O scrisoare – de Vlad Boțilă

Credeți-mă, nu știu cum pot să încep așa ceva.
Am pierdut o colegă. Rămâne la latitudinea voastră, cei care o cunoașteți mai bine ca mine să o descrieți mai în detaliu, însă o să încerc și eu să spun câteva cuvinte. Actually, să îi adresez câteva cuvinte…..Ca o scrisoare pe care nu o mai apuci să o scrii.
O scrisoare simplă pentru un om minunat.

Hello, how are you? Noi aici nu părem să fim foarte bine, deja îți cam ducem dorul…Totuși,să nu fiu ipocrit, fie vorba între noi nu am fost cei mai buni prieteni. Însă întotdeauna te-am considerat o persoană foarte tare și de o frumusețe destul de rară. Ai văzut că astăzi foarte multă lume a resimțit șocul puternic…Chiar putem vorbi de un mare șoc aici. Știu că ai văzut…Prietenii tăi: Daria…Mara…Perju…Stroe…Matei… Wang.. And the list goes on and on. Însă, judecând după reacția tuturor sau, hai majoritatea celor de acolo, ai fost o persoană specială pentru ei, o persoană care avea ceva al ei….Dar ce să fie oare?
Din exterior pot deduce niște chestii, poate tu să mă contrazici….Să fie oare faptul că erai ca o pată de culoare într-un loc mai mohorât? (vezi exemplul parculețului, parcă nu mai este la fel, nu?)….Faptul că nu renuntai așa ușor?….Faptul că erai un om cu o pozitivitate de nestăvilit?….Faptul că ai fost, chiar și în puținul timp petrecut împreună, o persoană cu un bun simț și caracter ieșit din comun? Hm…Ce să fie oare, nu pot să mă decid….
Înainte să începi să mă judeci după ce citești acest lucru da, așa e, nu am reușit să îmi iau rămas bun cum se cuvine. Nu am putut intra în capelă, pur și simplu am simțit că nu rezistam presiunii. Plus, nu ai apucat să mă cunoști suficient, dar eu trebuie să fiu omul puternic din grup, sau mai bine zis să par.
Plâng acum puțin, în timp ce îți scriu scrisoarea, simt însă că îi adaug o ușoară emoție pe care cred că o vei sesiza.

Revenind la tine….cum spuneam, ai văzut câți oameni ai întristat, dar stai puțin…Înainte să zici ceva, gândește-te cât de fericiți ai făcut acei oameni la un moment dat că să plângă cu așa amar, toate experiențele tale din Vama (se știe că era o destinație preferată de a ta), la toate petrecerile la care ai fost, toate gesturile bune făcute de către tine au făcut acești oameni care azi erau în doliu să se bucure la vremea respectivă. Să simtă fericire pură, și dacă simți că nu ți-au mulțumit îndeajuns, consideră ziua de azi și cea de mâine că fiind una de recunoștință. Deși sunt triști, îți sunt recunoscători pentru tot ce ai făcut pentru ei, cum și eu, la randul meu, îți sunt recunoscător pentru ce ai făcut pentru mine, intenționat sau nu. Cum te purtai, pentru că pe tine chiar nu te costa nimic să-mi zâmbești de fiecare dată când mă vezi, chiar și ultima dată când ne-am văzut ți-ai etalat acel zâmbet fermecător. Faptul că, habar nu am de ce, te-ai simțit vinovată pentru că m-a certat unchi-miu că m-a prins că am dat party la el. Și chiar dacă ai fost cea mai discretă de pe acolo, ai vrut să mă ajuți la curățenie.
Că tot vorbim de petrecerea aia…Știi ce înseamnă să ții un secret și când vrei să îl spui in sfârșit pica cerul și nu se mai poate? well, îmi plăcea de tine…Atunci n-am fost niciodată tipul curajos care să iasă și să spună chestii, dimpotrivă, dacă vine tipa după el sure,if not,well no….deși am greșit-o rău pe asta. Începusem ușor-ușor să vorbim, aproape că ne vedeam, deși de multe ori accidental, în fiecare zi, fiecare pauză……
Până când….a trecut ceva vreme de când nu te-am mai văzut și vine Andrei, un coleg, să îmi zică…Am rămas șocat, dar mi-am spus că ai nevoie de discreție maximă și de prietenii care te știu cel mai bine și care te fac fericită…Și de atunci apeși un buton de pauză. Au trecut luni în care, de fiecare dată când se ivea ceva, încercam să donez. Cu cea mai mare plăcere te ajutam, dacă mi se cereau lucruri, pentru că nimeni nu merită așa ceva la vârsta asta, în special tu (am lămurit că ai fost o persoană specială)….
Vine ziua în care te văd prima dată după aflarea veștii…Aveai căciula gri a lui Perju pe cap, un maieu parcă și în rest nu țin minte pentru că am venit în mare viteză de la ultima bancă din parc spre tine…Dar văzând atâta lume care efectiv te sufoca, am spus din nou că nu este cazul…Cu toate astea te-ai întors spre mine și eu eram wow is it over??? nu cred wow she is almost there….
A venit vara….Te-ai distrat, din ce am înțeles, era clar că aveai nevoie de asta, era să ne vedem but fate was again against us…Mă bucur, sunt și oameni care se pot distra în vamă, foarte tare…
Începe școala și nu ai apărut în prima săptămână…..Em , ok,  răceală, chiul, nu aveam de unde să știu….Și aud până la urmă ce s-a întâmplat. Astăzi a fost o zi în care m-am simțit neputincios, însă ce a fost atunci, în acea zi, nu s-a putut compara…cum adică, eu, să nu pot să fac nimic, nici măcar să donez sânge? eu? eu? ok…măcar am anunțat alți oameni….
Și până la urmă sâmbătă te-ai hotărât să schimbi lumile…Acum fix un an erai la petrecerea în care efectiv…cum să spun…la un moment dat erai petrecerea…Cum se schimbă lucrurile….
Vreau ca înainte să închei scrisoarea să-ți fac o promisiune. Poate ți pare cam basic, și înțeleg un om ca tine poate avea astfel de reacție. Vreau, dacă o să fac o fată, să aibă prenumele tău. Pur și simplu vreau asta. Nu este neapărat vreo dovadă de atașament sau ceva, pur și simplu îți sunt recunoscător pentru tot ce ai fost pentru mine și celelalte persoane. Viata e nedreaptă uneori, dar gândește-te că am avut ocazia să te întâlnim, ce norocoși suntem…
Ne vedem mâine…Pentru ultima dată vei fi cu noi pe acest pământ…Să-ți arunci privirea în spate spre mine, cum ai făcut-o și în parc după ce ți-ai revenit, să îmi arunci zâmbetul pe care mi l-ai aruncat ultima dată când te-am văzut, pe calea Victoriei, și o să mă vezi acolo…Trist, foarte trist….Și atât…..E 23:00 și ar fi bine să mă culc, mâine e o zi lungă, îmi iau la revedere de la un prieten minunat……Smaranda….

Cu mult drag și durere în suflet,
Vlad. Știi tu care 🙂
P.S: remember protestul de anul trecut când ai scris că ai chiulit pentru el pe o foaie de caiet? Chiulesc și eu să îmi iau azi la revedere de la tine, probabil așa cum erai și tu atunci, supărată, simțind că nu tot ce se întâmplă este drept…. But the show must go on. Dar nu te vom uita niciodată.
P.P.S. Am reușit să te văd și azi, parcă mai frumoasă ca niciodată, parcă să ne faci în ciuda…Paradoxal, lângă locul în care dormeai tu era o pictură cu Iisus și 2 îngeri lânga el iar deasupra scria ”Dreptul judecător”….am văzut ce drept este…..

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *