redactor: Irina Tacu // ilustrație: Simina Popescu
Acest articol este republicat din DoR.
Adolescenții fac și trimit des poze nud. Cum putem vorbi mai deschis despre ele ca să prevenim abuzul?
Când Cristina și-a făcut o poză de la abdomen în jos într-o noapte de aprilie, simțea că făcea ceva interzis. Era pe Instagram cu băiatul cu care vorbea de câteva săptămâni. El îi spunea că ar vrea să-i vadă corpul, că îi e dor de pozele ei. Cristina era la laptop – terminase de câteva ore școala online –, a luat telefonul, s-a ridicat de la birou și s-a pozat în lenjeria roșie. Fața nu-i apărea.
Tot atunci a lovit din greșeală paharul de vin roșu de pe birou, care s-a vărsat pe perete. A căutat repede niște șervețele, a încercat să șteargă, dar pata a rămas, apoi a deblocat telefonul, a căutat poza și a dat send.
„Damn. That does look nice”, i-a răspuns el. Poza a dispărut în câteva secunde, cum se întâmplă când alege view once. Apoi au râs de faza cu vinul. Dacă n-ar fi fost vinul, probabil nici nu și-ar mai aminti episodul, pentru că e unul banal.
Cristina știe că pozatul vine la pachet cu riscuri. Are 17 ani și învață într-un liceu din București. Știe că fetele care trimit poze nud cu ele nu sunt în siguranță și că se poate întâmpla oricând să fie văzute și de alții, să se râdă în grup de ele sau chiar să fie postate public.
Când era în clasa a VII-a, o fată pe care o știa printr-o prietenă a trebuit să se mute din școală din cauza bullyingului, care a urmat unor poze cu ea dezbrăcată. Știe că există conturi false de Facebook făcute de pedofili ca să te convingă să le trimiți poze cu tine, ca apoi să ajungă pe site-uri de pornografie. Nu a învățat despre asta la școală, nici de la părinți, ci de pe internet și de la prieteni. Știe ce semne îi arată că cineva e periculos: cum vorbește, dacă insistă prea mult, dacă profilul pare proaspăt creat. Cu toate astea, nu renunță la a-și face fotografii. Știe exact de ce le trimite: vrea să fie validată, să audă că are un corp frumos.
În generația ei, pozele nud sunt peste tot.
Sunt monedă de schimb, sunt un mod de explorare, sunt probabil în fiecare telefon de adolescent (dacă nu cu el, atunci cu alții). Sunt parte din identitate, sunt o bucată de intimitate, sunt un moment de încredere în tine. Sunt subiect de bârfă și instrument de răzbunare, sunt lucrul pentru care poate să te știe tot liceul și care poate să-ți distrugă viața, sunt subiectul unui proiect de lege în Parlament care îi va condamna penal pe cei care distribuie poze fără consimțământ. Sunt lucrul de care profesorii se rușinează, sunt chestia despre care nu se vorbește în public, dar de care toată lumea știe.
E complicat să vorbim despre nuditate la adolescenți fără să ne scandalizăm sau să ne temem pentru siguranța lor. Ar însemna să fim deschiși la ideea că adolescenții au dreptul să-și descopere sexualitatea.
Dar asta pare greu într-o țară în care sexualitatea a fost atât de mulți ani tratată numai ca mod de a-ți face o familie; într-o țară în care un proiect de lege pentru educație sexuală a fost adoptat cu dificultate anul acesta, pentru o singură dată pe semestru, și cu acord parental; într-o țară care ne dă semne că ar prefera să-și țină tinerii în rușine, fără noțiuni despre abuz și consimțământ, dar cu certitudinea că violul unor fete minore este o normalitate; într-o țară în care ar ajuta să ne dăm seama că nu accesul liber al adolescenților la informație ar trebui să ne sperie, ci faptul că îi lăsăm să o filtreze singuri.
Pozele nud sunt mai frecvente decât credem.
În 2016-2017, trei cercetătoare-sociolog au făcut o cercetare despre calitatea prieteniei în online, pe 1.600 de liceeni cu vârsta între 11 și 18 ani din Cluj și București. Un set de întrebări din chestionar a tratat situaţiile de abuz de informaţii personale, printre care și sextingul (schimbul, prin telefoane, de mesaje de natură sexuală între două persoane, care poate include și imagini) și ceea ce ele au numit „sextingul consensual deturnat” (ceea ce alții numesc revenge porn): postarea publică sau retrimiterea către alte persoane a unor poze nud sau semi-nud care au fost iniţial trimise în privat. Rezultatele cercetării, adunate sub titlul „Percepția adolescenților asupra riscurilor sextingului”, arată că 5% au declarat atunci că au făcut și ei lucrul ăsta altcuiva, 6% că li s-a întâmplat așa ceva, și 17% că au fost martori la astfel de situații.
Sextingul era văzut diferit în funcție de vârstă: Copiii mai mici, de 13-14 ani, îl practicau din joacă, din curiozitate, ca să râdă unii de alții, pe când, după 15 ani, adolescenții îl practicau ca parte din relațiile pe care le construiau.
Dintre cei de 13-14 ani, 20% spuneau că au primit mesaje sexuale, fetele într-un număr mai mare decât băieții, iar 33% dintre cei de 15-17 ani spuneau că au primit, fără o diferență de gen sesizabilă.
„Dacă sextingul e cu consimțământ de ambele părți, dacă face parte dintr-o relație în care cei doi au încredere unul în celălalt”, spune Bianca Balea, doctor în sociologie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, „sextingul trebuie privit ca parte din viața intimă, sexuală a adolescentului. E normal să se întâmple asta pentru că dispozitivele fac parte din viața lor.”
Problema apare când adolescentul „nu recunoaște riscurile la care se expune atunci când practică sextingul, care este limita la care sextingul devine, dintr-o activitate normală, una care poate aduce multe prejudicii, cum ar fi când unul dintre cei doi devine victima unui abuz de informații personale”, spune Balea. „Aici intervine rolul nostru ca adulți: să povestim despre sexting și despre riscuri, să nu-l facem un subiect tabu”.
Pozele nud devin un subiect public când se află de cazuri de pornografie din răzbunare, dar această normalitate a pozelor nu face prea des parte din discuții. A vorbi despre ele într-un mod util nu înseamnă doar a le accepta, ci a nuanța această normalitate: cum acceptăm că e un obicei răspândit, dar care trebuie practicat cu grijă?
Am vorbit cu mai multe adolescente cu vârsta între 16 și 19 ani, care spun că pozele nud le ajută să se simtă mai încrezătoare în ele.
„Stai cu tine în oglindă, îți faci poze, te hype-uiești tu singură: Da, arăt bine!”, spune Raluca, de 18 ani, din Bacău, care trimite unele poze prietenului ei. „Nu sunt persoane care să facă chestia asta câteodată și trebuie să o faci tu cu tine. Tu cu tine să te simți bine.”
Și Cristina, din București, a creat un grup cu prietenele ei pe WhatsApp când și-a făcut prima poză nud, ca să le-o arate și să se încurajeze reciproc. „Suntem foarte critici cu noi înșine. Trebuie să ne complimentăm noi între noi.” E un mod de a-și reface încrederea după ce în școală mereu auzea că era prea slabă, prea mică sau că nu avea forme, inclusiv de la o prietenă. După toate astea, și-a spus că e timpul să audă și lucruri bune despre corpul ei.
Iar pe telefon, totul e la un tap sau un send distanță.
„Toată viața ta e acolo”, spune Irisz, care a văzut asta cel mai bine în cea de-a doua ei relație, la 18 ani, care a durat un an și a fost la distanță. „Din ce trimiteam, jumate era text și jumate era poză. M-am trezit, fac o poză la fața mea dimineață, îmi fac temele, fac o poză la masa cu caietele și pixurile, fac o poză la «ia uite-o pe asta cum s-a îmbrăcat la liceu». Când scriu «Mi-e dor de tine, aș vrea să fii aici», natural e să atașez și la asta o poză. Iar creierul tău se duce în «Acum – sex». Simțim foarte tare nevoia asta de o componentă vizuală.”
Cu fiecare articol nou despre revenge porn (cel mai recent acesta, pe Scena9), lui Irisz, acum în vârstă de 20 de ani, i se reactivează teama că oriunde, oricând, ar putea să apară fotografii nud sau seminud cu ea pe care le-a trimis doar iubiților ei.
După ce a citit în articolul de mai sus că fotografii cu fete de 12-13 ani au ajuns pe pagini publice de Instagram, în care erau numite „curve”, și în grupuri de pornografie infantilă cu 30.000 de membri, a aflat că prietenele ei se gândeau la același lucru: dintr-un număr atât de mare de oameni, sigur cunoști cel puțin unul. N-ai de unde să știi dacă nu e chiar cineva care are o poză cu tine.
Avea 16 ani când a început să-i trimită poze primului ei iubit. Când se gândește acum la asta îi vine să-și spună: „Bă, da’ proastă erai”. Tot ce făcea făcea ca să-l țină aproape, iar fotografiile erau parte din asta. Simțea că trebuie să-l cucerească. I-a trimis mai întâi poze în lenjerie, apoi cu spatele gol sau doar cu un prosop, iar apoi nuduri complete. Își acoperea fața de cele mai multe ori, dar știe că oricine îi știa camera ar fi putut s-o recunoască.
Era un fel de a spune: „Eu dețin puterea, uite cum arăt, te vrăjesc, ești al meu”, spune Irisz. „Și cum să nu te simți bine cu tine când reacțiile pe care le primești sunt «mamă, cum ești», «mamă, ce bine arăți», «ce am făcut eu, un nimeni, să merit să fiu cu cineva ca tine?».”
E complicat să nu dea vina pe sine – dacă ar fi o prietenă în locul ei, i-ar lua apărarea – dar, chiar și conștientă de pericol, a continuat să trimită poze. E ca un joc pervers, unul în care „simți că ai putere, dar de fapt îi oferi putere partenerului prin ce ai trimis”.
Dacă într-o relație adultă, bazată pe încredere, pozele pot ajuta la clădirea relației, în etapa adolescenței nu sunt o dovadă de încredere, spune Domnica Petrovai, psihoterapeută și fondatoarea Școlii pentru Cuplu. „Motivele pentru care aleg să împărtășească pozele, și în rândul băieților și în rândul fetelor, vin tot dintr-o insecuritate și din nevoia de a-l cuceri pe celălalt. Le este foarte teamă să fie respinși și atunci supracompensează cu o expunere care vine în contradicție cu insecuritatea.”
Sunt câteva trucuri prin care adolescenții își protejează identitatea. Nu își includ fața în poze, nu lasă să se vadă mult din camera lor, din alte obiecte sau semne distinctive, păstrează imaginile într-un folder cu parolă în Snapchat sau folosesc aplicații care le protejează. Învață din TikTok-uri cum să adauge un tatuaj sau semn ca să poată nega că au fost ei în poză – un tatuaj diferit pentru fiecare destinatar înseamnă că vor ști de la cine a pornit leak-ul. Le trimit mai des pe Snapchat sau Instagram pentru că așa imaginea poate să dispară în câteva secunde, chiar dacă asta nu elimină riscul ca persoana să facă screenshot.
Pe conturile grupului de adolescenți Girl Up România, care luptă pentru drepturile fetelor din țară, mare parte din mesajele primite sunt de la fete care cer ajutor după ce poze cu ele sunt făcute publice. Sofia Scarlat, care are 17 ani și e fondatoarea mișcării, și celelalte colege îndreaptă fetele spre avocați care oferă sprijin juridic gratuit și spre cele trei articole din Codul Penal unde s-ar putea încadra dacă vor să facă plângere penală: fie la pornografie infantilă, dacă e minoră și agresorul e major, la șantaj dacă a fost șantajată pentru ca pozele să nu fie publicate, sau la hărțuire, dacă agresiunea este una repetată.
Deocamdată, pornografia din răzbunare nu e incriminată în Codul Penal, dar există un proiect legislativ, inițiat și depus în iulie 2019 de senatoarea USR Florina Presadă. După ce un articol publicat de Casa Jurnalistului în 2018 arăta în detaliu cum poate fi afectată o victimă a pornografiei din răzbunare, Florina s-a întâlnit cu ONG-uri care oferă sprijin victimelor violenței în familie și cu reprezentanți ai Poliției și ai DIICOT. Multe femei se confruntau cu situații în care fotografii nud erau făcute publice de foști parteneri fără consimțământul lor, dar pentru că fapta nu era prevăzută în Codul Penal plângerile lor erau instrumentate ca infracțiune de șantaj, hărțuire sau amenințare, uneori fără succes, pentru că nu existau dovezi.
„Am vrut să umplu un vid legislativ”, spune Presadă. Chiar dacă au existat condamnări, „prejudiciul în cazul faptei de pornografie nonconsensuală este mult mai mare, dincolo de hărțuire sau de șantaj. Persoana este umilită public și chiar există un prejudiciu de imagine. În cazul unui adult, are probleme în a găsi un loc de muncă.”
Acest articol se poate citi integral aici.
CUM AM SCRIS ACEST TEXT
Pentru acest articol am stat de vorbă cu 30 de adolescenți și adolescente din țară. Cei care apar ca personaje în articol și în seria de interviuri au numele schimbate sau apar doar cu prenumele pentru a le proteja identitatea.
Ce poți face mai departe:
- Dacă vrei să fii la curent cu stadiul propunerii legislative inițiate de senatoarea USR Florina Presadă pentru incriminarea pornografiei nonconsensuale, poți urmări stadiul ei aici.
- Dacă ești părinte și vrei să înțelegi mai bine transformările prin care trece copilul tău adolescent, de ce devine impulsiv sau mult mai puțin conștient de ceilalți, poți începe cu acest Ted Talk și poți urmări articolele despre adolescenți și relaționare sănătoase scrise de psihologii din echipa Mind Education.
- Poți susține activitatea Girl Up România urmărindu-le pe Instagram și, dacă e cazul, îți poți pune la dispoziție pro bono cunoștințele juridice în sprijinul adolescentelor care le cer ajutorul.
- Dacă ai nevoie de sprijiin într-un caz de pornografie din răzbunare sau pornografie infantilă, te poți adresa celor din rețeaua pro bono pentru drepturile omului ACTEDO sau celor din comunitatea Lideri pentru Justiție.
- Dacă ai găsit ceva pe internet ce poate fi periculos pentru un copil sau un adolescent pentru că implică nuditate infantilă sau violență, scrie-le celor de la Salvați Copiii România.
- Dacă vrei să afli cum să vorbești cu copilul tău despre sexualitate sau vrei să susții platforma de educație sexuală SEXUL vs BARZA, intră aici.
- Folosește platforma That’s Not Cool pentru orice discuție pe care vrei să o inițiezi, ca adolescent sau ca adult, despre relații sănătoase, abuz și violență digitală.
- Dacă ești părinte și ai găsit în telefonul copilului o poză cu nuditate, sau știi că în clasa lui/ ei se vorbește despre asta și vrei să pornești o discuție, concentrează-te pe soluții, nu pe interdicția bazată pe frică, spune Diana Lupu, psiholog. Adolescenții nu vor răspunde pozitiv; mai ales dacă au peste 16 ani, vor fi predispuși să pună sub semnul întrebării regulile pe care trebuie să le respecte. Explorează mai întâi cât de confortabil ești să vorbești cu copilul tău pe un subiect despre sexualitate. Fii conștient că o îți va fi greu și încearcă să identifici emoțiile care vor veni. Pregătește-te pentru o astfel de discuție, documentează-te, citește articole. Așa creezi predictibilitate creierului: „cunosc puțin” e mai bine decât „nu cunosc deloc”. Iar când te-ai hotărât să ai discuția, poți să începi spunând: „Uite, îmi este foarte greu, nici cu mine nu s-a discutat asta când eram de vârsta ta, eu n-am întâlnit fenomenul ăsta, dar vreau să vorbim ca să ne ajutăm reciproc”. Așa nu vor mai exista așteptări din partea părintelui să știe tot și din partea copilului să stea să asculte. În timpul discuției, ajută-l să depășească teama de a vorbi. E important să-l asculți, să pui întrebări și să creezi un cadru. Întreabă-l ce crede despre sexting, cum i se pare, ce se discută la școală despre asta. E mai important să simtă că are acasă un adult pe care se poate baza și care e interesat de părerile și nevoile lui decât să îi fie teamă și rușine să se deschidă.
- Dacă ești profesor sau director de școală sau liceu și vrei să îți ajuți elevii să își înțeleagă mai bine emoțiile dar și să poată pune întrebări despre subiecte considerate tabu, cere ajutorul unui psiholog (dacă nu ai deja în instituție un consilier implicat în viața elevilor), pentru a vorbi, în grupuri mici sau cu toată clasa, despre probleme specifice vârstei lor. Adolescenții au nevoie să audă că nu sunt singurii care trec prin situații abuzive sau care realizează chiar ei un abuz fără să fie conștienți și au nevoie de adulți cu care să vorbească în siguranță despre asta.
