text și poze: Toma Hurduc
Weekendul trecut am fost într-o misiune de recunoaștere în parcul Izvor. Am aflat cu stupoare despre protestul anti-vaccin din 7 martie (care, cică, a fost apolitic), după ce am primit invitație (neironică) pe Facebook, de la o persoană pe care o credeam întreagă la cap, cu școală și cultură. Când am zis că acest Covid e precum traficul la volan, mă refeream că le oferă oamenilor șansa să-și arate adevărata față.
Prima oară am râs, și am dat și eu invite câtorva amici, la mișto. După aceea, am stat și m-am gândit: „Băi, da’ chiar? Oare cum arată un cetățean tipic care merge la astfel de manifestație (în mod neironic)?” Sunt oameni care chiar au luat în serios evenimentul așa de mult încât, pe Facebook, în descrierea evenimentului, protestul era comparat cu Revoluția din ’89, autorii susținând că peste 20 de ani se va scrie despre ei în manualele de istorie. Cu siguranță.
Și m-am dus. Am mai chemat un prieten, m-am gândit că este un mod drăguț de a-ți petrece duminica. Fiind la fel de tăntălău ca mine, i-a surâs ideea.
Asta a fost prima scenă cu care m-am întâlnit. M-a surprins numarul mare de copii prezenți. Era clar că nu înțelegeau pentru ce sunt acolo, dar na, soare, baloane, parc, zbânțuială, anarhie. Weekend!
Desenele de pe tablă erau de dinaintea protestului, dar mi s-au părut relevante. După scandările și sloganurile răcnite de masă de oameni împotriva celor ce iau deciziile în țară, chiar ai fi crezut că oameni precum Raed Arafat sau Vlad Voiculescu arată așa.
Biserica a fost importantă. Au avut mare galerie.
Galeria.
S-au mai și amuzat oamenii.
Prea cruciformă era instalația asta.
Unele sloganuri erau chiar deosebite.
Voie bună. Fiecare cu a lui.
Ca la Capitol, „gen”.
Singura instanță de distanțare socială. E foarte interesant. Eu am purtat mască. Suprinzător, chiar și mulți dintre cei care scandau o purtau. Nimeni nu mi-a smuls-o de pe față și nu am primit priviri urâte. Interesant.
E liber.
S-au etalat și outfituri.
Front row seats.
Puternic.
Cu steag.
Învață-i de mici.
S-au împărțit și cadouri.
Mulțimea era corul antic al câtorva personalități urcate pe o scenă. Se scanda ceva de două-trei ori, apoi se trecea la altceva. Lipsa de consecvență, clar era prezentă. Nu era nimeni foarte vocal, era așa un zumzăit colectiv. Violenți n-au fost, dar nu pot spune că nu se putea și mai bine.
Una peste alta, cred că a fost cea mai tare activitate de weekend. Mai facem, sper să mai fie, chiar am râs.
