Sau ce ar trebui să vezi până preiau weebii controlul planetei
redactor: Vlad Sabo // ilustrație: Balaban Iorgu
Dacă ai folosit internetul din anul 2014 până azi, șansele sunt că ești familiar cu termenul de “weaboo” (pe scurt “weeb”), sau măcar porți o stigmă pentru conceptul din spatele termenului. Un weeb, la origine, reprezintă acea persoană care dezvoltă o obsesie nesănătoasă pentru cultura japoneză (cel mai probabil din desene animate), considerând-o superioară altor culturi din orice punct de vedere și vorbind într-o japoneză defectă folosind alea 5 cuvinte pe care le-a desucoperit și reținut uitându-se la anime-uri. Termenul a fost totuși denaturat și a ajuns să includă pe aproape oricine a pus ochii pe un anime, de la un om care n-a văzut lumina zilei timp de două săptămâni ca să ajungă la zi cu One Piece (uitandu-se fără subtitrări, firește) până la tine, care te-ai uitat la Pokemon când aveai sub un metru și o speranță. Este dovedit științific că a fi weeb este incurabil, deci dacă tot ești blocat cu eticheta asta de ce să nu vezi cu ochii tăi cu ce se mănâncă anime-urile? (Recomand fără pâine) Până la urmă, aproape toți adolescenții țării sunt weebi cu potențial latent, că doar toți ne-am uitat la Regele Șaman sau Naruto.
“Dar cum să încep? La ce să mă uit?” Întrebări bune, dar din fericire fix de aia scriu eu articolul ăsta. Majoritatea celor care încep să se uite la animeuri vor să se apuce de alea mari ca One Piece, Bleach sau Dragonball (majoritatea se și descurajează, că au sute de episoade). Dar în cazul adolescenților români, majoritatea crescând cu astea, poate că titlurile mari nu sunt tocmai cel mai bun mod de a începe (adică dacă n-ai vrut să te mai uiți după ce s-au scos de pe TV probabil n-au fost ce trebuie). Toate, până la urmă, sunt același gen de anime, cu trope-uri similare. Anime-urile pe care urmează să le recomand mi-au transmis ceva sentimente sau idei, mi-au dat impresia că evită sau adaptează într-un mod original trope-urile pe care le întâlnești la anime-urile mari și, probabil cel mai important criteriu, m-au făcut să-mi pară rău că asta a fost tot fară să mă facă să mai vreau. De notat este că e foarte greu să le descriu fără spoilere, deci vă rog încredere.
1. Cowboy Bebop
După cum probabil sugerează și titlul, Cowboy Bebop este un western care urmărește aventurile unor vânători de recompense, aparte fiind faptul că n-au cai și că acțiunea nu e plasată în Vestul Sălbatic, ci în Calea Lactee în 2071. Distribuția e formată din personaje complexe și de care te atașezi ușor, care se confruntă ( pe lângă persoane periculoase) cu diverse probleme destul de banale și relatabile (ca și plictiseala), în timp ce plutesc de la un job la altul, ducând un stil de viață similar celui dintr-un cămin studențesc. Cu o structură în stilul “Te uiți în ce ordine vrei și are sens în mare parte” (deși recomand să-l vezi în ordine) care până la urma reușește să aibă o concluzie satisfăcătoare și un soundtrack fenomenal de jazz și blues (deci dacă-ți place muzica asta deja pot să zic că anime-ul ăsta e pentru tine), pe mine Cowboy Bebop m-a lăsat mască. Fiecare episod e o experiență în sine, și totuși, la final, după două săptămâni de uitat când aveam chef, am fost copleșit de experiență per total. Mi-a luat o zi să procesez tot și încă nu am un verdict clar a tot ceea ce am simțit, altul în afară de “Recomand din tot sufletul”.
2. Fullmetal Alchemist: Brotherhood
Probabil una dintre cele mai complete serii de “shounen” făcute vreodată, după încercarea de adaptare din 2003 (hei, ce să vezi, nu-i bine să faci o adaptare dacă materialul sursă nu e gata decât 7 ani după), merita o adaptare bună. Și a primit ca adaptare probabil cel mai bun anime făcut vreodată, și n-o zic eu, ci o zic atât criticii, cât și “criticii” de pe MyAnimeList. Sincer aș vrea să pot zice mai multe pentru că e anime-ul meu preferat, dar probabil aș alunga toți cititorii sau aș strica experiența. Ca să o țin cât mai scurt este foarte asemănător cu Avatar: The Last Airbender, abordează teme diverse filosofice, politice, familiale, (știu, sună edgy și generic) are cele mai bune intro-uri și outro-uri și e unul dintre singurele motive pentru care aș vrea să am amnezie.
3. Neon Genesis: Evangelion
Nimic nu spune “desene animate japoneze” mai bine decât roboții gigantici, și asta se aplică
și pentru NG:E. Însă sub pretextul unor roboți căsăpind niste extratereștri, cu o tonă de motive biblice prezente doar pentru că “păreau cool”, un “lore” puțin dat peste cap și intro-ul care iți apare atunci când cauți “anime opening” pe YouTube (după 3 liste de introuri), Neon Genesis: Evangelion ascunde o poveste despre depresie, singurătate și frustrare, accentul căzând, de fapt, pe psihicul personajelor și nu pe extratereștrii care, în timp se chinuie să distrugă Pământul, iau bătaie de la un plod cu daddy issues. Sună ciudat când asociezi conceptul de “depresie” cu “roboți gigantici”, și poate că așa și e. Pentru creatorul seriei acesta a fost totuși singurul mod de a-și exterioriza aceste sentimente și gânduri, problemele mentale fiind un taboo atât în industrie cât și în cultura japoneza. Un concept căruia, sincer, merită să-i dai măcar o șansă, oricât de dubios arată. Cine știe? Poate va rezona mai mult decât te aștepți.
4. Attack on Titan
Unul dintre cele mai populare anime-uri recente, sau mai bine zis “recente” pentru că, deși
a apărut în 2013, se simte de parcă de-abia a început, Attack on Titan e o poveste tragică în mare parte, în care absolut totul e suficient de mizerabil cât să iți pară rău pentru toți dar nu destul de mizerabil încât să pierzi speranța si să crezi că toată lumea moare mâncată de giganți dezbrăcați (e un fel de Les Miserables doar că are ceva mai mult sânge). Un stil de animație distinct, personaje care își iau bătaie chiar daca par cei mai mari Mary Sue posibili și o poveste care te va face să-ți pui o tonă de întrebări din primele episoade (la care nu-ți va răspunde decât parțial după 6+ ani, în cazul meu) fac din AoT un anime care te va ține cu sufletul la gură mai ceva decât Game of Thrones (e de asemenea similar cu Game of Thrones doar că lumea e ceva mai îmbrăcată). Bonus: AoT are review-uri mai bune la toate episoadele de anul ăsta decât a avut GoT pe IMDB.
5. Your Name (Kimi no Na wa)
Singurul film de pe lista asta, probabil nu e filmul anime care ți se recomandă de obicei, acel loc fiind rezervat filmelor de la Studio Ghibli cum ar fi Spirited Away sau Princess Mononoke. Dar eu nu le-am văzut pe alea încă și se simte fals să le recomand (deși sunt convins că sunt și ele filme foarte bune). Your Name mi-a captat atenția de dinainte să apară în 2016 cu o premisă similară cu cea din Freaky Friday (e ceva film cu Lindsey Lohan look it up), doar că în loc de o dinamică Mamă-Fiică e între un tip și o tipă care ajung să se îndrăgostească. Sună destul de cheesy dar cu riscul de a da un spoiler minor, povestea are un twist în stilul Steins;Gate (alt anime pe care îl recomand dar care nu-i pe listă). O poveste înduioșătoare, un soundtrack compus special pentru film și cadre demne de orice desktop, recomand Kimi no Na wa.
Acum, revenind la criteriile de selecție, probabil deja ai observat dacă ai citit tot articolul că toate temele nu sunt ceva ieșit din comun propriu-zis, cel mai bun exemplu fiind în special Your Name, unde găsești deja cele doua premise inițiale (schimb de corpuri și doi liceeni care se îndrăgostesc) în filme americane pentru adolescenți (deci clar nu e greu să te gândești la asta). Aparte este felul în care cultura japoneză, datorită diferențelor, percepe și adaptează aceste teme, de la moduri similare cu cele occidentale la de-a dreptul bizare, și, personal, cred că acest contrast dintre normal și bizar face ca măcar ce e pe lista asta să merite văzut. Sper ca măcar unul dintre titluri să-ți fi captat interesul indiferent de nivelul tău de weeb-ness.
Titluri menționate:
>Cowboy Bebop
>Fullmetal Alchemist: Brotherhood
>Neon Genesis Evangelion
>Attack on Titan
>Your Name (Kimi no Na wa)