***
Stelele mă privesc
reci ca însăși nemurirea.
Vulcanii nestinși, pierduți în marea de-ntuneric
scrutează neființa cu ochii roșii de soldat
Cenușa imperiului, ruinele trecutului,
eu, tu…
Vulcanul timpului, steaua nemuririi,
noi…
***
Ceasul nopții răsună mâhnit
într-un oraș fără viață
Afișul surâdea de pe un stâlp
mai rece
ca singurătatea
de parcă noi am fi trăit
măcar o zi acolo,
de parcă moartea
ar fi evadat din noi
***