redactor: Cătălina Perju
Instagram este o rețea socială în cadrul căreia oricine poate să își împărtășească o frântură din viață. Ceea ce face Instagram, mediul online favorit al tinerilor este conținutul divers al unor pagini. Acestea au creat noi trenduri, care pot satisface gusturile oricui.
Am luat legătura cu persoanele care administrează conturile alese pentru acest articol și le-am pus o primă întrebare: “Ce înseamnă pentru tine Instagram?”. Varietatea de răspunsuri a fost copleșitoare, luând în considerare cât de diferite au fost paginile alese. Efectul Placebo descrie Instagramul ca fiind o platformă în care fiecare individ se poate prezenta în orice mod posibil, un loc unde am observat că sunt suflete similare, care pot simpatiza și care își pot pune sufletul pe hârtie, în cuvinte și desene, și cărora nu le este frică să fie ascultați, să își împărtășească povestile într-o formă mai puțin obisnuită, anume prin poezii.
Cromatica Gândirii spune cu sinceritate că Instagram rămâne singura platformă care mai are o speranță, unde poți fi cine vrei. Cât despre conținutul paginii, adaugă: când vine vorba de sentimente, îmi place să le trăiesc: de la agonie până la extaz. Eu scriu ca să pot fructifica sentimentul și ca să îl pot transmite mai departe; îmi place să trăiesc într-o mare de sentimente și să rămân eventual chiar acolo. Decât să nu simt nimic, mai bine simt tot. Urmărind, totuși, tiparul paginilor contribuitoare al trendului “Instagram art”, Beau Cafea a ales o altă cale de a-și descărca emoțiile, prin desen: Exact ca la o expoziție, el e foaia, eu sunt creionul iar urmăritorii îmi sunt publicul. Desenele pe care le fac se împart în două căi. În prima cale se află sentimentele mele, lucruri din viața mea, lucuri din viața oamenilor apropiați, etc. În a doua cale, se află problemele publicului, momentele frumoase… în principal lucruri spuse de ei care pe mine mă fascinează atunci când le aud. Am desenat și câteva idei de-ale lor, idei în care poate nu mă regăsesc, dar știu că mulți alții o fac.
Într-o notă cât se poate de realistă, Rebeliune caracterizează Instagram ca pe o lume virtuală unde fiecare își construiește câte un loc al lui prin care se exprimă, se distrează sau doar își ține prietenii și amintirile aproape. Eu mi-am construit un atelier de artă unde uneori mai citesc gânduri vechi. Acesta reușește să îmbine umorul cu seriozitatea într-un mod aproape artistic: Aceasta “artă” este un fel de sarcasm făcut pentru cei care înțeleg ceea ce vreau să exprim, au un substrat, este greu să combini două lucruri care la început par în antiteză, dar se poate, vorbele pot destăinui desenele, desenele pot face vorbele cu sens, consider că unul fără altul aceste două ingrediente, nu pot rezulta ceva de calitate, un conținut bun și de ce nu, apreciat. Un fel de opere literare în perioada comunistă, învelit cu hahaha și hihihi, dar ascund mici gânduri și idei. Pestegandire consideră Instagramul doar o platformă de socializare prin care împarte imagini : În mare parte e inspirată de memeurile wholesome, combinată însă cu un strat de overthinking (de aici și numele paginii tradus mot à mot); Mă gândesc, totuși, să fac postări serioase puțin mai des, în special pentru followerii mai tineri care probabil nu au foarte multe experiențe legate de viața personală. Nu sunt un expert dar pot să dau câteva sfaturi. Adică am trecut de bac, m-am apucat de o facultate, m-am lăsat de facultatea aia, cred că pot să vorbesc cu lumea despre perioadele astea excesiv de stresante pentru că îmi sunt familiare.
Un alt cont care mi-a stârnit curiozitatea de a vedea ce ascunde în spatele postărilor pline de umor și sarcasm adresat tuturor celor care “se simt” a fost FemeyBarbaty. Acesta nu a acordat din prima încredere, în ceea ce privește reușita postărilor lui, Instagramului: Am început pe Facebook, de fapt, unde mai administrez câteva pagini. Eram obișnuit acolo, nu știu cum era să ai o pagină cu conținut pe Facebook în trecut ca să pot compara cu ce se întâmplă acum. Pe Facebook, prin comparație, nu prea mai există engagement și reach și ai impresia că pur și simplu nu-i pasă nimănui, deși ai cine știe câți urmăritori.
Este ușor să îți creezi un cont de Instagram de genul: alegi un nume și introduci o parolă, dai follow multor pagini cu un număr relativ mic de urmăritori și postezi câteva lucrări (stângaci făcute, că doar ești la început), adaugi câteva hastaguri și speri la faimă “peste noapte”. Dar de cele mai multe ori nu este așa: Pe la începuturile acestui “instagram art trend” apăreau tot felul de postări cu poezii și în timp, observ, s-a creat un fel de un pattern: poezii scrise pe un fundal desenat de mâna proprie. Eu, nefiind prea pricepută la grafică și arte vizuale, m-am gandit la un mod unic și mai creativ prin care mi-aș putea forma postările. Anume punerea în valoare și a altor artiști mai mult sau mai puțin cunoscuți, relatează Efectul Placebo, poate că și înclinația către arta abstractă a ajutat-o să atragă atenția multor tineri: Niciodată nu e bine definită, nu are un contur anume. Aici este vorba despre un dialog nevorbit între imaginea care stârneste un sentiment specific și perceptorul ce dezvoltă acel sentiment, continuă Efectul Placebo.
Pestegandire își amintește data exactă a primei sale postări -16 noiembrie 2018: Am avut spor la început, au dat paginile potrivite de mine (prima mea postare a apărut pe @baicoi_artparasites de exemplu), iar conținutul pe care îl am e suficient de relatable cât sa fie pus la story-uri, iar asta mi se pare cea mai usoară alternativă la o reclamă gratuită. Ba chiar a reusit să colaboreze cu FemeyBarbaty, cont diametral opus când vine vorba de conținut: A fost o combinație de chaotic good cu lawful evil. I-am propus colaborarea și nu a știut exact cum s-ar putea să meargă, având în vedere diferențele. Mi-am imaginat cum o să arate și din fericire așa a și ieșit. Fiind prieteni, am fost la el acasă și am făcut memeuri, fiecare cu laptopul în față. Stăteam amândoi în Photoshop și ne trimiteam memeuri, e mult mai fun decât pare, sincer. Femeybarbaty a început altfel pagina de Instagram care avea să cunoască un success în mai puțin de câteva luni: Tema inițială era puțin alta, mai acidă și mai dură, dar s-a schimbat repede. Eram plictisit într-o zi și am făcut două “meme” d-astea (care acum nu mai sunt pe pagină). Tot de plictiseală le-am arătat unor amici pe un chat, iar părerile lor au fost pozitive . Mă îndemnau să le public și, pe lângă alea, am mai făcut două-trei. Încă simt că postările care îmi plac mie cel mai mult sunt cele mai puțin apreciate și nu mă descurc deloc să intuiesc singur care o să aibă “succes” și care nu, dar îmi place să fie conținutul meu 100% pentru că, până la urmă, așa am început.
Procesul de creare nu este același niciodată. Chit că vorbim despre doi creatori diferiți sau despre două postări în cadrul aceluiași cont: Procesul meu este zbuciumat, niciodată setat, sau determinat de vreo rutină. De obicei am în cap o varză de cuvinte și încerc să mi le aleg ca atare ca să creez ceva consistent, care poate transmite ceea ce simt. Mă uit pe geam, pe pereți, îmi amintesc de diferite lucruri și încerc să le transcriu, mărturisește Cromatica Gandirii. Pentru Beau Cafea totul ține de starea de spirit: Durata unui desen nu se aseamănă aproape niciodată pentru că aproape niciodată nu am aceeași stare ca și în ziua precedentă. La un desen simplu, de exemplu, sau în jur de 20, poate 30 de minute, iar la un desen mai detaliat, în care îmi pun sentimentele 100% , pot să stau și 5 ore. Lui Pestegandire îi ia maxim 20 de minute pentru crearea unui post, dar admite că există și momente când inspirația, care nu mai vine, îi dă bătăi de cap: Prin intermediul paginii îmi e mai ușor să imi exprim ideile fără a mi le însuși neapărat.Pot să zic că mă inspir din frustrările oamenilor sau stereotipuri mai actuale (de exemplu lipsa trăsăturilor de personalitate). Postările mele nu au neapărată legatură cu o categorie de vârstă, deși în general mă învârt în jurul ariei de 15-30 de ani maxim.
Relația cu urmăritorii este, pentru unii, cheia succesului. Beau Cafea simte că relația dintre el și urmăritorii săi este puternică, precum a unor prieteni, care împărtășesc aceleași sentimente și gânduri, mereu încercând să mențină conversația activă: Obișnuiesc să pun întrebări pe story ca să văd cum se simt, ce fac, etc. Dacă sunt bine, să mă bucur împreună cu ei și dacă nu se simt chiar bine, încerc, câtuși de puțin, să îi ajut. Știu că orice om are nevoie să fie ascultat, indiferent de stare, de asta încerc să comunic cu ei pentru că și eu, la rândul meu, sunt un om care vrea să fie ascultat. Diferența e că eu nu am cum să fiu ascultat, de asta desenez. Rebeliune are o părere diferită, dar sinceră: Urmăritori mei sunt vaști, singurul lucru care îi unește sunt mici detalii de gust. Feedback-ul lor contează, nu spun nu, dar tu dacă faci sper exemplu postări despre arta abstractă și vin doi urmăritori care nu o înțeleg și îți spun că nu e ok, ce faci? Schimbi stilul? Nu!, baza paginii esti tu, feedback-ul îl consider un sfat, un mesaj de susținere și atât.
Când vine vorba de hate majoritatea îl accepta, fiind o altă formă de laudă (dacă esti deschis tuturor remărcilor), dar în cazul contului Pestegandire situația este una comică: În general mă contactează foarte multă lume care apreciază ce fac și m-am împrietenit cu mulți dintre ei. Am primit și niște hate, și mă așteptam sincer. Am ajuns să mă împrietenesc cu primul meu hater. E tot din lumea asta de memeuri. E destul de interesant să vorbești cu cineva care îți desconsideră munca în timp ce vorbești cu el de parcă respecți ceea ce face, pentru că până la urmă unele dintre postările lui sunt amuzante.
Într-o mare de trenduri, este greu să ții pasul cu ele sau să alegi doar unul. Fiecare cont te conduce la altul, fiecare postare este și mai diversă, ba te înfuri când vezi că există așa-zise replici ale unui cont cunoscut, ba ajungi să diseci fiecare cuvânt al unei descrieri și după o perioadă prea mare de timp petrecută în aplicație ajungi de aceași părere cu administratorul paginii FemeyBarbaty: Instagram e foarte divers ca tipuri de conținut, engaging și accesibil.
