redactor: Vladimir Ciobanu // poze: Alexandra Ion
“Când vorbim despre România, suntem deseori obișnuiți cu celebra vorbă «Fiecare pe cont propriu». Știm că uneori lucrurile nu merg în sensul potrivit, însă nu apar încă oameni care să își folosească eficient puterea luptând pentru alții”. Cam așa sună începutul descrierii evenimentului de marți, 5 martie, care a avut loc la Clubul Țăranului.
Este vorba de un vernisaj în scop caritabil pregătit de către Cinehub Tonitza. Un club unde tinerii Liceului de Arte Plastice Tonitza proiectează și discută despre filme sau scurtmetraje și sunt mereu pregătiți să ajute prin artă sau cum ne-a spus Valentina Ivorciuc, una dintre organizatoarele evenimentului, prin ceea ce știm noi să facem cel mai bine.
Când Silvia Niculae, președinta Cinehub Tonitza, a aflat de necazul doamnei Paraschiv Chița, nu a stat pe gânduri și a căutat un mod prin care femeia care tocmai și-a pierdut casa și liniștea, să reușească să înceapă un nou drum. Aceasta spune de eveniment că nu este unul creat pentru estetic, ci este creat pentru a ajuta o persoana egală nouă la acest vernisaj. Toți elevii sau studenții de la arte au vrut să o ajute pe doamna de serviciu a liceului Tonitza, prin trimiterea uneia sau mai multor picturi. Noi, echipa Cinehub am aflat și imediat ne-am gândit cum putem ajuta. Voiam ceva inovator, care să ne reprezinte atât interesul cât și filiera liceului din care facem parte, și după 3 săptămâni am ajuns aici, la Clubul Țăranului, cu o expoziție în scop caritabil. Ajutorul a venit și din partea profesorilor, care au găsit această minunată locație și au discutat și cu alți elevi, mai mici, să aducă și ei lucrări.
Frumusețea acestui eveniment a fost singura regulă pe care au avut-o artiștii, să trimtă lucrări: Nu a existat o temă anume, ci am dorit ca artiștii să aibă libertatea de exprimare și să vină. Să o ajute cum doar ei pot pe doamna Paraschiv și să anunțe mai departe de eveniment, a mai spus Silvia.
Întrebată „Cât de greu este să faci un bine, ca tânăr?”, Valentina a răspuns sincer, că nu este greu să ceri, ci să dai ajutor: „Ne-am organizat destul de repede, bineînțeles cu ajutorul profesorilor. Cea mai mare realizare a fost să întelegem că, deși oamenilor nu le pasă, noi am reușit să strângem peste 250 de lucrări. Am ignorat răspunsurile de genul «Scuze, n-am timp să-mi cumpăr o ramă» sau «nu am inspirație, poate data viitoare». Ceea ce este special la acest vernisaj este că, deși artiștii nu au fost toți prezenți, lucrările lor aranjate pe pereți exprimă sentimentul de solidaritate, în cadrul unui proiect care, pe lângă caritate, este un proiect între prieteni. Poți vedea asta prin atmosferă și cum ne ajutăm unii pe ceilalți.”
Ne-am îndreptat apoi atenția către una dintre organizatoare, către Andrada Cristina, care alături de colegele ei, a adus și ea un tablou: „Este un tablou făcut pentru o persoana dragă, iar copia sa am adus-o aici, în speranța că o putem ajuta pe doamna Paraschiv. Mi-a luat în jur de 3 zile să o termin [lucrarea] pentru că am știut exact ce aveam de făcut.” Andrada admite că la început a fost sceptică de numărul mare atât de tablouri vândute, cât și de numărul de persoane care vor veni, fiind prima oară când făcea parte din organizare: „Când participi ca expozant, nu te implici atât de tare. Știu că lucrarea mea este acolo și cine se uită, se uită, cine nu, nu. Dar când ești și în organizare, stai mereu agitată să vezi dacă a mai cumpărat cineva un tablou. Dacă se simte lumea bine, mă simt altfel”, a continuat Andrada.
Arta nu este numai o formă de protest sau de eliberare a sinelui, dar și o formă de emancipare pentru cel în nevoie, iar pe 5 martie am învățat toți o lecție. Oricât de singuri simțim că suntem, în situații de criză există, totuși, tineri care să-ți sară în ajutor. Care, din timpul liber puțin rămas în clasa a 12-a, reușesc să pregătească un eveniment caritabil și să creeze o atmosferă faină, într-o zi cu soare.
