redactor: Cătălina Perju // ilustrator: Silvia Niculae
Internetul nu mai este un hobby în 2021. Este o societate paralelă unde poți da sfaturi, poți cunoaște persoane și poți călători în orice loc din lume, totul în sub 10 secunde. Pentru mulți, rețelele de socializare sunt o afacere, pentru alții un mijloc de a-și lua informațiile, de a se relaxa. Cu toate acestea, de multe ori nu facem diferența, pe net, între informațiile pe care le preluăm sau le oferim ca fiind ori filtrate și corecte, ori jignitoare, dar îmbrăcate frumos.
De câțiva ani buni, oricine deține un cont de social media a putut urmări cum mai mulți formatori de opinie sau vedete au fost cancelled din cauza unor jigniri grave făcute din lipsă de educație sau, mai rău, în urma unor acuzații grave- cum ar fi cazul lui Harvey Weinstein.
La un simplu search pe Google putem găsi definiția Cancel Culture, o mișcare prin care oamenii încearcă să purifice internetul de the bad guys care jignesc, ofensează sau chiar sunt violenți cu oricine le deranjează sistemul de valori. Însă trebuie să conștientizăm că aceste lucruri se întâmplă și se întâmplau și în lumea reală. Până să îi dăm un nume, majoritatea trata minoritățile în cele mai rele moduri, oricând cineva greșea și pur și simplu dispărea subit din atenția publicului; sexismul se întâmpla oriunde, rasismul era înțepenit în sistemul oricui de valori, însă odată ce i-am oferit un nume, am putut să ne agățăm de asta, pentru a deveni justițiarii internetului.
Ceea ce este diferit, poate fi faptul că este mult mai ușor ca un caz să fie mediatizat. Înainte ca lumea să fii primit acest wake up call, știrile despre actele de cruzime contra unui grup etnic sau contra unei persoane diferite, rar ajungeau să fie o știre. Însă odată cu dorința persoanelor de a eradica toxicitatea din jur, orice se poate transforma într-un eveniment fără precedent. Iar lucrul bun la această evoluție, este că există mii de informații care să îi educe pe cei confuzi, informații care ajută la stoparea acestui cerc vicios.
Ceea ce putem observa este că în ultimii ani lumea devine totuși tot mai fragilă. Părerile sunt tot mai controversate, iar cultura de a te cataloga drept cancelled găsește, prin orice mijloace, să-ți dea o lecție. De multe ori, susținătorii exagerați ai acestei mișcări doar apelează la acest cartonaș roșu al internetului, jignesc și trec mai departe, lăsând în urmă haosul pe care puține persoane încearcă să-l remedieze.
Nu este de datoria nimănui să educe. Însă este nevoie de aceste voci, care să explice cu calm de ce lucrurile stau așa, de ce există jigniri grave la adresa cuiva, chiar dacă frazele rostite de cel în cauză sunau frumos și au fost spuse cu zâmbetul pe buze.
Cancel Culture are nevoie de un adversar care să-i dea cancel.
Există mereu mai multe părți ale aceleiași povești. Iar de data asta, ne axăm pe cum văd consumatorii de social media acesta scandaluri, Cancel Culture și ce repercursiuni au asupra lor.
Andreea, 20 de ani
Este extraordinar impactul pe care o discuție, un scandal, un protest care pornește din online, îl poate avea asupra mea. Foarte des încep să mă implic foarte tare în aceste subiecte, să mă gândesc la cauzele lui, să mă documentez și apoi să-mi trag propriile concluzii. Anul 2020 a fost chiar unul plin de astfel de momente, de la anti-maskeri, protestele BLM din SUA (și Europa) la #freeBritney. A fost aproape copleșitor, pentru că am vrut să mă educ despre fiecare subiect în parte, și mereu apăreau alte și alte mii de surse de informație, iar la un moment dat ajungeam să mă întreb – dar eu pe cine ascult? Multe dintre prietenele și prietenii mei au adoptat o poziție publică față de fiecare situație, prin story-uri sau postări, persoanele celebre pe care le urmăresc au răspuns și ele public, iar șirul poate continua.
Când reacționezi la ceva în online, clar vin și reacții. Când postez un story în care îmi explic poziția față de un subiect primesc atât răspunsuri pozitive, încurajatoare, care relaționează cu ceea ce am exprimat, cât și negative, care generează discuții în privat. E o asumare a atitudinii în conversație, în care unele persoane doresc sau nu să fie educate. Iar eu încerc să ascult tot ce au de zis, să-mi exprim părerea, să trimit și link-uri și articole/postări utile iar, dacă discuția nu ajunge nicăieri, să swipe-uiesc și să ies din conversație.
Am citit la un moment dat că dacă partenerul tău de viață nu are aceleași principii ca tine, și totuși sunteți într-o relație, înseamnă că acele principii nu erau așa de importante pentru tine. În online apar dispute și mi se pare foarte relevant să văd cum reacționează cei la care țin, sau oamenii pe care-i am la follow în general. În noiembrie-decembrie, când erau alegerile în SUA, am dat unfollow câtorva oameni pe care chiar îi urmăream (înainte), prieteni ai prietenilor, deși nu prea îi cunoșteam bine. Și când ții partea unui bărbat care spune atâtea porcării despre femei, despre minorități de orice fel și enorm de multe altele, e clar că nu există niciun teren comun cu principiile mele. Și nu vreau acea energie în viața mea, în feed-ul meu. Și, din fericire, printr-un unfollow scapi rapid de ea.
Eli, 25 de ani
Rețelele mele de socializare sunt câteodată un teren perfect pentru război. Un război aprig sau, cum ar spune bunica mea, ,,deocheat”.
Mă pierd ore bune în comentariile oamenilor care vor să educe în mod violent o altă persoană și să o aducă în același punct din care văd și înțeleg ei lumea. Jignirile lăsate de conturi cu nume bizare și apusuri ca fotografie de profil curg neîncetat, iar dacă mai dai un scroll și ai răbdare, poți găsi chiar amenințări cu moartea.
Mergi tot mai adânc în comentarii și vei găsi tabere formate pe moment, dar foarte unite în a urî incontrolabil. Iar dacă ai în spate o întreagă echipă de oameni invizibili, ascunși în spatele ecranului și sub un apus de soare, deja simți că ești buricul pământului și că nu există consecințe pentru cuvintele pe care le tastezi într-un comentariu. Că doar echipa e acolo pentru tine și te protejează. Chiar și de propria conștiință.
Ce am observat este că, deși spunem că vrem să educăm, de cele mai multe ori, o facem doar pentru a simți că avem dreptate. Vedem adevărul nostru ca absolut și nu acceptăm că există și alte filtre prin care poți privi viața. Fie ești în echipa mea, fie ești împotriva mea. Iar faptul că nu îți văd privirea dincolo de ecranul meu, nu mă pot conecta uman cu tine, mă face să nu mă gândesc la cât de mult te afectează ceea ce scriu.
Pare un joc. Ca atunci când suntem mici și jucăm rațele și vânătorii. Doar că în acest caz, riscăm să aruncăm prea tare cu mingea și să doborâm cu adevărat pe cineva.
Ștefan, 17 ani
Eu mi-am șters orice aplicație de acest fel acum două luni. Deși rețelele de socializare au și părțile lor benefice, majoritatea oamenilor de pe ele prezintă o atitudine arogantă și provocatoare care a devenit obositoare cu timpul. De prea multe ori am întâlnit scandaluri care puteau fi ocolite dacă măcar o parte dintre cele două părți ar fi avut maturitatea de a înțelege și perspectiva celuilalt. Am încercat să mediez o parte din conflictele pe care le găseam, dar nu pot spune că am făcut acest lucru în mod deliberat, deoarece mi-era frică că voi fi perceput ca fiind de partea opusă, de parcă le-aș lua apărarea și nu de a găsi o cale de mijloc pentru a ține o discuție.
Această frică s-a născut din natura critică a celor de pe rețele de socializare. Din păcate, înțelegerea și răbdarea de a educa pe alții nu se află printre calitățile societății din ziua de azi. În loc să atragi pe cei din jur către narațiunea corectă, este mai des întâlnit să te comporți cu dispreț față de alții care poate nu au beneficiat de un mediu care să-i formeze. Mulți argumentează această lipsă de interes în a-i ajuta pe alții prin fraza „ar fi trebuit să știe până acum” și da, poate că ar fi trebuit. Însă mi se pare că nimeni nu are dreptul de a-i trata pe alții cu un aer de superioritate nemeritată. Este clar că anumiți oameni au perspective eronate din fire și nu se vor schimba, dar există și mulți care sunt doar un produs al mediului în care au crescut, persoane care au capacitatea de a crește și de a asculta dacă cineva ar vorbi și le-ar oferi informațiile necesare. Fiind de părere că toată lumea poate deveni mai bună și că oricine merită o a doua șansă, această atitudine categorică întâlnită în mod excesiv pe rețele de socializare m-a consumat din punct de vedere emoțional. După o perioadă în care m-am „luptat” cu aceste probleme, am decis că sănătatea mea mintală este mai importantă și am luat decizia de a renunța la aplicațiile de socializare.
Bea, 17 ani
Eu una nu am frica de a-mi posta opiniile pe net, deoarece nu mă tem de posibile reacții adverse. Știu să argumentez ceea ce spun și nu-mi e frică să-mi schimb opiniile dacă aflu că sunt problematice. Încerc să-mi amintesc că sunt într-un proces constant de evoluție și că n-are de ce să-mi fie rușine cu asta. Și așa sunt și influencerii. Și, deși nu cred că ostracizarea lor e cea mai bună strategie, nici nu cred că trebuie să trecem mai ușor cu vederea greșelile pe care le fac, din simplul considerent că aceste momente reprezintă un prilej bun de educare: de a înțelege de ce ceea ce au spus nu e în regulă, atât pentru influencer-ul implicat, cât și pentru publicul acestuia sau alți oameni care urmăresc tot „scandalul”. Fiind persoane publice, propagarea unor idei problematice e mult mai gravă, iar dacă oamenii nu se sesizează, acele opinii pot fi luate de bune. * Cred că deseori, influencerii nu au intenții malițioase în mesajele pe care le transmit, dar asta nu îi absolvă de vină. Dar nici nu cred că insultarea lor e soluția. Într-o astfel de situație, nici nu îi apăr, dar nici nu îi atac. În pricipal vorbesc pe story-ul personal și poate le dau tag și celor în cauză.
E cumva normal, mai ales pe internet, să se facă mișto de tine dacă spui prostii – dar devine toxic când din glume se ajunge la hărțuire. Mi se pare pur și simplu neproductiv să insulți în loc să informezi. Doar îi îndepărtezi pe oamenii respective de comunitatea pe care au rănit-o, dacă ea vine cu furcile și torțele mai degrabă să îi persecute decât să ceară dreptate și înțelegere.
*Un exemplu ar fi când Marilu Dobrescu a postat niște poze cu ea și iubitul ei, detaliind în caption cum s-au certat atât de tare încât și-au spart unul altuia telefonul, dar a împachetat-o frumos zicând „așa e viața reală, #raw #unfiltered”. Eu am postat un story explicând că nu-i ok să transmită mesajul ăla, pentru că romanțează un comportament care mie mi se pare că nu ar trebui să-și aibă locul într-o relație sănătoasă. Iar ce m-a determinat să postez, e că am văzut chiar și oameni pe care-i urmăream care se lăsau păcăliți de postarea ei, zicând chestii de genul „If my future relationship isn’t like this, I don’t want it”(Ro: „Dacă viitoarea mea relație nu e așa, nu o vreau.”), nerealizând ce e în neregulă cu toată treaba. Ce am postat eu nu cred că a avut vreun efect asupra lui Marilu, doar m-am ales cu block de la ea. Dar sper că măcar a avut vreun impact asupra urmăritorilor mei care nu realizaseră că în spatele cuvintelor ei drăguțe era o situație destul de ciudată.
Rețelele de socializare nu mai sunt doar un loc destinat relaxării și comunicării cu ceilalți, transformându-se într-o societate însetată de corectitudine, apel la dreptate și libertate de exprimare. Nu puține au fost cazurile când, datorită celor care au privit dintr-un unghi mai depărtat o situație, au reușit să strângă simpatizanți și să rezolve o problemă. Însă mai avem mult până să transformăm Cancel Culture într-un lucru mai sănătos sau să-l eradicăm.
Revista noastră încearcă, pe cât posibil, să se documenteze despre situațiile socio-politice și culturale. Încercăm să aflăm mai multe unghiuri are unor probleme, pentru a reuși să ne educăm corect. Și noi mai avem mult de învățat.
Pentru mai multe informații legate de Cancel Culture în România, în lume, vă invităm să accesați linkurile de mai jos.
https://www.procon.org/headlines/is-cancel-culture-or-callout-culture-good-for-society/
https://onourmoon.com/cancel-culture-the-good-the-bad-its-impact-on-social-change/
https://onourmoon.com/we-ask-you-answer-how-have-you-been-complicit/
https://www.nytimes.com/2020/12/03/t-magazine/cancel-culture-history.html
https://www.insider.com/cancel-culture-meaning-history-origin-phrase-used-negatively-2020-7
https://www.varsity.co.uk/opinion/19713
https://www.elle.ro/lifestyle/cancel-culture-sau-cartonasul-rosu-al-internetului-689870/