Nu mai ești. Sunt tristă. Știu că ai fost și nu mai ești. Știu că te iubeam și acum nu te mai pot iubi. Sunt tristă. Ești în mintea mea constant, când mănânc, când beau, când dorm. Te aud râzând cu mine când râd, și te aud plângând cu mine când plâng. Ești peste tot, dar nicăieri. Te simt strângându-mă în brațe și îți simt căldura. Te văd peste tot, în umbră sau în soare, la munte sau la mare. Tu nu mai ești, dar eu te văd, te aud, te simt. Tu nu mai ești, dar încă mă gândesc la tine Ia prezent și viitor. Tu nu mai ești, și-mi este dor.
În memoria Smarandei, o fată care și-a trăit viată din plin, chiar dacă nu a avut destul timp Ia dispoziție. Ne-ai părăsit, dar noi nu te vom lăsa in urmă.