redactor: Andreea Ruxandra Iancu // poze: Bianca Ropotan
Cu gândul la toate poveștile pe care le spun părinții copiilor, despre cum mergeau ei la discotecă și dansau pe Vanilla Ice și Lou Bega și era distracția mileniului, apare întrebarea: va avea generația Z ceva despre care să povestească cu atâta nostalgie în materie de petreceri și viață de noapte?
Răspunsul la această întrebare poate să fie formulat cu ușurință, asta după ce veți afla că pe vremea când la noi Dan Spătaru și Gil Dobrică făceau senzație cu șlagărele lor, în Occident lua naștere o nouă cultură muzicală, care a revoluționat viziunea DJ-ilor români în crearea genului de ro-minimală.
Înapoi la rădăcini
Pe la începutul anilor ’80, când trei adolescenți din Detroit, inspirați de podcasturi cu muzică europeană , pun mâna pe un sintetizator MiniKorg-700S, începe să se scrie istoria muzicii electronice. Sub numele de Belleville Three, lansează primele versiuni ale noului sound, ca mai târziu să mixeze în cluburi și să își clădească un renume. În paralel, în Chicago tot mai mulți Dj mixează, cu ajutorul unui Roland TB-303, muzică house.
E un lucru bine cunoscut că trendurile circulă cu rapiditate, deci nu e greu de înțeles că europenii s-au conformat cu noile tendințe în materie de muzică încă de la începutul acestui mileniu. În timp ce scena rave din UK păstrează influențele mișcării acid house, în Germania, după căderea zidului Berlinului se restabilesc conexiuni sociale prin intermediul cluburilor de techno. Speranța pentru schimbare este piatra de temelie în viziunea noii generații, care construiește după propriile reguli spațiul ideal in care să-și afirme creativitatea artistică. Așa apare clubul Tresor, care devine locul preferat de producătorii americani să mixeze la pupitru, inspirând și DJ locali să își facă apariția. Așa a devenit Berlinul capitala neoficială a muzicii techno, care rămâne recunoscută și astăzi printre cei mai tineri.
Apariția muzicii ro-minimale
Deși știam de petrecerile hip-hop și house la care mergeau ai mei prin 2000, când în România se contura tranziția de la discotecă la club, nu mai auzisem de techno minimalist, mai exact despre ro-minimală până când nu am intrat la liceu. M-am decis, deci, să văd despre ce e vorba și am fost surprinsă să aflu că DJ-ii români responsabili cu reinventarea acestui gen muzical erau mult mai apreciați peste granițe decât la noi. Curioasă să văd cum s-a ajuns în situația asta, am deschis laptopul și am fost la un search pe Google distanță de a înțelege că, spre deosebire de cluburile obișnuite, unde melodiile comericale bubuie în boxe și se înghesuie lumea la intrare ca să facă poze și să le arate tuturor cât de tare se distrează, petrecerile de techno adună un grup restrâns de oameni care petrec pentru bucuria de a se rupe pentru câteva ore de realitate, de a se lăsa trași în transă de ritmul muzicii. E ferită cumva de lumina mediatizării și a mainstreamului, din comunitate făcând parte numai oamenii cu adevărat pasionați de scena muzicii underground.
Istoria ro-minimalului începe undeva într-o Românie proaspăt ieșită din era Ceaușistă. Sentimentul libertății proaspăt recăpătate după evadarea regimului a deschis porțile culturii românești pe toate planurile, ecoul comunist antrenat de multă furie și sete de expresivitate schimbând traiectoria muzicii techno. Abia se dezmorțeau românii, după o lungă perioadă de organizat petreceri clandestine în sufragerie, animate de casete piratate, când primii DJ își fac curajul să apară în spatele pupitrului, în discoteci. Printre primii se numără Rhadoo, care alături de Raresh și Petre Inspirescu pune bazele proiectului [a:rpia:r] și împreună dau viață sound-ului ro-minimal. Evident, abordarea lor originală n-a fost trecută cu vederea, și în câțiva ani au ajuns să facă senzație și peste hotare.
O petrece la care am dansat recent pe ritmuri de techno și ro-minimală este Technogeneza, care a adunat în patru ediții un public considerabil, semn că tineretul încă petrece pe stil vechi.
Technogeneza- cel mai ambițios proiect al Addictive Events
Din capătul scărilor se simte vibrația din boxe. Dacă îți faci curaj să cobori, descoperi jocul laserelor care se mișcă pe ritmul muzicii. Pupitrul Dj-ului îți atrge atenția pentru câteva momente, până când blițul unui aparat cu film te scoate din transă. Te alături mulțimii și începi să uiți toate problemele pe care le-ai lăsat la intrare. Nu mai ești decât tu, muzica și luminile. Cam așa arată Technogeneza în linii mari.
E destul de greu să cuprind în cuvinte ce înseamnă Technogeneza pentru mine. E fărâma aia din visul meu pe care am reușit să o aduc la viață, mi-a spus Mona Stănică, care face parte din echipa de organizare a evenimentului. Uneori le spuneam prietenilor mei că e copilul meu, pentru că am pus foarte mult suflet în toate edițiile pe care le-am avut și m-am bucurat tare mult după fiecare petrecere reușită, continuă ea.
Motivată de planurile sale de viitor, Mona nu s-a pripit când a pus bazele acestui proiect. Mergând pe la festivaluri și simțind toată atmosfera de acolo, văzând cum oamenii pur și simplu uită de griji și trăiesc momentul, mi-am dorit să încep o carieră în domeniu. Visul meu este să organizez un festival de muzică, așa că m-am gândit că ar fi foarte bine ca punct de plecare să organizez o petrecere. Am vorbit cu Iulian Dasca, am venit împreună cu o idee și am pus-o în practică, cam de aici a pornit Technogeneza.
Succesul de care s-a bucurat prima ediție a confirmat faptul că petrecerea trebuie să continue. E plăcut să stau să stau să mă gândesc cum a început totul, spune . La primul volum ne așteptam să vină în jur de 100 de oameni și au venit aproximativ 300, am rămas fără brățări, am improvizat și am adus o ștampilă ca să putem să lăsăm mai multă lume înăuntru, deși la un moment dat n-am mai avut loc. Reacțiile din partea oamenilor au venit nu la mult timp după. Am primit foarte multe mesaje de susținere, foarte mulți oameni mi-au zis că s-au simțit extraordinar, mărturisește ea.
Publicul Technogenezei este construit pur și simplu din oameni cărora le place să trăiască. Petrecerea a strâns adolescenți și tineri adulți cărora le place să experimenteze, care sunt libertini și cărora le place foarte mult muzică.
Mona e de părere că e important să ai o locație cât mai underground la genul asta de petreceri; când vine vorba de techno , oamenilor le place să vadă ceva nou. Mi-a povestit cum au ajuns la decizia de a organiza petrecerea în trei locații diferite de-a lungul celor patru ediții. După ce am organizat două volume una după altă în același loc mi-am dat seama că oamenii vor altceva, așa că al patrulea volum l-am făcut în Molotov în Vama veche. Locatia s-a ridicat la nivelul așteptărilor: toată lumea era entuziasmată pentru faptul că am făcut la mare ediția aia.
Pentru ea, roller-coaster-ul de emoții care vine la pachet cu organizarea evenimentului este motivul pentru care continuă să facă ceea ce face. Nu pot să descriu exact ce simt în perioada aia dinainte de petrecere, spune ea. Abia aștepți să se întâmple , dar în același timp ești stresat pentru că trebuie să pui la punct foarte multe lucruri, e greu și plăcut în același timp și cam asta mă face pe mine să îmi placă foarte mult toată treaba asta și tot ce se întâmplă în spatele petrecerii.
Decizia mea de a participa la eveniment a fost în general influențată de afiș, pe care l-am găsit interesant imediat după ce l-am văzut pentru prima dată pe Facebook. Țin minte că aveam nevoie de o idee pentru afiș, am început să fac research mi-a sărit o statuie în ochi și cam de acolo a pornit tot conceptul ăsta cu Grecia antică, pe care am încercat să îl punem pe afiș la fiecare ediție, mi-a răspuns Mona când am întrebat-o de unde a venit inspirația.
În momentul în care am văzut-o pe Bianca Ropotan, una dintre fotografele evenimentului, că folosește un aparat cu film, am fost plăcut surprinsă. Când am întrebat-o de ce a optat pentru aparatura veche, mi-a răspuns: Mi se pare că pozele pe film păstrează mult mai bine integritatea culturii, se descurcă mult mai bine să păstreze vibe ul care e înăuntru. Având în vedere că petrecerea aduce o atmosferă mai veche, ceva asemănător petrecerilor techno românești pe la începutul lor, cred că se justifică pentru persoanele care participă să aibă niște poze făcute ca și cum ar fi fost ei acolo, pe vremea aia. Mi-a povestit despre camera VHR pe care o folosea să tragă cadre pentru aftermovie, idee pe care le-a propus-o organizatorilor și care s-a dovedit a fi un adevărat success: Am vrut să surprindem petrecerea dincolo de fotografii, să arătăm tot ce se întâmplă, DJ-îi, proecțiile de laser, mulțimea mai ales și mi s-a părut că a avut un impact super fain. Prima dată când I-am trimis echipei, toată lumea a fost super bucuroasă, pentru că într-adevăr părțile care erau filmate pe night mode și arătau vechi erau foarte nostalgice, chiar dacă noi nu am crescut în era în care așa ceva să fie folosit prea mult. Parcă puteam să trăim și noi ca în trecut, a dat un altfel de vibe petrecerii overall.
Dacă aș putea să dau puțin timpul înainte ca să văd cum arată viitorul muzicii techno și ro-minimală pe la noi, n-aș fi surprinsă văzându-mi nepoții bucurându-se încă de muzica pe care dansa bunica lor când era la facultate. Amprenta pe care a pus-o geneza culturii în rândul celor care au vrut să se afirme prin noutate va rămâne adânc întipărită în următoarele decenii, așa că pot să răsuflu ușurată gândindu-mă că. într-adevăr, o să aibă generația Z despre ce să povestească cu atâta nostalgie in materie de petreceri și muzică.
