redactor: Vladimir Ciobanu // poze: Lightray films
PARTEA I
Virus. Pandemie. Vaccin. Mască. Dezinfectant. Acestea sunt principalele cuvinte de care dau când deschid orice platformă de socializare. Sunt sigur că vorbesc în numele tuturor când spun că m-am săturat de asemenea subiecte, așa că am ales să abordez unul mai îndrăgit: filmele. (Din păcate) prin intermediul aplicației Zoom, am avut ocazia de a discuta cu o persoană pasionată de acest domeniu: Vasile Berde Luca Ștefan.
Luca are 18 ani, este din București și până recent a studiat la Colegiul Național I.L. Caragiale. În momentul de față el urmează un profil de media și film din cadrul Rochester Independent College, situat în Anglia. Nu a avut niciodată un moment clar în care a zis da, sunt pasionat de film, însă își amintește clar când era mic, iar tatăl lui i l-a introdus pe Speilberg: „încă de atunci am rămas uimit în timp ce vedeam imaginea de final cu ‹‹Directed by Steven Spielberg››”. Când era mic, tatăl lui lucra la Teatrul Național București, fapt ce l-a introdus mai ușor în ideologia behind the scenes: „putea să mă ducă prin culise mereu și îmi plăcea chestia asta de ce se întâmpla în spate: decoruri, scenele rotitoare și tot ce se întâmpla acolo. Cumva acest lucru îmi capta interesul și la filme. Mereu eram curios: «Ok, dacă Spielberg omul ăsta a făcut filmul, ce trebuie să facă ca filmul lui să devină o realitate?»”.
În jurul vârstei de 9 ani a început să se joace mai mult cu lego-urile pentru a crea un video stop-cadru: „stăteam toată ziua întins pe burtă și făceam o poză, mai mișcam puțin omulețul; poză, mai miști un pic omulețul, ulterior derulându-le pe aparatul foto. Nu era nimic profi și nici nu s-a ales nimic de ele, dar îmi plăcea și eram mândru că pot începe de undeva”. Pentru a face un pas înainte, în clasa a 5-a și-a deschis un canal de YouTube intitulat My Magician School în care explica cum realiza trucuri de magie, realizând că a învățat între timp și cum funcționează editarea video.
În 2015, scurtmetrajul A Letter from Santa a prins viață: o cameră de filmat, 3 lămpi de la Ikea și Andrei, prietenul lui de-o viață. Totul a fost filmat într-o zi, fiind un film simplu, fără sunet și fără dialog. „Au mai apărut mama și tata în câteva scene pe acolo și aia a fost: crăciun, o poveste drăguță. Nu mi-a trebuit nimic fancy. Trebuia să fac și eu un film să văd cum funcționează o poveste narativă. Totuși, primul meu film nu prea aș vrea să fie considerat ‹‹A Letter from Santa››. Într-adevăr a fost un pas important, fiind primul film cu un scenariu și cu o ‹‹poveste››. Dacă ar fi să ne luăm după primul pas mare în care aveam mai multe cunoștiințe despre film și despre cum funcționează acesta, ar fi ‹‹Don’t open the door!››”, povestește Luca.
Don’t open the door! a fost primul film pentru care Luca a considerat necesară închirierea unui echipament profesionist, cel mai important aspect fiind posibilitatea de a putea filma pe întuneric. Pentru a se asigura că totul va fi în regulă pe perioada filmării, cu o săptămână înainte de începerea oficială a acestora, a filmat totul cu Nikon-ul lui ce nu l-a lăsat niciodată la greu. Împreună cu Andrei, a reușit să filmeze o versiune brută a filmului, aproape identică cu cea care a fost publicată în anul 2017. Echipa a fost una mică: Luca, părinții săi, Andrei și David, un amic ce l-a putut ajuta cu detaliile tehnice. Au blocat toate geamurile pentru a crea iluzia de întuneric și au filmat 16 ore. Această experiență a fost un lucru nou, însă pentru Luca totul a venit intuitiv. Începând de la videoclipurile cu Lego până la scurtmetraje profesionale, a învățat pe parcurs ce înseamnă să creezi în acest domeniu: „Nu e ca și cum mă trezesc pe platou și nu știu ce vreau să fac. Sigur, sunt momente în care ceva nu merge and that’s the fun of it, because film-making is problem solving”.
Când l-am întrebat pe Luca de unde-i răsar ideile, a râs, spunându-mi: „Am avut o fază acum mulți mulți ani când îmi plăceau poveștile creepypasta, poate din asta s-au înnăscut poveștile în genul ‹‹Don’t open the door!››. Nu neapărat supernatural, însă mai mult thriller sau mister, dar cu elemente de horror. Cred că toate ideile mele sunt influențate de ceea ce am văzut cât eram mic și clar acest lucru o să se întâmple în continuare. Tendința de a realiza filme care sunt diferite, dar și fun și entertaining. Spre exemplu la ‹‹The Second Target››, scurtmetrajul lansat în 2017 , l-am considerat mai mult un project de suflet pentru mine. Faptul că este în alb-negru și alte elemente ce-l fac diferit, presupun că îi oferă un ‹‹fresh take›› din punct de vedere vizual. Însă scopul meu principal tot acesta este: să fie digerabil. Să nu fie filme super grele. Nu este vorba că nu îmi plac, însă eu nu aș vrea să fac chestii super poetice și complicate ș.a.m.d.. Nu neapărat Marvel, dar nici Tarkovsky. Ceva la mijloc”.
Ca orice altă persoană de pe acest glob, principalul loc unde Luca își întocmește ideile este baia. Dușul și sala tronului sunt perfecte pentru conturarea ideilor lui. În doar 10 minute petrecute în duș, scurtmetrajul Bagged a prins viață. A fost prima oară când Luca a întocmit întregul schelet al unui scurtmetraj așa de repede.
În timp ce vedea cum scurtmetrajul Bagged prinde viață, Luca se simțea destul de stresat. După ce a reușit să facă rost de acordul doamnei director al Colegiului Național I.L. Caragiale, a încercat să filmeze cât mai repede toate cadrele importante pentru a putea lansa filmul în timp util. „Când ai 40 de elevi bezmetici pe hol și doamna director te-a lăsat să filmezi în liceul său, e stresant când știi că le-ai zis tuturor o anumită oră și te gândești că poate o să fie nevoie să îi rogi să stea peste program. Devine nerve-racking. Cu cât e mai mare producția, cu atât intervin mai multe variabile și apar mai multe probleme. Dacă până acum eu am fost cel ce opera camera, de această dată am lăsat treaba asta prietenului meu, John. Așa am reușit eu să mă focusez pe ce se întâmplă în cadru și nu numai. Aveam timp să comunic mai mult cu întreaga echipă, nefiind nevoit să mă gândesc la aspectele tehnice. Până acum filmele mele nu au avut atât de mult dialog: prezentau un anumit personaj într-un anumit context și reacția acestuia la mediul înconjurător”.
Având norocul de a fi mereu înconjurat de persoane din domeniul său, acestuia nu i-a fost foarte greu să găsească actori pentru filmele sale: „Persoanele din jurul meu de cele mai multe ori devin entuziasmate pentru lucrurile de care sunt eu entuziasmat. Sunt amici în care am încredere și mereu ne strângem într-un număr destul de mare. Tendința e să te aduni cu oamenii potriviți și așa se leagă lucrurile. Îmi pare rău că încă nu îi cunosc pe toți cei din figurație, deși mi-aș fi dorit acest lucru. Am avut și ocazia de a lucra cu Ana Covalciuc pentru Bagged. Ne-a ajutat enorm. Cumva lucrurile așa se leagă. ‹‹You draw around people that are like you or are interested in the same things as you››”. Cu Ana Covalciuc, lucrurile au devenit mult mai interesante. Pentru Luca a fost o plăcere să lucreze cu ea, mai ales că, împreună cu Mihaela Bolo (actrița care a jucat rolul lui Mary în Bagged), Ana a creat un program de repetiție foarte interesant.
PS: Partea a 2-a a acestui articol o să apară în curând pe site. Stay tuned!