Adolescența între două generații

redactor: Ioana Zamfir  //  ilustrații: Andreea Bizon

O plimbare prin București este întotdeauna o experiență, umbra trecutului fiind vizibilă la tot pasul. De lângă o fațadă abandonată, odată demnă de La Belle Epoque-ul romanelor, te poți găsi cu usurință, la doi pași, vizavi de un perete sumbru, ciuruit de gloanțele revoluției. Ne plimbăm prin timp, cu pași repezi pe asfaltul prăfuit și mirosul gazelor de eșapament în plămâni, oameni moderni printre giganții istorici de piatră. Ochii ne sunt ațintiți asupra Instagramului și urechile astupate de căști. O singură șoaptă subțire rămâne ignorată în marea de voci fantomatice – cea a anilor 2000, granița dintre millennials și generația Z.

Eu m-am născut în Bucureștiul anului 2002. Pentru mine o ieșire pe Calea Moșilor este un prilej să îmi amintesc de locul unde a fost odată un magazin Cosmote, în prezent – o alimentara rusească, la cateva strazi, abandonat, este un Mic.ro, cu grafiti peste obloanele trase.  Aceeași stare de nostalgie mi-o aduc și discuțiile cu prietenii despre show-uri pe Netflix, ce sfârșesc deseori ca discursuri interminabile pe tema mult-jelitului  Jetix. Peisajul s-a schimbat drastic și continuă să se schimbe cu accelerație, capătând o mască occidentală.

Din dorința de a afla și perspectiva altor tineri despre aceste schimbări, am pus întrebări câtorva persoane din trei grupuri de vârste distincte pentru a putea compara experiența copilăriei și gândirea la diverse extreme ale spectrului. Cât de diferită este adolescența între două generații, de fapt?

Edi și Vlad Dobrescu sunt doi băieți de 13 respectiv 14 ani, ce se află în perioada de sfârșit a gimnaziului, cu care am stat de vorbă.

Am început, bineînțeles, interviul cu o întrebare despre lucrul cel mai formativ al copilăriei – desenele animate. Răspunsul a fost o listă destul de bine definită de show-uri de pe Cartoon Network: Teen Titans, Steven Universe, Scooby Doo, Laboratorul lui Dexter,  Adventure Time.

La ce vârstă au avut primul telefon? Amândoi la noua ani. Interesant este faptul că această vârstă nu diferă mult de majoritatea copiilor din generația mea pe care i-am întâlnit. Singura deosebire ar fi accesul din start la Internet datorată în mare performanței modelelor.

Când i-am întrebat daca sunt de părere ca tehnologia afectează copilăria, amândoi au răspuns afirmativ. La școală vorbesc mai des despre jocuri decât despre materie.

Vlad a observat ca in mediul lui copiii nu mai ies atât de des afara. Simt o presiune de a alerga după fericire, nu mai au pauza. ”Orice copil tânjește după mai mult.” Am întrebat daca această gândire este un efect al norului de popularitate ce înconjoară vloggerii. „Da cam așa”. Resimt așadar și ei presiunea materialismului și sunt conștienți de noua mentalitate a celebrităților din mediul virtual.

Legat de social media, cu toții suntem conștienți de schimbarea de la Facebook la Instagram în ultimii ani. E doar un mit că nimeni nu mai are Facebook în ziua de azi? Aparent, faptul că majoritatea oamenilor din România au cont ramâne valabil, dar nu este utilizat cum era odata. Băieții spun ca au Facebook deoarece la un moment dat toată lumea îl avea și este folosit rare ori, doar ca să sară peste login cu emailul. Youtube, aplicația ce a crescut cu ajutorul millennials-ilor și s-a solidificat ca influență culturală datorită generației Z, a apărut în anul 2005. A evoluat de la videoclipuri scurte cu animale la o întreaga industrie. În 2019 scena de vloggeri din România este atât de mare încât umple stadioane. Când vine vorba de gusturi personale, cei doi ce urmaresc? În general la gaming, dar sunt la ordinea zilei și cu cântecele populare pe Youtube-ul românesc.

Când vine vorba de prieteniile legate online, Vlad si Edi admit ca au mai multe persoane cu care vorbesc.  Câteva sunt internaționale, cu alți băieți din Estonia și Ungaria dar majoritatea  sunt cu alți români. Diferențele totuși există: „În viața reală sunt mult mai bune, dar asta nu înseamnă că nu poți să râzi sau să te distrezi cu cei din mediul online”.

Despre adolescența tipic româneasca au avut să imi povesteasca o întâmplare: cum i-a certat un polițist iarna când se dădeau cu sania în parc.

Pentru generația ce îi urmează, orice literă ar primi ea, nu par a fi prea optimiști. „La momentul actual România nu e pe drumul bun” spune Edi cu o față serioasă. Nu dezvoltă. E dovedit că accesul la tehnologie de mici afectează copiii; deorece sunt conectati, on mereu pe site-uri cu valuri de știri, generația Z este mai conștientă de părțile rele ale lumii decât predecesorii ei.

La polul opus este Anca Arambașa, o tânără de 25 de ani din București care a părăsit de puțin timp băncile facultății de jurnalism.

La ce desene se uita ea?Știu că atunci când eram foarte mica mă uitam la desenele animate de pe TVR 1, TVR 2 și canalele bulgărești, pe care noi le numeam ”te uiți pe bulgari”. Preferatul meu a fost Pokemon de pe Protv în fiecare sâmbătă dimineața, de la 8. Mă trezeam special să îl vad.”

Doar un salt de cinci ani în trecut și tehnologia deja dispare din peisaj. Asupra copilariei sale nu simte că ar fi avut vre-un efect, “În afara de televizor nu prea exista tehnologie.”Primul telefon l-a primit în clasa a 7-a la 13 ani. „Nu a ținut prea mult…am sărit cu el în gârla”. Al doilea l-a primit mult mai târziu, din necesitate. Mama sa se angajase, aveau nevoie de un mod sa țina legatura.

Facebook-ul era la modă, corect? „Contul de Facebook l-am creat prin 2010, când eram clasa a 10-a, mai mult la insistențele colegilor de clasă și a faptului că începeau să comunice mult acolo. Nici nu îmi aduc aminte cum îl foloseam atunci…probabil că în mare parte ca și acum, pentru Messenger și entertainment. Nu sunt adepta postărilor despre viața personală.”

Prieteniile online sunt un subiect mai discutat de către generațiile anterioare, puțin controversat la începuturi. Anca nu are prieteni online care sa fi rămas exclusiv online. Pentru ea „E absolut necesar să am o relație umană, să văd persoana, să trăiesc ceva cu ea. Să avem experiențe comune și să petrecem timp împreuna. De asta am, cred, câțiva prieteni adevărați, cu care mențin legătura.”

Când am întrebat dacă simte schimbarea din jur mi-a dat dreptate. „Este schimbat total. Pot să spun ca aici este vorba atât de influența occidentului, cât și de starea țării noastre, a educației și a metodelor prin care oamenii își cresc copiii. Peisajul este unul care pune preț pe consum, pe obiecte, pe produse și servicii, și nu pe relațiile dintre oameni, pe dezvoltarea personala, pe etică și maniere.”

Pentru schimbările din viitor are o reținere. „Habar nu am. Având în vedere că cei mai importanți piloni ai unei societăți, educația și sănătatea, nu se dezvoltă absolut deloc, fiind blocate de conducerea țării , eu nu cred că vor fi mari schimbări față de ce trăim acum.”

După ce am observat punctele de vedere ale celor doi poli, nu am simțit că am ajuns neapărat la un consens. În mod evident, două generatii, la 10 ani distanta, vor avea voci diferite, însa alienarea resimțită în prăpastia dintre generații, de cei ce țin la tradiția romanescă la fel de mult cum țin la tehnologie, nu reiese.

De aceea am vorbit cu Maria și Irina, două eleve de 17 ani în clasa a 11-a într-un liceu din capitală.

La capitolul desene animate, după cum mă așteptam, amândouă au avut multe de spus.  Irina m-a complimentat pentru cea mai buna întrebare. „Preferatele mele sunt filmele Barbie, My Little Pony, Horseland, Bibi și Tina, Capșunica dar erau și câteva show-uri mai “dark” underrated care mă fascinau: O lume disparută, Redwall, ăla cu Willy Fog daca mai ține cineva minte.” Maria adaugă câteva ce trezesc și în mine puțina nostalgie: „Curaj câinele fricos, Pigly Winks, Miss Malard, Casa Foster pentru prietenii imaginari.”

Copiii născuți la începutul anilor 2000 sunt foarte atașați de desenele vechi, dorința de reînviere a Jetixului și petițiile pe Instagram pentru a le aduce înapoi fiind dovezi însemnate. Sunt și printre ultimii care au crescut cu dragul televizorului.

Primul telefon când l-au primit? Irina la 8 ani un Samsung Corbi fără acces la internet, iar Maria la aceeași vârstă, primit de nevoie într-o tabără.

Pe subiectul experienței tipic românească s-a lăsat cu povești. „Mi se pare în general că să fii un copil est-european e o experiență unică față de ce vezi de obicei în media cu adolescenți din afară. Nu știu dacă am voie să zic asta, dar când mă jucam „de-a v-ați ascunselea” cu bunicul meu l-am găsit în cămară bând vișinată dintr-un bidon de 5l Borsec. Obiceiul de a merge în fiecare an să iei lumină poate nu e întâlnit doar în România, dar mereu îmi dă o energie anume, simt spiritul românesc în vocile a mii de babe ramolite cântând și în lumânarea aia din care ți se topește toată ceara pe mâini.”  povestește Irina câteva dintre amintirile sale. Identitatea de copil est-european vine cu un întreg bagaj de particularități, de la amintiri de care ne este drag și tradiții, la frustrare și dezamagire.

Această identitate se schimbă totuși în zilele noastre. „Influența occidentului devine din ce în ce mai mare și cred că vorbesc pentru toți când zic că am crescut  consumând  în mare parte conținut produs de americani, fie că vorbim de desene animate, filme, jocuri etc.” Pe de altă parte, o și bucură această schimbare, mai ales când se ajunge la subiectul mentalităților învechite de care este bucuroasă să scape.

Cât despre diferențele dintre generați, Irina le atribuie curenților veșnici schimbători în cultura pop: „Mereu apar alte trenduri, alte mișcări, normal ca ei nu o să se uite la aceleași chestii, nu o să se joace aceleași jocuri, nu o să aiba același tip de umor, aceeași viziune și atitudine asupra lumii. In general, sunt mai independenți decât noi. Cum noi ne jucam Subway Surfer pe tabletă în clasă a 5-a și ne uitam la parodii Harry Potter pe Youtube în loc să ieșim să ne jucam cu mingea așa și ei au propriul lor stil de a fi copii. Am încredere în ei că o să fie o generatie ca lumea.”

Maria  recunoaște ca ea nu a intrat în contact cu copii în afara verisoarei sale ce este nascută în 2006 și despre care are o parere pozitiva: „De mica mi s-a părut un copil destul de matur cu o gandire la fel de matură, am fost foarte impresionată. Noua generație pare a fi într-o cursă continuă pentru a părea cat mai în varstă din cauza imaginii pe care ei o văd pe net, chiar încearcă să atinga idealul acela.” Dar partea negativă există, în special consideră contactul cu  social media de la vârste mai mici a fi cel mai mare dezavantaj. Totuși nu vede neapărat o schimbare drastică între generații. „Romania nu a fost niciodată campioană în a ține pasul cu alte țări”. De bine, de rau, generatia Z este tot prima cu telefonul în mână, într-o oarecare măsură.

Despre România viitoarelor generații, Maria nu și-a pus niciodata problema. „`Om trăi și `om vedea. Sper că se vor face anumite schimbări care trebuiau făcute acum mult timp.”

Influențele occidentale s-au strecurat, la început ca un fir de apă, tranformându-se mai apoi într-un adevărat val, ce a remodelat fața României din copilăria mea. Nu exista loc pentru dezbateri sau plângerea vremurilor apuse. Schimbarea vine mereu cu bune și cu rele și în special, cu suficientă speranță pentru toți. Însa în buzunarul de la palton, voi păstra puțină nostalgie, sub umbrelă, pentru momentele când mă plimb singură pe străzile cartierului.

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *