“Slavă glorioasei femei comuniste!”
redactor: Ioana Burcea
Feminismul socialist este un subiect pe cât de controversat, pe atât de puțin discutat. Deşi a avut un impact major în țările fostului bloc sovietic, restul lumii nu a luat contact cu el decât mult după încheierea perioadei comuniste. Trăind într-o țară care încă luptă cu moştenirea socio-culturală a secerii si ciocanului, modul în care femeia era văzută în perioada comunistă încă e relevant, atât pentru mine ca individ cât şi pentru experiența generală a fetei şi femeii într-o societate care a păstrat multe aspecte, mai mult sau mai puțin benefice, din secolul trecut.
Ideologia
Conform Wikipedia, feminismul socialist este o ramură a mișcării feministe și a Noii Stângi, care se concentrează asupra interconectivității dintre sistemul patriarhal și cel capitalist. Feminiștii socialiști susțin că emanciparea poate fi atinsă lucrând pentru a pune un stop atât opresiunii culturale, cât și celei economice care stau la baza sistemului, amplificând argumentul feminismului Marxist care susține rolul capitalismului în opresiunea femeilor și teoria radical feministă ce corelează identitatea de gen cu sistemul patriarhal. Spre deosebire de feminismul radical, feminismul socialist afirmă că femeilor li se restrânge inerent libertatea prin dependența financiară față de bărbați. Mai mult decât atât, emanciparea femeilor este văzută ca o parte crucială a unei misiuni de justiție politică, socială și economică.
Conceptele Feminismul socialist își au originea în marxism, care influențează direct prin viziunea asupra sexismului și cum, împreună cu acesta, diviziunea muncii pe bază de gen au fost și sunt create prin sistemul economic prezent. Karl Marx afirmă că atunci când opresiunea socială ia sfârșit, opresiunea de gen va lua sfârșit de asemenea. Conform feminismului socialist, catalogarea discriminării de gen ca o sub-diviziune a discriminării de clasă este una naivă, iar o parte semnificativă a feminismului socialist a fost să clarifice cum genul și clasa socială formează împreună forme distincte de opresiune și privilegiu pentru bărbați și femei din fiecare clasă.
Cu toate acestea, ca orice altă ideologie, definițiile și consecințele feminismului socialist s-au schimbat în timp și pot varia de la o regiune la alta, deoarece drepturile constituționale ale femeilor au variat în integritatea blocului sovietic (URSS a legalizat avortul, în timp ce România nu a făcut-o, pentru a crește natalitatea).
“Femeie! Educația îți garantează emanciparea”
Manifestarea ideologiei
USSR și alte state ale blocului sovietic au adoptat o serie de schimbări legislative pentru emanciparea femeilor (legalizarea divorțului, înființarea Consiliilor Femeilor în cadrul partidului comunist, afișarea femeilor alături de bărbați în afișele de propagandă, femeile puteau ocupa poziții de autoritate în diferite comitete). Campaniile de „Iluminare” au împins spre schimbarea normelor societale prin afișe, filme și piese de teatru care condamnau violența conjugală, susțineau că femeile trebuie educate echivalent bărbaților și că hărțuirea și abuzul sexual la locul de muncă sunt inacceptabile.În timp ce femeile din vest erau forțate să îndeplinească exclusiv rolul de mamă și interimar, depinzând financiar și legislativ de partenerii lor, în Europa de Est era o normalitate ca femeile să aibă un loc de muncă, o viață socială în afara casei și o existență separată și independentă.
Ideologia este departe de a fi perfectă, însă, în practică, ideea că femeile trebuie să devină membri productivi ai societății nu a reușit să schimbe standardele patriarhale ale timpului. Femeile trebuiau să muncească pentru progresul societății și, în același timp, să își îndeplinească atribuțiile de acasă, fapt care a plasat și mai multă presiune pe acestea. Chiar dacă au fost deschise multe oportunități pentru femeile care voiau să urmeze o educație superioară sau să facă parte din arii de muncă dominate în mod tradițional de către bărbați, nu a fost luat în considerare faptul că femeile încă trebuiau să se conformeze așteptărilor de a avea copii și de a se concentra pe familie pentru a fi respectate în societate. Acest dublu standard a cauzat o creștere în rata depresiei a femeilor care este în continuare în creștere în unele țări post-sovietice. Mai mult, feminismul socialist a fost fără îndoială excluzionist, deoarece nu milita pentru drepturile femeile cu dizabilități sau/și care făceau parte din comunitatea LGBTQ+, care erau văzute ca o deviație de la normalitate, nu ca membri productivi ai societății.
Cum a dispărut?
În ciuda faptului că femeilor din Europa de Est li s-au revendicat mult mai devreme drepturi, în prezent, acestea nu au aceleași privilegii ca femeile din Europa de Vest. Acest fapt se poate datora procentului mai mare de persoane religioase (patriarhia este susținută în continuare de către Biserica Ortodoxă Creștină), nivelul mai mare de alfabetism și al procentului de populație rurală din Est. Din câte cunosc, nu există un consens al cauzei a decăderii mișcării de emancipare a femeilor în țările post-comuniste, însă cel mai probabil este un amalgam al factorilor menționați anterior.
“Astfel de femei nu ar fi putut exista în vremurile vechi” (Stalin, despre emanciparea femeilor în comunism)
Prin ochii femeilor
Ca în orice problemă ce privește femeile, este important să luăm în considerare viziunea politologilor, istoricilor și a filosofilor femei, în special a celor care au trăit într-un regim comunist. Chiar dacă nu apar în manualele școlare și curriculum, Europa de Este a avut și încă are o comunitate activă de femei care dezbat aceste probleme și multe altele. E dificil să prezint o părere neutră într-un articol cu o limită de cuvinte de 1000, dar sper că va pot stârni interesul în a citi mai mult depsre subiect cu acest pasaj din „Comunism și feminism”, de Brigitte Studer:
„Reprezintă <feminismul socialist> o contradicție în termeni? Recenzia anuală Apasia, dedicată către istoria femeilor și a genului din Europa Centrală, de Est și Sud-Est, a organizat o dezbatere cu această temă în 2007. În introducere, Mihaela Miroiu, o politoloagă româncă, a afirmat că este imposibil să asociezi feminismul cu comunismul, deoarece comunismul nu este nimic mai mult decât <patriarhie la nivel statal>, în timp ce una dintre caracteristicile fundamentale ale feminismului este solicitarea autonomiei femeilor. Mai mult, conform Mihaelei, până și Alexandra Kollontai (recunoscută în perioada sovietică pentru activismul ei feminist) era fundamental anti-feministă. Natalia Novikova, istoric, rusoaică de origine, se concentrează pe faza de Utopie Bolșevică, până în jumătatea secolului 20. Krassimira Daskalova și Marilyn Boxer își bazează ambele argumentele pe problema definirii termenilor. În opinia istoricelor bulgare, e mult mai rațional să vorbim despre <comunism statal>, deoarece <comunismul> per se reprezintă promisiunea unui stat ideal, care nu s-a adeverit niciodată. Refuzând o simplă dihotomie între statele Blocului de Vest, în care socialismul era la putere, și statele Vestice, supranumite democrațiile liberale, a pus totodată sub semnul întrebării faptul că femeile din Vest au avut mai multe drepturi sau autonomie asupra propriilor vieți. Oferă spre exemplu faptul că femeile din Franța nu au avut drept de vot până în 1944, iar femeile din Elveția până în 1971. Pentru American, problema e modul în care Miroiu definește feminismul. Boxer, un istoric specializat în socialismul european și feminism, care se identifică ca activistă feministă de <valul al doilea>, respinge ideea că feminismul a fost construit în jurul noțiunii de autonomie personală. Susține că în țările în care existența <autonomiei individuale> poate fi confirmată, cum sunt Statele Unite și Europa de Vest, individul respectiv era recunoscut, în general, ca fiind bărbat.
Ce reiese din acestea? În ciuda diferențelor de abordare și ale bazelor empirice, toți oponenții Mihaelei sunt de acord că nu există <comunism> per se, nici mai mult nici mai puțin precum există <feminism> per se. Concluzia este nu numai că acești termeni trebuie definiți în mod prudent, ci că trebuie contextualizați și plasați cu grijă în timp și spațiu.”
“8 martie fericit, tovarășa directoare!” (poster de 8 martie)
Impactul feminismului socialist nu a fost, din păcate, de durată. Țări în care acum 50 de ani femeile se bucurau de independență financiară, de posibilitatea unei cariere şi de posibilitatea unei vieți nedominate de o prezență masculină, astăzi se confruntă cu unele dintre cele mai mari rate ale violenței domestice, naşterilor în rândul mamelor adolescente şi abandonului şcolar în rândul fetelor. Din păcate, nu multe s-au scris despre acest declin al poziției femeii în Europa de Est, astfel încât impactul pe care feminismul socialist l-a avut pe termen lung rămâne neclar. Ca fată născută si crescută aici, în România, unde regimul comunist a lăsat urme adânci în conştiința colectivă, m-am gândit mult la acest aspect, şi nu am ajuns, din păcate, la vreo concluzie mulțumitoare. Primesc la fel de des îndemnuri de a mă axa pe învățat şi pe viitoarea carieră, de a fi independentă si sigură pe mine, cum primesc sfaturi despre ce băiat să îmi caut, cum să îmi cresc copii sau cum să fiu o soție bună în viitor (de la oameni cu care nu am discutat niciunul dintre aceste aspecte ale vieții). Am auzit, de mică, atât că fetele sunt mai silitoare şi învață mai bine la şcoală, cât şi că nu pot face față unor domenii ca IT-ul sau munca manuală. Din fericire, noua generație de adulți începe deja să schimbe acest mod de a gândi, aşteptându-ne cu brațele deschise in orice domeniu am dori să activăm.
