redactor: Ana Ștefănescu // ilustrație: Andreea Bizon
Într-o vară ne-am bătut și noi cu apă în curtea școlii. Ne duceam la baie cu sticle de jumate’, le umpleam, ne alergam unii pe alții și ne stropeam pe terenul de baschet. După ce toți eram deja fleașcă, s-a sunat de intrare. Ca o elevă model, m-am dus direct la ora de istorie. Profesorul era deja în clasă, se uita încruntat la noi și ne spunea că nu avem voie să ne batem cu apă în pauze pentru că udăm scaunele și băncile. Într-adevăr eram udă. Și în perioada lunii în care sângeram. Sub stratul de haine exista riscul să mă pătez foarte tare. Am încercat să îi explic profului cum am știut eu mai bine că am nevoie urgent să merg la baie. El a refuzat să mă lase să părăsesc clasa până la sfârșitul orei ca și cum n-ar fi înțeles de ce. M-a marcat. Și mai mult decât împotrivirea lui, au rămas cu mine privirile curioase care urmăreau să identifice motivul pentru care voiam atât de tare să merg la baie. M-am simțit rușinată. M-am simțit judecată de băieții din clasă doar pentru că eram fată și organismul meu se întâmpla să funcționeze așa în momentul acela. Ei știau de ce vreau la baie. Și eu știam că ei știu. Nevoia mea nu depășea sfera firescului și totuși lor le stârnea amuzamentul, iar mie rușinea.
Săptămâna trecută, a fost abordat un subiect controversat pentru mulți oameni politici: educația sexuală. Deși o mulțime de tineri și părinți au semnat petiții pentru introducerea temei în programa școlară obligatorie, parlamentarii s-au opus inițial ideii. Ulterior, membrii Camerei Deputaților au votat proiectul de lege care permite elevilor să învețe despre prevenirea bolilor sexuale, a sarcinilor accidentale, dar vor atinge și teme precum agresiunea sau traficul de minori. Cum pentru unii reprezentanți PNL și PSD termenul „sexual” poate fi un obstacol, s-a propus redenumirea materiei ca „educație sanitară”. Mai mult, participarea copiilor la astfel de ore este condiționată de un acord parental. Totuși înaintea votului oficial, părerile diferite ale parlamentarilor la adresa disciplinei nu au ezitat să apară:
- Președintele Comisiei de Muncă a Camerei Deputaților, Adrian Solomon (PSD), a declarat că decizia le aparține părinților și, în niciun caz, a „unor indivizi care vor să smintească națiunea asta”.
- „Pe de altă parte, nu puteam vorbi totuși la clasele primare de educație sexuală la clasa I, a II-a, a III-a. Am mai ajuns și în zona în care educația sexuală de foarte multe ori era predată și sub forma sexualității de transgen.” explică Nicușor Halici (PSD), președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților.
- Președintele USR, Dan Barna, este de altă părere: „Educația sexuală este despre igienă, sănătate și recunoașterea pericolelor. Despre respectul față de sexul opus. Despre bolile cu transmitere sexuală. Despre consimțământ. Despre mame minore. Nu este niciun pericol în a învăța. Câtă vreme programa școlară este alcătuită de oameni responsabili și calificați se poate găsi un echilibru care să țină seama de sensibilitățile părinților și de binele societății”.
Sursă: digi24.ro
Nici Biserica Ortodxă Română nu s-a abținut de la a se pronunța. Aceasta propune interzicerea educației sexuale în școli sub pretextul că „atentează la inocența copiilor (…), marcându-i pentru întreaga viață”.
În DEX, termenul „inocent” apare ca „persoană care este plină de nevinovăție” sau „persoană care nu face rău; inofensiv”. E de ajuns să fi ieșit o singură dată pe stradă ca să ți se zdrobească inocența de cineva care fie te abordează printr-un delicat „ce buci ai, păpușă” sau chiar vine să le cerceteze cu propria mână. Așa că argumentul B.O.R nu mi se pare convingător din următoarele motive:
- România este, prin Constituție, un stat laic. Asta înseamnă că instituția Bisericii nu reprezintă o putere politică a țării. Astfel, printre prerogativele sale nu figurează consultarea Parlamentului, respectiv a Ministerului Educației cu privire la programa școlară.
- Un copil neinformat are considerabil mai multe șanse să se expună unui risc care apoi să se sondeze cu o traumă decât unul căruia i se prezintă într-un cadru formal implicațiile pe care le pot avea anumite situații la care sunt expuși zilnic.
- În funcție de vârsta copiilor, se poate formula un conținut adecvat nevoilor acestora prin care să se elimine îngrijorările cu privire la expunerea celor din ciclul primar la informații „cu un puternic impact emoțional”, așa cum declară deputatul PSD. Spre exemplu, mi se pare util ca toți elevii sa învețe cum să recunoască un abuz, cât și mijloace prin care se pot proteja. Faptul că omitem „subiectele tabu” din educația copiilor, nu îi face pe ei decât mai ușor de manipulat în societatea în care trăim. Nu spune nimeni că trebuie să le arăți copiilor de 7 ani imagini explicite, dar este important să le arăți că există oameni mai puțin educați decât ei care pot avea un comportament greșit la adresa lor.
- Realitatea socială implică diferențe de gen, identitate sau orientare sexuală, deși unora le este greu să accepte. Asta nu înseamnă că îi îndreptățește pe cei responsabili să priveze generațiile noi de acces la informație. Cred că un copil poate înțelege că a fi transexual înseamnă „să te naști fetiță și să fii de fapt băiețel” fără să se intre foarte mult în amănunte. Însă, un copil care nu este învățat de mic că diferențele între oameni reprezintă o normalitate are mai multe șanse să nu priceapă fenomenul când mai crește și chiar să se transforme într-o amenințare pentru ceilalți.
- Așa numita inocență, cu sensul pe care i-l atribuie mai marii țării, se deteriorează oricum în fiecare zi. Cum preferăm să se întâmple asta? Primind explicații de la un cadru instruit sau ascultând muzică și întrebându-te ce e aia o „zdreanță” sau „un vis de pește”?
Deviind puțin de la educația „sexuală”, „sanitară” sau îmbrăcată în orice altă denumire, ceea ce lipsește, după părerea mea, în sistemul de învățământ românesc este educația și atât. Atunci când un cadru didactic face abuz de un elev, nu mai vorbim despre „inocență”? Profesorii, în primul și în primul rând, ar trebui să fie exemple pentru elevi și apoi să ne punem problema dacă pronunțarea cuvântului „sex” stârnește o traumă mai mare decât un profesor de istorie care, în cazul meu, nu m-a lăsat să merg la toaletă în timpul orei după ce încercasem să îi explic că „este o urgență de fete”.
Sunt sigură că există atât fete, cât și băieți care au trecut prin situații asemănătoare când vine vorba de abuz. Suntem țara europeană pe primul loc după rata de mame minore și cetățeni care consideră că violul poate fi justificat. Suntem printre primii menționați pe listele cu cazuri de violență domestică și cu toate astea, cei care au sarcina de a pune la punct sistemul educativ nu o fac corespunzător. Încă sper că generația mea va aduce o schimbare și mă simt mândră că fac parte din ea.