redactor: Cătălina Perju
În luna martie avem plăcerea de a discuta cu Achim Scarlat, un tânăr mereu pregătit să vorbească de educația civică și nu numai. Numele s-ar putea să vi se pară cunoscut. Oare este pentru lungmetrajul la care a lucrat pentru aproape 3 ani, un lungmetraj primit cu căldură de publicul tânăr, sau pentru cel mai nou și ambițios proiect al său de până acum, Dezaburit?

„Ca oameni, nu ne place idea de a fi nesimnificativi. Adică îi ridicăm în slăvi pe cei care au un success răsunător, dar uităm că în spatele lor sunt «o armată de» alți oameni, poate la fel de străluciți. Fiecare lucru este semnificativ într-o anumită măsură, iar noi uităm asta. Uităm că tot ce facem noi se bazează pe efortul adunat al multor altor oameni. Vrem nu vrem, trebuie să ne ajutăm, pentru a reuși să evoluăm armonios”.
Despre lungmetrajul său Qveta, Achim spune că a fost determinat să-l ducă la bun sfârșit, orice s-ar întâmpla. „La 16 ani aveam o gândire extremistă și eram determinat că orice îmi puneam în cap, să termin”, a adăugat acesta. Dacă ar putea să-și dea un sfat, ar fi să se mai fi relaxat. Să fi stat cu prietenii mai mult, în loc să fi muncit. Dar admite că acum o vede ca pe o etapă necesară maturizării personale și nu ar schimba nimic.
O altă etapă importantă pentru orice tânăr este facultatea. A fost acceptat la o prestigioasă facultate din America, respectiv NYU. Pentru mulți este greu să înțeleagă de ce Achim a ales să nu meargă, însă acesta și-a dat seama că uneori așteptările sunt cele care fac unele experiențe frumoase: „Ajunsesem la New York și vizitam facultatea, când mi-am dat seama că nu asta vreau. Lungmetrajul nu-l terminasem și, fiind atât de determinat să duc la capăt dorința, m-am decis să nu plec în acel an la facultate, pentru că nu aș mai fi reușit să termin de filmat. Un alt motiv a fost ceea ce am vazut la New York. Am fost dezamăgit de oameni și de atmosferă și simțeam că nu aparțin locului,” a spus Achim.

Motivul pentru care Dezaburit există este pentru că Achim se gândea cum poate îmbunătății calitatea vieții celor care trăiesc în Romania. „Țările cu cel mai mare nivel de trai, sunt cele în care cetățenii sunt bine informați apropo de educația civică. În Romania, educația civică se rezumă la câteva manuale plicticoase uitate într-un fund al bibliotecii. Iar cum mă pricep la a face videoclipuri, m-am apucat să fac o serie de filmulețe scurte, la obiect și educative, care să informeze oamenii despre cum funcționează instituțiile statului”.
„Ideea cu Dezaburit stă la baza constatării pe care de curând am făcut-o «Corupția a ajuns în faza terminală pentru că noi nu ne-am impus ca cetățeni. Schimbarea trebuie făcută de la cel mai jos nivel. Dacă am face schimbarea cu pași mărunți în câțiva ani am vedea o schimbare, neașteptată, în bine»”.
Cel mai bun exemplu, pentru a înțelege mai bine rolul educației civice, ar fi să privim Romania ca pe o fereastră. Dacă o speli și este bine întreținută, șansa de a fi spartă de un hoț scade. Pe când o fereastră spartă, măzgâlită și care este într-o casă părăsită reprezintă un risc mai mare de a fi distrusă. Educația civică reprezintă omul care are grijă să îngrijească acea ferestră. Ferestrele au rolul de a apără ce este înăuntru — mituri legate de corectitudinea aplicării legilor și procedurile sale — și să reflecte adevărul.

„Când ești tânăr și arăți tânăr, și discursul tău a reușit nu numai să capteze atenția, dar să îți și aducă beneficii materiale, brusc nu mai suntem niște tineri triști fără motiv, ci generația schimbării .”
Nu trebuie să faci un act măreț sau să spui ceva pompos ca să faci parte din generația schimbării. Ci ai putea să începi prin a viziona scurtele filmulețe pe care Achim le face și să încerci mai departe să îi înveți și pe cei din jurul tău cum să facă un bine.
Mai jos sunt atașate link-urile proiectelor lui Achim:
Dezaburit: facebook.com/dezaburit
Qveta: facebook.com/qvetafilm