redactor: Sophia Tiganas // poze:Alexandra Ion
Sofi Scarlat are 16 ani, și dacă m-ar întreba cineva cine este, aș răspunde aproape instant: este o adolescentă prietenoasă, ușor timidă, care face tot ce își propune. Și își propune destul de multe: de la GirlUp România, prima organizație de girl empowerment dedicată adolescenților din România și parte din Fundația Națiunilor Unite, până la podcast-ul ei “Work in Progress Club”, Sofi se bazează în tot ceea face pe a da o voce tuturor, și încearcă să dovedească că oricine poate învață din experiențele altora.

Primul lucru la care te-ai putea gândi în momentul în care afli toate inițiativele în care se implică Sofi este „cum de reuseste?”. Răspunsul e relativ simplu: a avut din totdeauna sustinerea parintiilor ei. Toate proiectele pe care a reușit să le pună pe picioare se datoreaza intelegrii lor fata de perseverenta Sofiei. „ În general, părinții mei nu îmi impun nimic, pentru că au încredere în mine . Singură lor condiție este că dacă m-am hotărât să fac ceva, trebuie să o duc până la capăt .”
Sofi recunoaște în ea însăși aceeași atitudine ca și cea a părinților ei. Ea este motivată de dorința de a fi mereu mai bună, ca atunci când obține ceea ce vrea să nu se culce pe o ureche, ci să muncească în continuare pentru tot ce își propune.
Ideea de a face un podcast i-a venit în clasa a 8a. Recunoscând că pe atunci era destul de timidă , atât cu un program destul de aglomerat cât și cu un cerc restrâns de prieteni, simțea nevoia să vorbească cu mai multe persoane. „Aveam ideea asta de podcast pentru că așa puteam să vorbesc și să îmi exprim opiniile, dar fără să mă vadă toată lumea. Părea o cale de mijloc: oarecum încă în siguranță , dar era și un mare pas înainte.”
Totuș , simțea că nu poate încă să facă asta. „Eu sunt genul de persoană care se trezește de dimineață și îmi vine pur și simplu o idee. Brusc am impresia că da , asta e, asta trebuie să fac acum. Adică nu stau foarte mult timp să plănuiesc și am multe etape, știu pur și simplu ce ar trebui să fac foarte strategic.” Dar nu a avut chiar atunci curajul să își înceapă proiectul, mai mult îngrijorată de cum ar putea să reacționeze lumea din jurul ei. Totuși, după aproape un an s-a adaptat la învățatul de la distanță și a reușit să se distanțeze de propria mentalitatea care o oprea din a-și duce proiectul până la capăt, atat prin scris cat si prin proiectele care au fortat-o sa iasa din zona ei de comfort.
Astfel, Work in Progress Club a luat oficial ființă pe Instagram în toamna anului 2018. Dar de ce pe Instagram? „În general te uiți pe profilul cuiva pe Instagram și te gândeșți <<Uite ce viață perfectă are, e mereu în vacanță , are atâția prieteni, mereu se relaxează >>. Ideea e că foarte multe persoane au viață complet diferită și pe Instagram simți mereu nevoia de a-ți prezența viața într-un anume fel. Chiar dacă toată lumea știe că nu ăla e adevărul , nimeni nu face nimic în legătură cu asta. De aceea am vrut să fac podcast-ul pe Instagram, pentru că simțeam că e nevoie de o schimbare, era nevoie de un pic de realitate pe o rețea de socializare pe care aproape totul este regizat și ireal.” În plus, la baza tuturor proiectelor pe care Sofi a reușit să le pună pe picioare stau două motivații : prima, pe care deja am menționat-o, este să dea o voce tuturor. Celălalt lucru care o motivează este însă să facă totul pentru sine, nu pentru a primi aprobarea celor din jurul ei.
A descoperit cât de important este să nu muncești de dragul altora în primul an de liceu, când și-a redescoperit pasiunea pentru scris. „ Mereu am fost interesată de scris, îmi făcea plăcere să scriu compuneri atat în timpul orelor cât și pentru teste . După ce am dat Evaluarea Națională și eram în clasa a 9a, am realizat cât de mult timp liber aveam, și am început să mă gândesc ce îmi făcea plăcere să fac înainte să mă dea peste cap clasa a 8a. Pentru mine, scrisul a fost mereu o pasiune, așa că m-am hotărât să scriu pe un blog, pentru că era important să încep de undeva și să câștig experiență.” Primul lucru cu care a început a fost creative writing.

„Pe atunci toată lumea era înnebunită de compunerile acelea scurte și siropoase, parcă poezii dar nu prea, oarecum ceva ficțional dar nici în genul ăla nu se încadrau prea bine.”Văzând că tipul acesta de bloguri erau populare, Sofi a încercat și ea să se adapteze acestui curent, chiar dacă nu îi făcea deloc plăcere. Și totuși, blogul ei primea din ce în ce mai multă atenție. ,,Există jurnaliști care până la urmă trebuie să scrie pe placul altora, dar eu nu ajunsesem încă în punctul acela. La momentul respectiv, eu scriam pentru mine și era mai important să cresc ca persoană decât să îmi cresc audiența.” Atunci a ajuns la concluzia că dacă asta nu o făcea pe ea fericită, trebuia să încerce și altceva. Așa că s-a apucat de scris articole.
Pentru Sofi, ELLE Magazine a fost întotdeauna unul dintre scopurile ei principale; un fel de punct culminant la care aspira încă din clasa a 3a. Dar pentru a ajunge la ELLE, era conștientă că trebuie să aibă mult mai multă experiență și să fie cât mai pregătită. ,,Primul a fost blogul, care a fost mai mult punctul în care am început eu să îmi întru în ritm. După aceea, am scris articole, și când am avut destulă experiență , am început să scriu pentru diferite reviste, cum ar fi Affinity. Când am simțit că CV-ul meu era destul de <<stufos>>, am aplicat pentru un internship la revista Glamour. Glamour a fost un punct foarte bun în experiența asta, fiind mai ales în aceeași categorie cu ELLE, simțeam că mă pot pregăti și pot învață foarte multe acolo.”

În luna mai, Sofi s-a hotărât să încerce să își îndeplinească visul de a scrie pentru revista ELLE. Totuși, după mai multe emailuri la care nu a primit niciun răspuns, a fost chemată pentru a discuta. Odată ajunsă acolo, i s-a spus să ia loc la un calculator și să scrie un articol pe o tema dată. Atunci a realizat că de fapt dădea proba pentru internship.
Însă răspunsul pe care l-a primit după această proba nu a fost întocmai cel la care se aștepta. Deși redactorilor le-a plăcut mult articolul ei, nu putea să susțină internship-ul deoarece este minoră. În schimb, articolul ei a fost publicat, ceea ce a motivat-o să înțeleagă că, chiar dacă trebuia să accepte că această e situația, nu putea să se lase descurajată. ,,Doar pentru că nu am primit internship-ul nu înseamnă că experiența asta nu m-a ajutat să mă îmbunătățesc. În plus, e de admirat că ELLE Magazine încearcă să practice reinventarea a ceea ce înseamnă o revistă pentru femei, ci nu se bazează pe stereotipuri.”
Persistența ei este de asemenea ce a motivat-o să fondeze inițiativa GirlUp România. ,,Pentru mine, GirlUp e foarte important pentru că mi se pare că foarte multe persoane aud experiențele unor femei, dar nu le dau destulă importanță. Sunt multe inițiative care se bazează pe egalitate, dar care nu primesc destulă atenție. Dar am avut impresia că dacă ne concentrăm pe adolescenți, generația mult mai deschisă la minte și care pare că vrea să ajute și să se implice, vom avea ceva succes. Pe lângă asta, eu sunt de părere că dacă susții o cauză, cum ar fi <<girl empowerment>> sau <<gender equality>>, trebuie să te și implici. Și cum susțin această cauză, aveam timpul necesar și resursele, am pornit această inițiativă.” Sofi a recunoscut că este de-a dreptul uimită de progresul rapid de care avut parte organizația, mai ales că începând cu luna ianuarie, GirlUp se va extinde la nivel de țară în 4 orașe noi.
Ca președinte al proiectului, a simțit nevoia de a se detașa de adolescenta introvertită care scrie articole și să își asume responsabilitățile în calitate de cea care a venit cu idea GirlUp. “Sofi, cea care scria pe blog și care nu voia să iasă prea des din zona ei de confort, e diferită de Sofi care ține ședințele GirlUp, care este la rândul ei diferită de Sofi care vorbește în podcast. Toate sunt parte din mine dar e important ca fiecare din aceste bucăți din personalitatea mea să iasă la momente diferite.”
În planurile ei de viitor, Sofi dă dovadă de aceeași motivație de care a fost vorba și până acum. ,,Vreau să continui să motivez adolescenții din România să își exprime părerile, să își ducă ideile până la capăt și să lucreze împreună în loc de a îmbrățișa mentalitatea <<fiecare pe cont propriu>>.”Anul acesta, planul ei este de a face ce și-a propus atât prin proiectele cu care ne-am familiarizat, precum GirlUp, Work in Progress Club și articolele pe care le scrie, cât și prin câteva proiecte noi pe care le vom vedea curând.