redactor: Andrada Ionescu // colaj realizat de: Elena Smîntână
Ce înseamnă dansul? Cât de greu e să te exprimi prin dans și cât de inconfortabil poate deveni? Într-un final, cu ce te ajută dansul?
Acestea sunt doar câteva dintre întrebările pe care i le-am pus Biancăi. Bianca Dobre este elevă în clasa a XII-a, iar activitatea pe care a urmat-o de mică este dansul. Anul ăsta se împlinesc nouă ani de când ea face dansuri, perioadă în care a încercat tot felul de stiluri: dans sportiv, latino, street dance, etc. Cel mai recent dans pe care Bianca l-a încercat este dansul contemporan, care, printre alte stiluri, a ajuns să o schimbe foarte mult. Inițial, după ceva timp de dans contemporan, ea și-a dorit să ia o pauză din cauza liceului. Însă, după câteva antrenamente, a decis să continue.
În același timp, pentru Bianca, dansul contemporan, deși un dans care are la bază libera exprimare, nu este de fapt ceva ușor: „În momentul ăsta, mi se pare cel mai inconfortabil pentru mine fiindcă m-am bazat foarte mult, în anii ăștia, pe tehnică. Nu pot să trec așa ușor la libertatea de a mă exprima. Mă gândesc că tot ceea ce fac nu este bine și îmi judec foarte mult dansul”, spune ea.
Deși ideea acestui dans este libertatea, contemporanul are la bază multe elemente preluate din balet sau din gimnastică care sunt mai departe combinate cu mișcări libere. Însă Bianca spune că acestea „sunt doar niște idei, niște sfaturi; tu le adaptezi în funcție de ce simți tu”. Pe de altă parte, ea crede că există două laturi ale acestui tip de dans: o dată că toți oamenii pot dansa contemporan, dacă acesta înseamnă doar să simți muzica; și altă dată, că existența lui este una profesionistă. „Nu mi se pare un dans ușor pentru că eu îl văd din punct de vedere profesional. Dacă participi la concursuri, spectacole sau festivaluri, trebuie să știi multă tehnică și să ai elemente de mobilitate, să fii flexibil. Pot să zic că e cel mai complex pentru că preia elemente din toate părțile, la care trebuie să intervii și tu, să ai imaginație”, este de părere Bianca.
Fie că unii oameni pot s-o facă până la capăt, fie că alții nu pot, muzica și mișcarea sunt cele care contează în final. Astfel, Bianca povestește despre o clipă importantă în dans, care apare odată cu muzica și în care „îți dai seama că nu trebuie să te mai gândești la absolut nimic, să simți muzica, s-o trăiești, să fii acolo, în momentul ăla — să nu te mai gândești la detalii precum ăla se uită la mine sau să te judeci pentru orice mișcare pe care o faci pentru că ai impresia că n-o faci bine. Până la urmă, o faci așa cum vrei tu.”
O parte a dansului contemporan, nevăzută aproape, este una pe care o experimentează doar cei care aleg să-l urmeze cu adevărat. Fiindcă a trecut prin mulți ani de rigurozitate și de antrenare a mișcărilor, Bianca simte de multe ori că pierde esența dansului, pentru că nu poate să facă ceea ce simte până la capăt. „Mă gândesc că greșesc. Vezi foarte multe persoane care fac asta și o fac bine și nu vrei să fii penibil. Mi se pare că o gândesc prea mult”. Ea se simte deseori inconfortabilă deoarece a trebuit să-și perfecționeze mișcările. „Când nu faci dans, cred că e mai simplu să te gândești pur și simplu la muzică, să trăiești și atât. Asta e cel mai important lucru la contemporan”, consideră ea, lucru care a făcut-o și să realizeze că încă mai are mult de lucrat la acest dans.
Cu toate acestea, supraanaliza mișcărilor dispare odată cu participările ei la concursuri. „De obicei, la antrenamente, mă gândesc mai mult la mișcări pentru că încerc să lucrez la ele, să evoluez în timp ce le fac și să am mereu ceva nou. La concursuri, trăiesc momentul și dansez fix ce simt.”, spune ea.
Odată cu prezența ei la din ce în ce mai multe concursuri, Bianca a început să descopere sentimente diferite. „Înainte să încep un antrenament de contemporan, mă simt inhibată, stresată, la concursuri mă gândesc că o să dansez în fața mai multor oameni și că n-o să știu ce să fac. Abia la final, după ce fac absolut tot, îmi ies din zona de confort. Pe mine m-a schimbat foarte mult dansul, în general”, povestește ea, care, cu ajutorul acestei pasiuni, a trecut dintr-un comportament în altul.„Până nu am fost pusă sub presiune în timpul unui concurs, unde a trebuit să dansez singură pe o scenă, nu aveam tupeu nici să vorbesc sau să mă bag în seamă cu lumea. Eram timidă, preferam să stau închisă în mine și să nu zic nimic. După multe concursuri, în care a trebuit să dansez fără să mă mai gândesc că mi-e frică, am devenit, ușor-ușor, foarte ok cu mine. Dansul m-a ajutat foarte mult pe partea de încredere.”
De asemenea, Bianca a fost deseori ajutată și de cei care o pregăteau: „Să ți se spună că ești penibil când dansezi e bine pentru încredere. Acum mă gândesc și eu: în momentul ăsta vreau să fiu penibilă și să fac ceea ce simt. Automat, prind mai mult curaj în mine.”
Faptul că dansul, în general, a ajutat-o pe Bianca să capete încredere în sine și să uite de multe frici, a determinat-o să-și dorească să transmită această transformare. Considerând dansul contemporan mai apropiat de sensibilitate și de tristețe, ea are de gând să dezvolte o terapie nonconformistă din el. „Pe alt dans, n-aș vedea chestia asta. Asta cu terapia mi se pare interesantă fiindcă unii oameni nu știu să-și exprime sentimentele sau nu vor să vorbească.”, consideră Bianca. Această terapie ar fi mai potrivită, crede ea, prin prisma faptului că „dacă ai cât de cât o viziune asupra dansului respectiv, poți să citești ușor caracterul omului prin el” și că „în afară de terapia normală, unde te pune față în față cu alt om și unde trebuie să te confesezi, mi se pare că un lucru drăguț e exprimarea prin dans. E pe bază de relaxare.”
Dansul contemporan poate motiva persoane să treacă de la un comportament la altul, de la timiditate și nesiguranță la încredere în sine. Într-un final, Bianca a considerat că cel mai important și simplu fapt care rămâne de spus este că „toată lumea ar trebui să încerce în viața asta dansul contemporan”.