redactor: Vladimir Ciobanu // poze: Lightray films
PARTEA II
Chiar dacă toți actorii sunt români, Luca preferă să folosească limba engleza în filmele sale, ca acestea să ajungă cât mai ușor în toate colțurile lumii. „Mi se pare că dacă ai plasa unele povești în România, nu ar mai fi aceeași poveste. Filmele pe care le-am făcut până acum, se învârt în jurul unei idei, unui stereotip care este ironizat sau aflat într-o situație interesantă. Atunci, dacă plasezi tot scenariul în România, n-ai cum să nu bagi ‹‹românisme››, fapt ce l-ar putea limita. Prefer să las povestea generală în limba engleză pentru că este o limbă știută de tot globul și atunci cu siguranță nu sunt limitat de un loc anume”.
Precum a făcut și la Don’t open the door!, Luca a închiriat tot echipamentul pentru realizarea scurtmetrajului Bagged. „Faptul că închiriezi, te constrânge să fi creativ pentru că știi că nu ai tot timpul din lume să folosești aparatura. Și la filmele mari este același lucru: ai un program și trebuie să te ții de el. Până acum am scris scenariile în funcție de ce știam că am valabil. ‹‹Don’t open the door!›› și ‹‹You first›› au fost filmate în casa mea. Am sucit toată mobila prin casă și am creat un nou cadru pentru ambele. ‹‹The second target›› a avut locația undeva pe lângă Mogoșoaia. Am zis ‹‹Ok, nu locuiește nimeni acolo, e liber. Hai să filmăm!››. ‹‹Bagged›› a fost primul la care nu m-am gândit clar cum aș putea să-l filmez într-un liceu. Nu îmi imaginam că putem scrie scenariul de amploarea asta. Totuși, au trecut doi ani în care am reușit să învăț o grămadă”.
Când a venit vorba de ultimul său scurtmetraj, s-a focusat pe scenariu mai mult ca niciodată. A perfecționat povestea alături de colega lui, Karina, și de-abia după ce au terminat totul de scris, a început să caute locația. „Nu a fost prima oară când am filmat în altă locație de cât casa mea. Stresul cel mai mare a fost că am avut liceul, inițial, pentru două zile , iar cu bunăvoința doamnei Bodea, s-a întâmplat să-l avem pentru patru. Ar fi trebuit să fie destule atâtea zile, însă nu am reușit. Într-o zi nu am putut ajunge la filmări deoarece îmi era prea rău. Nu ai ce face, chestiile astea se întâmplă. Trebuie să te duci frumos la secretariat și să explici situația pentru a o putea remedia”, explică Luca. Bagged a fost primul său film în care s-a ajuns la o egalitate între banii cheltuiți pentru aparatură și banii pentru producție. Din păcate, nici el, nici actorii săi, nu sunt plătiți pentru munca prestată. Încă nu există fonduri în România ce pot susține și salariile acestora.
Pentru Luca, cel mai mare sprijin al său sunt părinții: „O, Dumnezeule, n-aș putea face filme dacă mama și tata nu m-ar susține. Este destul de scump să profesezi în acest domeniu. Dacă părinții mei nu m-ar susține și nu ar avea încredere în mine, nu aș putea să realizez filme precum ‹‹Bagged››. Deși am făcut o strângere de fonduri pentru scurtmetraj, părinții mei au contribuit atât cu o sumă importantă, cât și cu foarte multă susținere. De fiecare dată îmi spun același lucru: ‹‹Te lăsăm să îți faci treaba, avem încredere în tine!››”.
Primul festival de film la care a participat Luca a fost festivalul Super. De atunci filmele sale au ajuns să fie nominalizate la peste 20 de festivaluri, ultimul său film având deja 4 selecții și un premiu la festivalul Film pe pâine din Focșani. Evenimentul care l-a impresionat cel mai tare pe Luca a fost YOUKI, un festival de film din Austria pentru tinerii între 10 și 25 de ani. „Ne-au chemat și ne-au ținut acolo pe banii lor. Ateliere lor au fost foarte faine. Am fost selectat de 2 ori la el și chiar a rămas foarte bine întipărit în mintea mea. De asemenea am fost selectat la un festival din Coreea de sud, câteva prin SUA, Mexic sau chiar și UK. Din păcate, în afară de cel din Austria, în străinătate nu prea am putut să ajung. E foarte mișto să îți vezi filmul proiectat la orice festival. Îmi pare rău că nu pot ajunge la fiecare în parte, însă nu am ce să fac, mai ales având în vedere contextul pandemic”.
Ultima zi de filmare a scurtmetrajului Bagged trebuia să fie 7 Martie, însă, odată cu instaurarea stării de urgență, Luca a fost nevoit să amâne filmările. „Ar mai fi trebuit să filmăm 5 cadre care conectau secvența de la școală cu cea de acasă. Cât am fost în starea de urgență am fost panicat de cum aș putea termina acest film fără acele secvențe conectoare? O să terminăm vreodată? Oare vom mai putea filma după? Până la urmă, după ce a trecut o lună de editat tot materialul pe care îl aveam, am zis că eu nu pot sta pe loc. Speram să-l lansez prin luna mai, așa că l-am editat cu cadrele pe care le aveam și aparent a ieșit mai bine decât mă așteptam. Chiar dacă l-am lansat de-abia în luna noiembrie, este mai scurt și mai compact. Măcar am învățat o lecție nouă: montajul e sfânt”.
Din punct de vedere creativ, pandemia nu l-a ajutat prea mult pe Luca. „Fie sunt pe modul creator, fie pe modul acumulator. De când cu pandemia, am reușit să văd măcar un film în fiecare zi, așa că am acumulat non- stop. Poate ar trebui să iau o pauză, ca să-mi mai vină idei în dus. Alții au reușit să facă filme și în pandemie, însă eu nu am avut idei pentru așa ceva. E un moment bun de adunat idei, chiar dacă eu nu am reușit să fac asta. Keep your mind busy. E ok când vorbești cu plantele, dar când încep să îți răspundă, ar trebui să începi să îți pui întrebări”.
În ceea ce privește viitorul, nu vom afla prea curând ce schimbări va aduce plecarea lui în Anglia, însă Luca a putut să împărtășească cu noi un mare vis de al lui: „Mereu mi-am dorit să fac un film de animație după povestea Apolodor, pe muzica Adei Milea. Deși e o poveste de copii, poate ieși ceva foarte interesant. Eu cred că este un mesaj profund în acea epopee. Dar asta e doar o idee de lungmetraj care este destul de depărtată, fiind aproape paralel cu animația”.
În final, când l-am întrebat pe Luca ce sfat le oferă adolescenților care vor să profeseze în domeniu, el a răspuns: „Dacă vreți să faceți filme, nu vă gândiți că este chirurgie pe corp, însă nici cel mai ușor lucru. Este un domeniu interesant, iar șmecheria e să îți și placă tare de tot ce faci (valabil în orice domeniu). Nu este un domeniul în care să poți spune ‹‹Lasă că merge și așa››. În ciuda a ceea ce am spus mai sus, nu este cea mai complicată meserie: trebuie doar să te duci și să dai tot ce ai mai bun. Spielberg are o vorbă: ‹‹Film making is an unnatural act and often Murphy’s law prevails››. Nu e nimic natural în a face un film, însă tu trebuie să faci acel film să pară așa. Iar dacă tu nu ești în stare să dormi într-o mașină pentru a termina filmările, atunci nu ar putea fi domeniul tău. But definitely give it a shot, pentru că e un domeniu foarte mișto!”
PS: Dacă vreți să explorați întreaga filmografie a sa, îl puteți găsi pe Vasile Berde Luca Ștefan și pe IMDb.
