text anonim

O constelatie… Cuvinte scrise pe o foaie, una care e pierduta in vant, mai mult sau mai putin, vibrand odata cu zgomotul serii. Dar de ce al serii? Seara e pura, neatinsa, o ascunzatoare perfecta. Are purul talent sa inveleasca sentimentele, sa le accentueze/sa le estompeze? Sa le faca reale, sincere ca noaptea insasi. Doar atunci nu ne e frica sa ni le aratam sau sa ni le insusim, sa le acceptam ca ceea ce semnifica cu adevarat. Sentimente erau cele pe care le simteam in fiecare noapte pentru tine si nu am stiut, si nu ti-am spus, si ne-am uitat. Am uitat cum sculptezi fiecare cuvant adresat mie in ceva personal, onest si pasional. Dar de ce am fost atat de concentrata pe ce spui, ce sens dai cuvintelor, in loc sa dau eu sens actiunilor necorespunzatoare cuvintelor tale uscate, fara sens si noima in timpurile noastre. Timpurile noastre de azi nu imi permit sa imi inghit in continuare naivitatea copilarasca din trecut.Un trecut intortocheat, da, dar asta nu explica impulsivitatea mea spre o simpla iubire, lunga de o noapte. Una singura si a fost de ajuns sa constientizez sentimente neintalnite in mine. M-a speriat felul in care au iesit din mine, toate deodata, nu treptat, o multitdine de constelatii iesind din mine,traversand viscerele, taind inima cu un colt de stea si iesind afara odata cu sufletul. Ti-l daruisem cadou in acea seara neinstelata. Mi-ai zis ca nu mi-ai luat nimic in schimb. L-ai pus in buzunar si l-ai uitat, cum ai facut si cu mine. O tactica bine calculata, ascunzi obiectul atat de priceput, in asa fel incat nu il mai poti gasi. Cumva nici nu l-ai cautat. Dintr-o data cerul s-a invelit cu o plasa de stele, si am privit in negru si in gol la galaxia din sufletul meu sperand ca intr-o buna seara va putea fi returnata la destinatarul initial.

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *