redactor: Diana Miu ilustrații: Maria Munteanu
De ce au devenit oamenii atât de reticenți față de mass-media? Sau, mai degrabă, de ce au început oamenii să-și piardă încrederea în presă?
A fost dintotdeauna accesul la informație o binecuvântare, sau este doar ceva la care mentalitatea românească după comunism visează adesea?
Am observat că multitudinea de informații se dovedește a fi dăunătoare pentru integritatea societății, în special când este vorba despre un fenomen atât de amplu precum Balena Albastră. Ce știm despre așa-zisul joc care a migrat din Rusia și a ajuns în presa americană, asiatică și eventual în cea românească?
Curios, nu prea multe. Deși intens mediatizat, acest „joc al morții” rămâne sub o ceață de incertitudine. Nici presa, nici poliția nu au dezvăluit concret dacă, de unde și cum a ajuns acesta de fapt în România.
Am vorbit cu mama unui tânăr de 26 de ani despre Balena Albastră pentru a afla părerea unui părinte.
„Am auzit de joc de pe facebook. Este acel joc care duce copiii la o stare de nebunie, de suicid. La momentul respectiv când a apărut chestia asta, am fost foarte speriată și sunt convinsă că este real. Copiii au un psihic labil și dacă o chestie de genul acesta le intră în creier…”
Surprinzător, totuși, este că teama ei ar fi putut fi ușor demontată cu o informare adecvată. Nu numai că nu s-au găsit vreodată dovezi concrete în ceea ce privește legătura dintre sinucideri și un joc online, ci întregul concept de „Balena Albastră” nu este nimic mai mult decât un grup de pe o rețea rusească de socializare numită VKontakte.
Totul a început de la o adolescentă din Rusia care și-a luat viața la o zi după ce a postat o poză cu o eșarfă neagră în jurul gurii, ceea ce a fost denumită ulterior una dintre presupusele provocări ale jocului. Suicidul fetei a fost intens discutat și lăudat pe un forum de pe VKontakte, în care depresia și poveștile de groază erau subiecte adesea frecventate. Ce e cert însă, este că nici acum nu se știe povestea adevărată din spatele acestui suicid.
De aici și până la o panică colectivă atât în România, cât și în Rusia, Ucraina, America și India este vorba doar despre o manipulare a maselor. Informațiile precare au fost transformate și reinterpretate, iar mai apoi livrate unui public vulnerabil.
Astfel, o „anchetă” jurnalistică din Rusia a reușit să valideze frica în oameni prin dezinformare. De la declarațiile unui tată care numește jocul botezat de presă Balena Albastră drept motiv pentru care fata lui s-a sinucis, până la construirea unui articol fondat mai degrabă pe o stare de teroare decât pe fapte reale nu este decât un pas.
Din acest punct, lucrurile au escalat fascinant de repede. „Adevărul” legat de Balena Albastră a rămas să fie (supra)interpretat de fiecare, fără o bază de veridicitate pe care să se poată sprijini. Mulți părinți și jurnaliști au ajuns să învinuiască pericolul invizibil și să-l asocieze cu nenumărate cazuri de suicid care, până în prezent, nu au putut fi legate de vreun joc online.
Teoria unei posibile existențe a jocului Balena Albastră a fost totuși complet demontată de diferite publicații și jurnaliști în căutarea adevărului. Atât BBC News, cât și Pressone, o publicație online românească care încurajează „jurnalismul serios”, analizează cu atenție punctul de pornire al acestei frenezii, precum și sămânța de realitate. „Adevărul care stă la baza ‚provocării balenei albastre’ este, cu siguranță, mult mai trist și mai banal decât ceea ce ne-au făcut acele articole tulburătoare să credem. Ratele de sinucidere din Rusia sunt foarte mari, în special în rândul tinerilor. De fapt, Rusia are una dintre cele mai mari rate de sinucidere adolescentină din lume.”
Această știre nefondată, însă puternic mediatizată pe tot globul, a reușit să manipuleze printr-un singur mod: granița dintre realitate și ficțiune a fost estompată. Articolele de genul, „care lasă întrebări deschise, ar trebui să ne dea de gândit și să ne trimită mai departe, în căutarea altor surse sau a altor relatări despre același subiect”, subliniază perfect jurnalistul Codruța Simina în articolul său despre Balena Albastră.
La întrebarea „Ce vă face să credeți o anumită informație, în comparație cu alta? Să distingeți între ce e fake news și ce e realitate?”, am primit un răspuns care m-a pus pe gânduri.
„Ce pare mai real, în primul rand. Ce pare mai plauzibil.”
Modul în care informațiile sunt procesate și înțelese depinde de fiecare. Fie dintr-o lipsă de surse veritabile, fie pentru că filtrul uman are obiceiul de a supraanaliza, multe știri, deseori neadevărate, ajung să devină pentru unii realitate. Acest lucru poate avea urmări serioase atât la nivel de individ, cât și de societate. În momentul în care există o barieră între oameni și adevăr, sau, mai rău, între presă și consumatorii săi, se creează discrepanțe la nivel social.
Cât de multă încredere putem avea în exactitatea şi imparţialitatea reportajelor prezentate în ziare, la televizor sau la radio? Este justificată o asemenea lipsă de încredere a maselor? Am întrebat o fată de 24 de ani despre tendința oamenilor de a apela la presa scrisă în locul televiziunii.
„În televiziunea din ultima vreme este foarte mult vorba despre șoc, scandal, în loc să relatezi informațiile importante cu profesionalism. O chestie banală este supraestimată, iar temele importante sunt lăsate în urmă.”
Mass-media se bazează pe efectul dramatic prin care poate atrage atenția. Se pare că televiziunea românească de astăzi nu se adresează oamenilor – și cu atât mai puțin tinerilor – care nu se identifică nici cu stilul, nici cu natura informațiilor în sine. Întrucat ziariștii și publicitarii sunt educatorii și modelatorii maselor, datoria de a livra adevăruri nemodificate este prioritară. Informația selectivă furnizată de jurnaliști ajunge la public fără a fi filtrată, iar deseori chiar fără a fi pusă la îndoială, indiferent de veridicitatea surselor. Suntem bombardați încontinuu cu știri negative din toate colțurile planetei. Datorită libertății crescânde a presei și accesului necenzurat la informații, auzim tot mai mult despre dezastre care ajung în final să remodeleze perspective și să afecteze la nivel individual. Știrea pe care avem înclinația să o procesăm este cea cu un fir narativ: o poveste cu efect dramatic. Anumiți jurnaliști continuă să aleagă cu atenție și pricepere știrile care prezintă fapte sau fenomene excepționale, reportaje dramatice despre care se va vorbi. Subiecte precum Balena Albastră încep să ia amploare doar prin înaintarea (și uneori chiar rostogolirea) dintr-o publicație în alta, împinse de la spate de publicul ușor de manipulat.
Trăim într-o lume conectată în care tragediile se vând și se răspândesc mai mult ca niciodată. Frica este elementul principal care influențează selecția informațiilor de către producătorii de știri, pe care apoi le prezintă consumatorilor. Este clar că nu avem capacitatea de a consuma toată informația pe care o avem la îndemână. Întrebarea este, ce parte procesăm și ce ignorăm?
Există multe controverse și întrebări despre cum se poate face spațiul online un loc sigur, cu atât mai mult pentru adolescenți. Unii cred că schimbarea trebuie să se întample la nivel intern: Facebook și Instagram să își filtreze în mod eficient și selectiv informațiile; iar alții că părinții ar trebui să aibă posibilitatea să îi controleze „ deși sunt părinte și îmi amintesc că atunci când era fiul meu adolescent îmi era imposibil să îl urmăresc”, îmi mărturisește mama tânărului de 26 de ani. Majoritatea, însă, sunt de părere că sistemului de învățământ îi lipsește cu desăvârșire metode de atenționare și educare a elevilor în privința mediului online. Atât adulții, cât și adolescenții, afirmă că școala ar avea responsabilitatea de a învăța masele cum să se îndoiască de surse și să le verifice constant.
Dezinformarea și supraestimarea unor fapte au ajuns să modeleze un popor întreg, care, din 2017 până acum, a crezut într-un fals pericol iminent numit Balena Albastră.
Cu acest caz în minte, implementarea în școli a cursurilor de identificare și prevenire a știrilor false este mai importantă acum ca niciodată. O să fac (parțial) treaba sistemului de învățământ din România, listând câteva din cele multe lucruri care ar trebui în mod obligatoriu predate în școli.
- Nu crede tot ce vezi pe net. De aici pornesc multe conflicte de natură interioară cât și exterioară – psihologice, sociale și chiar politice. Informația fără documentare nu are credibilitate. Ai nevoie de cel puțin trei surse diferite pentru a valida un articol. Sursele multiple prezintă (sau ar trebui să prezinte) mai multe fațete ale aceluiași subiect și ne antrenează să vedem nuanțe. Adevărul este unul singur, dar e bine să-l luăm din mai multe surse.
- Verifică data publicării. Verifică autorul articolului. Verifică publicația.
- O știre falsă poate stârni fenomene de amploare doar dacă este răspândită la rândul ei. Informează-te înainte de toate.
- Nu presupune că știi. Întreabă, caută, citește dincolo de titlu.
- Recunoaște știrile negative și amintește-ți că acestea sunt cele care atrag atenția publicului cel mai repede. Numărul știrilor negative crește în mare parte datorită faptului că suntem mult mai atenți la tragedii.
Frica față de un fenomen invizibil a cauzat mai multe ravagii decât „fenomenul” în sine. Iar astfel, am putea preveni mituri precum Balena Albastră să ocupe locuri principale în mass-media. Un popor care beneficiază de informații corecte este un popor informat și educat. De aici începe toată schimbarea.
