut un comportament violent în familie. Numărul victimelor este de aproape 550 și au fost emise 4800 de ordine de protecție. Tot anul trecut, un șofer de autobuz a bătut o femeie cu un copil în brațe. Cazul a devenit cunoscut doar datorită faptului că cineva a  filmat totul. Dar în general, pentru cazurile mediatizate sunt întotdeauna găsite scuze și justificări.

Și la noi, ca și în restul țărilor toată lumea are o opinie, dar parcă mereu evită rezolvările, soluțiile. În aceste condiții mai putem vorbi despre bunătate, iubire sau măcar despre toleranță? Noi discriminăm romii, iar paradoxul este că în Europa, chiar românii sunt puternic discriminați. Această situație e similară cu cea a agresorului de la școală care suferă din lipsă de iubire și atenție acasă. Empatia, în acest caz, se dovedește inexistentă.

Respectul se câștigă, nu se impune și mulți români au reușit să facă asta. Printre ei se numără și Nicu Ion, un profesor de matematică din România stabilit în Newcastle, Marea Britanie, a fost ales consilier local din partea Partidului Laburist la alegerile locale care au avut loc joi, 6 mai, în Anglia. Bărbatul este de etnie romă și a vrut să lupte cu prejudecățile și să-și ajute comunitatea. Iar succesul de acum îl face să-și dorească să candideze și la alegerile parlamentare.

În 2009, Barack Obama a fost ales președinte al Statelor Unite.  După 11 ani, Joe Biden devine șeful de stat în al cărui cabinet se regăsesc un vicepreședinte femeie de culoare cu origini sud-asiatice, alte zece femei dintre care una amerindiană și două de culoare, chiar și un membru al comunității LGBTQ.

I-am propus lui Mario un exercițiu de imaginație, l-am întrebat dacă în România ar fi posibil să avem un astfel de Executiv, care să fie compus și din membri care să facă parte din minorități culturale și sexuale. Mi-a spus că încă i se pare o utopie, un vis frumos să avem așa o administrație diversă pentru că în primul rând, oamenii respectivi ar trebui sa aibă curajul să vorbească, să spună cine sunt. În al doilea rând, ar trebui ca cetățenii să îi accepte, să se uite la competențe, nu la etnie, sexualitate, credințe sau chiar naționalitate.

Un exemplu pozitiv de la noi îl reprezintă femeile rome care au plecat în altă țară împreună cu familia și au continuat să facă același tip de muncă. Au căutat asociații locale, au organizat femei și au devenit astfel un fel de mediatoare între aceste entități, autorități locale și comunitate, pentru că și-au dat seama că mobilizarea colectivă de acest tip poate să pătrundă în instituții și să producă o schimbare, după cum spune Carmen Gheorghe, fondatoarea asociației E-Romnjapentru Elle.

Pare că în România lucrurile se mișcă încet, dar sigur. 71% din români consideră că incitarea la ură pentru multiple criterii se manifestă cu o frecvență ridicată în societatea românească, conform unui sondaj de opinie la nivel național, privind rata de discriminarea în România și percepțiile actuale asupra infracțiunilor motivate de ură. Totodată, 46% din respondenți consideră că sunt superiori altora, conform aceluiași sondaj. La întrebarea “Credeți că persoanele care practică discursul urii ar trebui să fie pedepsite?” 70% din români au răspuns afirmativ.

În ședința din 22 Martie Senatul a adoptat o modificare a articolului 369 din Codul Penal care permite sancționarea eficientă a celor care incită la ură, violență sau discriminare prin orice mijloc: „Incitarea publicului la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”. Proiectul se îndreaptă acum spre votul decisiv al deputaților. Cu siguranță că schimbarea va ajunge și la noi, chiar dacă un pic mai târziu, la fel ca dulciurile. Până atunci stăm în liniște.

 

Mai jos puteți găsi mai multe informații și asociații legate de discriminare:
  • Egalitatea, incluziunea și participarea romilor în UE

https://ec.europa.eu/info/policies/justice-and-fundamental-rights/combatting-discrimination/roma-eu/roma-equality-inclusion-and-participation-eu_ro

  • Portalul European pentru Tineret

https://europa.eu/youth/get-involved/your%20rights%20and%20inclusion/fighting-racism-europe_ro

  • Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI)

https://www.coe.int/en/web/european-commission-against-racism-and-intolerance

  • Rețeaua europeană împotriva rasismului

https://www.enar-eu.org/Get-involved

  • “Let’s Fight Racism”

https://www.un.org/en/letsfightracism/index.shtml

  • Mișcarea “No Hate Speech”

https://www.coe.int/en/web/no-hate-

  • Ghid British Clouncil “Respecting Diversity”

https://www.britishcouncil.ro/sites/default/files/ghid-respecting-diversity.pdf

  • Asociația Accept

http://www.acceptromania.ro/

  • Mai multe Asociații antidiscriminare

https://www.antidiscriminare.ro/organizatii-membre-ale-coalitiei

  • Centrul Filia

https://centrulfilia.ro/

  • Petiție Declic pentru introducerea problematicii egalității de gen în planul de învățământ

https://campaniamea.declic.ro/petitions/cerem-ca-problematica-egalitatii-de-gen-sa-fie-inclusa-in-programa-scolara

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *